01
sept.
2016

Republica Moldova transformată în Federația Nistreano-Ortodoxă de rit Chirilic (FNORC). Deruta alegerilor de la Chișinău

Igor Munteanu remarcă riscurile majore la care se supune Republica Moldova în actualul context intern și internațional. De la deruta ideologică a majorității candidaților la funcția de președinte până la recentele evoluții în dosarul transnistrean , toate semnalele indică existența unor presiuni majore care riscă să frâneze reformarea și modernizarea Republicii Moldova, apreciază Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS Viitorul.

Igor Munteanu. FOTO Sandu Tarlev

Igor Munteanu. FOTO Sandu Tarlev

Cum vedeți alegerile prezidențiale din toamnă?

Complicat. Nu cred că putem să speculăm asupra situației în care alegerile ar putea fi suspendate. Deja am depășit perioada în care decidenții s-ar fi putut răzgândi, dar este o perioadă complicată din mai multe motive. În primul rând, electoratul este extrem de tulburat de consecințele fraudei bancare, de complicatele reacții ale statului, ale autorităților centrale la problemele care se adâncesc în Republica Moldova. Sunt legate de lipsa de locuri de muncă, performanța redusă a întreprinderilor de stat.

Decizia, într-un fel logică, dar, pe de altă parte, a creat extrem de grave consecințe, cum ar fi decizia Uniunii Europene, din iulie 2015, de a nu mai finanța programele de asistență pentru Republica Moldova până la clarificarea situației cu băncile fraudate. Toate aceste episoade tragice au creat o zonă de turbulență gravă pe plan economic. Statul a trebuit să se împrumute de la bănci comerciale pentru a-și onora obligațiile bugetare, au crescut dobânzile enorm pentru operațiunile de creditare în economie, iar instabilitatea politică iminent a creat o adevărată fugă a puținilor investitori străini, lovind în afacerile private. Actorii politici au reacționat și ei la această turbulență din economie crescând miza unei schimbări violente de putere, astfel încât toată lumea sunt loviți de aceste cataclisme. La ce trebuie să ne așteptăm? Opțiunile pozitive din păcate sunt puține. Opțiunile sunt legate de faptul că establishment-ul, partidul care are cea mai mare influență în coaliție actuală de guvernare, ar putea să tragă un candidat pe centru și împreună cu candidatul deja cu șanse reale să intre în primul tur să domine, cel puțin, prima parte a alegerilor.

Confuzia alegerilor prezidențiale

Din sondajele care au apărut până acum, diferite, se observă practic un singur candidat bine definit. Respectiv, domnul Igor Dodon, și care lucrează în direcția câștigării alegerilor. Restul, îndrăznesc să spun, din punctul meu de vedere, se canibalizează și mănâncă unui altuia șansele.

Da, acesta este termenul care ar descrie plastic ce ar putea să se întâmple. În loc de a-și dubla forțele prin complementaritate, anumiți actori politici rivalizează pe segmente înguste, fie pentru că nu înțeleg ce fac, fie pentru că sunt folosiți pentru acest rol. Nu știu dacă trebuie să vă dau nume în acest caz, dar sunt convins că deja i-ați reperat. Am mai spus-o cu alte ocazii. Liderii unor grupuri politice subțirele, care nu ajuns să devină partide clasice, sunt aproape paralizați de frica de a rămâne în afara carosabilului politic și nu par să înțeleagă că unitate și solidaritate politică ar putea obține chiar mai mult pe termen mediu dacă ar manifesta răbdare strategică. Știți la cine mă refer. Nu putem decât să contemplăm deruta și ideile puține pe care le exprimă. Pentru că, în primul rând, este vorba despre asumarea unei identități ideologice. Nu poți atrag voturi și simpatii politice fără a marca spațiul referențial al ideilor politice pe care le aperi. Nu poți fi peste tot și nicăieri.

În al doilea rând este o problemă de calcul electoral – ce poate stăvili drumul socialiștilor spre o posibilă preluare a controlului asupra puterii prezidențiale în RM? Doar o platformă de partide care se sprijină și se acceptă cu toate avantajele și minusurile pe care-i caracterizază. Avem partide care mobilizează prin desemnarea unei singure probleme („jos dictatura oligarhiei”!) și a unui singur vinovat de actualul sistem, care s-ar traduce în clasificările politice clasice drept ”one-issue party”, cum este Partidul DA. Avem partide care lunecă pe teme ocazionale, alese în funcție de gusturile câtorva lideri și inspirația acestora de moment, fără a se disocia de altele prin convingeri de stânga, ori de dreapta. Alături de Platforma DA și PAS, condus de Maia Sandu, pare a fi mai degrabă sinteza unor grupuri tehnocratice și urbane, nestatornicite pe un anumit palier ideologic. PAS absoarbe frustrările și năzuințele unor segmente ale unor tineri din Republica Moldova, care ar putea avea anumite probleme de reprezentare în afara Chișinăului, în special în zonele cu populații sărăcite, persoane și segmente de populație care așteaptă acum rezultate, nu peste o generație.

