Comportamentul elevilor va fi observat sistematic de profesorii însărcinați cu dirigenția claselor din școlile Moldovei, care vor informa părinții, în funcție de rezultatele evaluării.

Evaluarea purtării nu se va restrânge numai la aprecierea rezultatelor obținute la obiectele de studiu, dar și la vestimentație, disciplină, atitudine față de colegi, exprimarea emoțiilor, capacitatea de a asculta etc. Sunt doar câțiva indicatori înscriși în grila de evaluare propusă pentru consultări publice de Ministerul Educației de la Chișinău. Instrucțiunea privind evaluarea și dezvoltarea comportamentului elevului este un instrument bine gândit, însă este minimizat rolul psihologului, scrie Liliana Sancov de la asociația „Demos”.

Rolul psihologului este redus

În grila de evaluare lipsește indicatorul care ar arăta cât de determinați sunt elevii pentru învățare. „Aș adăuga să vedem motivația spre învățare. Motivația este cam șubredă, de la an la an. La respectarea regulamentului instituției de învățământ nu este specificat că în cadrul orelor, în sens ca nu deranjează alți copii. Vorbește pozitiv despre tine și despre cei din jur”, menționează psihologul.

Psihologul crede că orice diriginte ar putea observa sistematic comportamentul elevilor. „Orice diriginte la orele sale verică modul de abordare a colegilor, imaginea de sine, punctualitatea, comunicarea și inițiativa. Din câte știu eu, atat diriginții, cât și psihologii, lucreză la promovarea acestor indicatori, dar nu știu cât de mult ei se respectă. S-au făcut seminare la discriminare, la cunoașterea de sine, la comportamentul de a spune nu și/sau da. Indicatorii sunt destul de accesibili. În baza lor se poate indentificat mai multe lacune: educaționale și personale”, susține spiho-pedagogul Maximenco. Aceasta îi sfătuiește pe diriginți să sesizeze părinții, administrația școlii și spihologul la orice abatere comportamentală a elevilor. „Pentru că la noi lucrurile se cam trec cu vederea și copilul este pus în ultima bancă. Suntem informați atunci când situația iese de subcontrol. Fiecare se descurcă cum poate, dar ar bine de lucrat în grup – fiecare ajută pe filiera sa”.

Dacă proiectul va fi aprobat, diriginții vor monitoriza cum elevii păstrează curățenia în clasă, cine cere ajutor de la colegi, cine își exprimă gândurile în liniște și apreciază competențele semenilor săi. De asemenea, elevii nu vor putea folosi telefoanele mobile în timpul lecțiilor, vor oferi ajutor colegilor și vor respecta tradițiile și modul de viață a colegilor săi.

1 comentariu

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*