Meniu Închide

REPORTAJ Cine a scris legea la festivitatea de aniversare a Poliției din Moldova

politia-radisson-blue-hotel

Poliția din Moldova a sărbătorit 27 de ani de la înființare în centrul Capitalei, în hotelul Radisson Blu cu mult fast și șic. Evenimentul a început puțin după ora 17.00, cu o mică întârziere. Prin sală umblau bodyguarzi cu căștile în urechi. Unul s-a apropiat de fotograf și i-a indicat un loc în fundul sălii, unde se mai aflau niște operatori. „Aveți voie să fotografiați doar de acolo”. De la acea distanță este nevoie de o lentilă de lunetă ca să prinzi vreo față de polițist sau ministru. Ne-am indignat. Am venit la eveniment să lucrăm, nu să stăm într-un colț ca la cazarmă. Unul dintre bodyguarzi ne-a îndrumat: „Vezi băitanul cela, toate întrebările la el. El e cu presa”.

I-am explicat cum stau lucrurile și responsabilul de presă ne-a permis să facem poze mai aproape de scenă, în dreapta sălii.

Vlad Filat, în locul lui Pavel Filip

Primul care a fost invitat să vorbească în fața polițiștilor a fost premierul Pavel Filip. Prezentatorul a făcut un rateu fenomenal atunci când a prezentat lista oaspeților prezenți la eveniment, rostind „prim-ministrul Vlad Filat”. Greșeala a fost repede reparată, publicul a privit nedumerit și a râs.

politia-radisson-blue-hotel
Prim-ministrul Pavel Filip se fotografiază cu polițiștii care au primit diplome de la Guvern. FOTO: Sandu Tarlev

„Dumneavoastră, polițiștii, sunteți cei care mențineți sentimentul de siguranță în societatea noastră. Eu cunosc nu din auzite care este nivelul de salarizare al polițiștilor. Eu cunosc nu din auzite condițiile, câteodată absolut dificile în care lucrați dumneavoastră. În același timp vreau să vă spun că avem toată deschiderea și grija la Guvern pentru a vă crea condiții mai bune”, a spus premierul Pavel Filip. Mai aflăm de la premier că infracționalitatea s-a redus cu 20% față de anul trecut, iar încrederea în poliție a crescut mai mult de două ori.

Vom avea poliție comunitară

Balul polițiștilor a fost organizat minuțios și în detaliu, gafele însă nu au lipsit de la festivitate. Dar errare humanum est (a greși e omenește – din latină) chiar și pentru polițiști. Laitmotivul serii a fost „Schimbarea la față a poliției”. S-a vorbit mult despre reforme, despre polițistul uman, despre europenizare și așa mai departe. Totul într-o atmosferă plină de patos și pompozitate. Aflăm că în Republica Moldova va fi înființată poliția comunitară. Aceasta presupune descentralizarea sectoarelor de poliție, oferirea unei autonomii de decizie mai mare, delimitarea competențelor de investigare și descoperire și prezența activă a poliției în comunitate.

politia-radisson-blue-hotel
Dansul fetelor în uniformă. FOTO: Sandu Tarlev

„Potrivit sondajelor, am crescut de la 21% de încredere în rândul cetățenilor la 46%, asta înseamnă că ne mișcăm corect. Mai sunt unele rezerve asupra cărora ne vom focusa pentru a le lichida în așa fel ca în timp să fie mai mulți oameni satisfăcuți de activitatea poliției. Astăzi scopul nostru este să apropiem poliția de oameni”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Pânzari, mai aproape de cetățeni

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari, a ținut un discurs emoțional despre relația sa cu poliția care durează de 25 de ani.

Exact 25 de ani în urmă am ales să fiu ofițer de poliție și odată cu această alegere mi-am luat angajamentul de a oferi cetățenilor timpul, grija și profesionalismul meu. Or, asta contează în profesia noastră, să fim mai aproape de cetățeni – Alexandru Pânzari.

După ce Pânzari și-a terminat discursul, paza iarăși a intervenit la fotoreporteri și le-a arătat locul de unde au voie să fotografieze. Un paznic a încercat să oprească o reporteriță de la TV care voia să-l scoată pe Pânzari în hol la discuții. Paznicul s-a întins din urma ei, reporterița însă s-a dovedit a fi mai sprintenă și a izbutit să ajungă la șeful polițiștilor, iar bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut. Paznicii erau foarte nemulțumiți la acest eveniment. Abia după discursurile oficiale, paza ne-a îngăduit să fotografiem de unde vrem.

politia-radisson-blue-hotel
Paza prim-ministrului Filip și locul cameramanilor de unde era permisă filmarea. FOTO: Sandu Tarlev

În cadrul evenimentului au fost comemorați polițiștii care au căzut în războiul de la Nistru din 1992.

Drumurile lui Suruceanu s-au încurcat

Mai aflăm de la prezentatori că, ghidați de jurământ, polițiștii pun în capul mesei legea, nu aplică, nu încurajează și nu tolerează tortura, comportamentul inuman sau degradant. În fața publicului și-a făcut apariția un grup de opt domnișoare îmbrăcate în uniformă care dansau în ritm cadențat, de marș militar, dând saluturi la cozoroc. Fetele erau vesele și pozitive. A început apoi un concert susținut de trupa de acordeoniști „Concertino”, Fanfara Poliției de Frontieră, Orchestra Simfonică a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”. Printre vedetele care au cântat pe scenă s-au numărat Ian Raiburg, Ion Rață de la Catharsis și Ion Suruceanu. Ultimul a cântat „Drumurile noastre” și a uitat la un moment dat niște versuri și chiar și-a cerut scuze de la public pentru rateu. Cei prezenți l-au aplaudat.

politia-radisson-blue-hotel
Cor de polițiști. Numărul „27” din spate semnifică numărul anilor care au trecut de la înființarea Poliției din Moldova. FOTO: Sandu Tarlev

Evenimentul s-a încheiat cu o cină suedeză cu mâncăruri deosebite și vin de Purcari. În sala banchetului cânta o trupă de jazz pentru polițiștii veseli și relaxați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.