Șocul miliardului furat

A apărut recent un sondaj în care la întrebarea „Considerați că Republcia Moldova merge într-o direcție bună sau proastă” până în februarie 2015 și mai ales pe parcursul anului 2014 majoritari au fost 60% din respondenți care spuneau că se merge într-o direcție bună și 40% într-o direcție proastă. După februarie 2015 s-a desfăcut ca o foarfecă aceasta curbă și s-a ajuns la un maxim istoric la răspunsul acestei întrebări – 90% au spus că se merge într-o direcție proastă și 6% au spus că se merge într-o direcție bună. Momentul coincide cu scandalul miliardului dispărut din băncile Republicii Moldova. Această cifră miliardul furat, aceasta expresie a devenit un laitmotiv și car din ce am văzut eu a aruncat în aer discuțiile de apropierea de UE, a aruncat în aer tot echilibrul politic ce a existat în politica Republicii Moldova și a răscolit, și problemele economice. Întrebarea ar fi: scandalul acestui miliard – cât este artificial și cât este real?

Bun, dar nu puteți exclude și efectul propriu-zis economic și social pentru că în ianuarie 2015 în numai 2 săptămâni de zile leul moldovenesc a scăzut cu 20%. Respectiv, asta se răsfrânge asupra coșului de consum și asupra salariului pe care orice angajat la stat indiferent unde se găsește a fost lovit direct în plexul solar. Să nu uităm că, în RM, cel mai mare angajator continuă să rămână statul, fie prin sectorul public al bugetarilor, fie prin întreprinderi de stat aflate în subordinea unor agenții și ministere ale guvernului, ceea ce înseamnă că aceste categorii sociale nu prea au spațiu de manevră – acestea sunt determinate să caute soluții de supraviețuire, fie adaptându-se schemelor corupte, fie părăsind sistemul în căutarea unor joburi în sectorul privat ori peste hotare. Toți am fost afectați de turbulențele bancare pe care le-au provocat bancherii corupți, susținuți de politicieni și oligarhi corupți, iar mobilul fraudelor din sectorul bancar al RM va servi încă multă vreme mobilizării politice și resentimentelor față de partide.

Din păcate, modul în care se instrumentează astăzi cazul fraudelor bancare crează imaginea unui sistem justițiar selectiv. Uitați-vă cum a fost tratat ex-PM V.Filat și cum este tratat Ilan Șor, cel care este vârful de lance al furturilor din bănci de 5 mlrd lei stă și până astăzi în arest la propriul domiciliu. Nu există nici o justificare pentru acest tratament inegal și o aplicare selectivă a justiției. Și felul în care anumite agenții – procuratura, justiția sau CNA sau Procuratura Anticorupție sunt controlate politic. Lucrul acesta deranjează foarte mult. Deranjează și cetățeanul simplu și elitele. Aici chiar nu există nici un fel de diferențe între putiniștii lui Usatîi și loialiștii lui Năstase. Dar felul în care sunt interpretate consecințele acestei consensualități creează deja sciziuni. A fost suficient ca Năstase să declare de pe scenă că avem ”națiune civică” și apele politice ale protestatarilor s-au separat categoric între aceste partide, care par să corespundă descrierii pe care am auzit-o cu ceva timp în urmă și-mi pare potrivită- ”unguided missile” (”rachete lansate care-și pierd direcția”).

