Meniu Închide

Previziuni valutare: Chișinăul așteaptă evoluțiile internaționale

Piața valutară va fi una liniștită în această săptămână la Chișinău, deși trebuie luate în considerare o serie de evenimente interne și externe care pot influența evoluțiile: ședința OPEC (Algeria, 28 septembrie) și ședința Comitetului Executiv al Băncii Naționale (29 septembrie).

Economiile moldovenilor, în mâinile bancherilor străini FOTO Sandu Tarlev
FOTO Sandu Tarlev

La ultimele două ședințe Consiliul Executiv a Băncii Naționale a preferat să păstreze rata de bază la nivel de 10%, argumentând necesitatea evaluării efectelor de la micșorările anterioare. Ultimele date prezentate de Biroul Național de Statistică demonstrează că inflația anuală, din august 2015 până in august 2016, a constituit 3,6%.

La începutul lunii august am vorbit despre riscurile depășirii limitei de jos de 3,5 % a nivelului țintă a inflației dacă BNM nu va micșora rata de bază. Acum, este evident că în următoarele luni rata inflației va fi cu mult mai jos de limita 3,5 %. BNM a ratat șansa de a reporni la timp motorul economiei naționale și în același timp de a ușura povara creditării bugetare.

Decizia din această ședință este ultima șansă de a micșora rata de bază, chiar dacă în următoarele 7-8 luni inflația va fi situată la nivel de circa 2%. Autoritățile BNM ar trebui să înceteze estimarea banilor cetățenilor păstrați sub saltele, dar să folosească eficient instrumentele deținute.

Ședința OPEC

Această reuniune va fi una consultativă la care nu vor fi luate decizii. Puțin probabil ca Arabia Saudită să fie de acord cu micșorarea cotei de extracție a țițeiului, din aceasta cauză influența acestei întâlniri va fi una minoră.

screenshot_2016-09-26-19-43-25

Nivelurile de rezistență ale prețului petrolului se vor situa între 48.30 $/b și 2. 50.70 $/b, iar nivelurile de suport între 43.60 și 41.80 $/b. Indicatorii tehnici ne permit să presupunem existența șanselor de testare a nivelurilor de suport.

Piața valutară internațională

Decizia FOMC de a păstra rata de refinanțare a fost așteptată de majoritatea participanților pieței valutare. Perechea valutară EUR/USD a reacționat la această decizie cu o creștere lentă care ne oferă noi posibilități pentru a intra în piață cu vânzarea monedei unice europene la nivelurile de rezistență. Nivelurile de rezistență pentru EUR/USD: 1. 1.1280 (unul intermediar) și 1.1320/40 (acest nivel de rezistență este preferabil pentru vânzarea monedei europene).screenshot_2016-09-26-20-03-49

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.