Populismul nu poate crea solidaritate stabilă. Astfel, puțină lume își dorește să facă parte dintr-o așa-zisă națiune civică construită pe contradicții: pe de o parte cheamă la unitate, iar pe de alta îl slăvește pe liderul de la Kremlin, V.Putin, ridiculizând ideile legate de unitatea națională și politicile de integrare cu UE. Politicienii, ce-i pe care i-am numit până acum, calcă pe o gheață subțire. Și aici apar marele probleme. Știi clar că alternativele sunt relativ fragile, slabe, necristalizate ideologic și nu-ți dă inimă să votezi cu alternativa puternică, consolidată a ”lumii ruse”, pe care o reprezintă Igor Dodon. Știind foarte bine care sunt scheletele din dulapurile lui și știind cine sunt jucătorii adevărați, care stau în spatele acestei construcții mari. Este o infrastructură de organizații loialiste a intereselor rusești în RM, care sunt asociate cu numele lui și sunt grupuri de business și cvasi-politice care sprijină iconița Igor Dodon, în sensul, profilul acestui politician pentru ca să schimbe regulile de joc pe termen lung în aceasta țară. Asta este marele pericol pe care multă lume îl simte, dar uneori nu-l poate exprima. Și din acest motiv există multă derută. Ce poți să faci? Tolerezi în continuare lipsa de aplicarea justă a legii ori ajuți la schimbarea totală a clasei politice, dar cu pericolul să ai omul Moscovei înscăunat în octombrie la Chișinău în calitate de șef al statului, care nu ascunde scopurile de a corupe întreaga construcție a statului declarat independent la 27 august, 1991.

igor-munteanu-idis-viitorul

Igor Munteanu FOTO: Sandu Tarlev

Rolul Transnistriei

Vorbeați de schimbarea de paradigmă pe termen lung sau de tentativă de schimbare a orientării pe termen lung. Ce rol vedeți în aceasta modificare pentru Trasnistria sau ca ce rol, considerați că l-a jucat Transnistria în acestă modificare?

Transnistria nu a servit niciodată ca un proiect de recunoaștere a unei statalități transnistrene, ci doar ca un instrument de expansiune militară și ideologică în dreapta Nistrului, adică căutând să modifice scopurile statului Republica Moldova. Enclava separatistă a devenit o monedă în negocieri între Rusia și Occident, între Rusia și conducerea RM pentru a determina opțiunile politicii externe și chiar politicile interne, cu alte cuvinte pentru a le corupe și deturna. Și în acest moment Transnistria reprezintă un fel de hârtie de turnesol pentru a testa intențiile rusești față de RM și liderii săi, dar și jocurile de putere în raport cu UE, SUA și România. Și pentru că Rusia nu este foarte creativă se poate de observat modele de gândire și acțiune, care se repetă până la ridicol.

Atunci când Transnistria o duce tot mai rău, brusc, la Moscova, se aprinde luminiția unui interes de a realua dialogul, zis ”strategic” cu RM, și atunci, indivizi ca D.Rogozin, numiți de Președintele Putin drept ”oberfeldmarshal” pentru Transnistria telefonează la Chișinău pentru a-și planifica vizite oficiale. De îndată ce vizita este acceptată de partea RM, aflăm noi detalii din care rezultă că 2/3 din timpul acestei vizite se va consuma la Tiraspol, unde Rogozin va da personal instrucțiuni și va menține moralul administrației separatiste, iar la Chișinău va ajunge numai pentru a se îmbăta ori pentru a trânti noi insulte în adresa părții gazdă. Pentru asemenea gesturi în casele care se respectă așa indivizi sunt dați afară. În cadrul ultimei vizite făcute la Chișinău am remarcat din nou intenția lui Rogozin de a repeta vechiul scenariu, semnalizând iarăși apelul adresat RM de a suspenda Acordul de Asociere cu UE și de a reveni pe piața rusească, care nu mai este cea fost și în condiții de capitulare comercială față de scopurile DCFTA de modernizare a economiei și statului RM. Foaia de parcurs, discutată de emisarul Moscovei, este doar un instrument în plus de a atrage și decapita elanul guvernului de la Chișinău de a urma un parcurs european. ”Maskirovka” și propaganda sunt 2 instrumente perfide ale politicilor rusești față de fostele republici sovietice.

Eu cred că trebuie să tratăm foarte serios vorbele și faptele Rusiei, care-și propune să condiționeze re-integrarea Transnistriei în statul ”comun” (cum scrie în Memorandumul din 2007, compus de Primacov, prietenul de arme al fostului Președinte Lucinschi), care ar însemna crearea unui stat disfuncțional, dezaxat, creat pentru a fi detonat ulterior prin provocări care ar spori riscurile de securitate ale întregii societăți. Sperăm să nu se repete anul 2003 cu Planul Kozac, iar susținerea UE și SUA să nu se reducă doar la tirade festiviste față de acest experiment nedorit de populație. Totuși, observăm că în condițiile zilei de astăzi, înc are legitimitatea actualei coaliții politice de la Chișinău este pur și simplu sfârtecată de acuzații, suspiciuni, scenarii și conspirații, Rusia ar putea ușor găsi breșe în barajul constituțional al statului, folosindu-se de aceste vulnerabilități pentru a-și impune propriul său proiect în privința regimului secesionist din Transnistria, introducându-l într-un model de tranziție supravegheată internațional, dar fără acțiunile necesare de demilitarizare și decriminalizare a regimului separatist, ceea ce ar corespunde de minune intereselor și proiectului său geopolitic. ”Dacă noi”, cum spunea Vladimir Puțin în 2005, ”dacă noi scăpăm oportunitatea următorilor 10 ani ca Rusia să redevină putere globală, atunci statul rus va intra într-un ciclu al auto-distrugerii și imploziei interne în următorii 50 de ani”. Tot așa, conducătorii ruși au trasat obiective față de Ucraina, anexând Crimea și regiunile din Estul statului ucrainean într-un moment de descumpănire și ezitări pe plan extern, și tot astfel, Rusia calculează cu atenție condițiile în care loviturile sale precise pot realiza obiective de re-colonizare ale spațiului ex-sovietic prin crearea de cercuri de rezistență loiale viziunilor sale expansioniste.

Ei (rușii) trasează în timp anumite scopuri pe care întreagă mașinărie a statului rus se mobilizează ulterior și crează diferențe în aceasta zonă. Intervenția militară din Georgia a urmat Summitului NATO de la București (2008) și mesajului de respingere a cererii Georgiei de a i se accepta MAP Planul Individual de Membru al Alianței Nord-Atlantice. Tot așa au trasat niște linii roșii în raport cu Ucraina în 2013. Consilierul Președintelui Putin, economistul Serghei Glaziev spune și astăzi că, dacă Rusia va scăpa controlul asupra Ucrainei, atunci Rusia își va pierde pentru următorii 100 de ani puterea de a se angaja ca putere globală pentru războiul resurselor. Asta este felul în care gândește ideologul activ al ”lumii ruse”, V.Surkov, și montura geopolitică a imperialismului promovat de Dughin și alții, toți cei care l-au convins pe fostul președinte al Ucrainei, V.Ianukovici, să accepte protectoratul rus și anumite credite garantate în schimbul deturnării Acordului de Asociere UE-Ucraina din noiembrie, 2013, ceea ce condus până la urmă la acțiunile de revoltă populară de tip ”Maidan” și la acțiunile militare de anexare a teritoriilor Ucrainei, Crimea și Donbas. În cazul RM, Moscova liniază condițiile de capitulare ale RM printr-o ”foaie de parcurs”, testând nivelul de lașitate și trădare a unor actori politici de la Chișinău, și nu doar aici, alimentând așteptări și victorii pentru sine la costuri cât mai mici. Știți cum se spune, atunci când nu isbutești să cucerești cetățile în dreaptă luptă, un asin încărcat cu aur poate fi cea mai bună strategie de luptă. Atunci când anumiți lideri de la chișinău se simt încolțiți, ideile fixe ale rușilor în privința unui model confederativ ar putea suna în urechea unora drept un scop echitabil pentru ecuația puterii unui stat unificat numai cu numele, udând pilonii unei statalități otrăvite. Fără îndoială, acest model ar pune cruce pe relațiile în dinamică dintre RM și UE, iar odată reintegrați, rușii de la Tiraspol ar repune pe tapet absolut orice element al statului independent, RM.

Riscul îndepărtării de UE

Credeți că este posibilă renegocierea Acordului de Asociere?

Din punct de vedere formal nu există nici un apetit de renegociere, nici o cale legală de a renegocia Acordul cu 28 de state ale UE, ceea ce înseamnă că un președinte pro-Kremlin, care ar ridica această problema l-ar ucide.

O suspendare?

L-ar ucide, având efecte imediate și asupra regimului de liberă circulație. Dar pe ruși asta nu-i interesează nici cât negru sub unghie, pe ei îi interesează cum să extragă UE și SUA din regiune, distrugând legătura ideologică a lumii libere cu statele care-și doresc să-i semene. De fapt, ei au fost foarte bucuroși de suspendarea finanțării UE în iulie 2015 către Republica Moldova, și chiar au salutat pe căi diplomatice acest moment delicat în istoria relațiilor bilaterale UE-RM. Pentru că în acest fel s-au dat peste cap importante programe de standartizare și de apropiere a criteriilor tehnice pe agricultură, industrie, pe servicii. Și rușii și-au frecat mâinile bucuroși – am rezovat problema asta. Același lucru se întâmplă și acum.

Că ei ar dori să miște lucrurile în discuția cu Transnistria mi se pare evident. Că o resursă niciodată consumată ține de implicarea unor idioți utili de limbi și cultură diferită mi se pare de asemenea foarte clar. Înțeleg că populația nu este încântată să discute pe Transnistria, populația este încântată să vorbească despre locuri de muncă, despre securitate individuală, siguranța zilei de mâine, stabilitate și libertăți democratice, și alte lucruri importante pentru orice individ sănătos la cap. Modelul lor însă este cu totul de altă natură. Ei ar dori să miște discuțiile de la Chișinău spre un marș victorios de ridicare a problemei soluționării conflictului transnistrean sus pe agendă, astfel încât să hipnotizeze publicul pe seama unor beneficii vagi și generale, pornind contorul spre costuri imediate și semnificative pe termen scurt, cum ar fi d.e. achitarea etapată a sumei de 6 mlrd $, ca un cost al reintegrării teritoriale către Moscova, ori convertirea acestei imense datorii în obligații de stat, uitându-se că aceste datorii ”odioase” au apărut artificial, și că cel care trebuie să plătească este Moscova pentru susținerea separatismului și daunele imense pricinuite interesului național al cetățenilor din RM pentru uzufructul secesiunii militarizate a regiunii respective.

În plus, Moscova ar căpăta în mod ușor control total asupra statului, care probabil ar purta chiar și un alt nume, să zicem, Federația Nistreano-Ortodoxă de rit Chirilic (FNORC), etc., fără a accepta nici o schimbare, nici măcar cosmetică în structura de putere și organe militarizate ale regimului separatist de la Tiraspol. Asta însemnând că, pur și simplu, toate serviciile se spionaj ar ava acces liber la Chișinău, militarii ruși vor fi în continuare acolo, proiectele lor de antagonizare a Ucrainei prin prezența unor efective militare deloc neglijabile, nu sunt considerabile dar nu sunt neglijabile. Rezultatul acestor tribulații injuste ar crea fait-accomplit- și pentru alte regiuni problematice pentru RM, cum este Autonomia Găgăuză, care și-ar dori să-și lipească eroic modelul transnistrean de ceea ce liderii săi continuă să creadă că le aparține de drept natural și nu în rezultatul devoluției politice constituționale din RM, atâta timp cât statul, autoritățile centrale ale RM, sunt în continuare istovite de războaie intestine, de lipsa de legitimitate în ochii populației și de numele unor persoane, care coordonează aparent niște pase politice, dar care nu au nici credibilitate nici plan vizionar cum ar putea opri haosul și prăvălirea într-un model autoritar de tip belarus.

Unionismul actual este copilăresc

Cum vedeți, cum apreciați curentul unionist din Republica Moldova care este din ce în ce mai manifest în ultimii ani, mai ales în rândurile tinerilor?

Curentul unionist este unul pestriț și încă foarte copilăresc. Anumite sondaje arată o tendință de creștere, dar nu cred că un candidat unionist se poate impune categoric într-un mediu în care soluțiile sociale sau economice sunt cerute prioritar. Probabil că este nevoie de un rodaj mai bun în mass media, dar și de o regândire a strategiei politice: de la festivism la produse pe care populația le-ar putea aprecia și căuta. Există un mare apetit și atracție în anumite medii și o rezistență categorică în altele. Omul simplu de la țară chiar dacă pare a fi istovit de nevoile sociale și economice (existențiale), încă mare are o anumită rezistență de a observa în purtătorii de drapel al curentului unionist profilul unei reale alternative de putere. Probabil că e vorba și de tinerețea acestor curente, sunt probabil și alte lucruri evidente – nu există mijloace mass-media, care să le articuleze punctele de vedere, acestea nu au încă o prezență credibilă pe teren. Și probabil nici numele liderilor acestor curente unioniste nu a produs suficient interes public, cel puțin până în acst moment

El Coordonatore creează evenimente din nimic

Vedeți posibilitatea unor alegeri parlamentare anticipate în perioada imediat următoare sau termen mediu?

Nu exclud posibilitatea unor alegeri anticipate în 2017. Actuala coaliție de guvernare este în continuare prea eterogenă, prea vulnerabilă și prea puțin iubită de cetățeni ca să-și ducă mandatul până în 2017. Doar că trebuie să observăm calitatea acesteia de a juca la anticipare, preluând inițiativele opoziției și convertind slăbiciunile de poziționare în avantaje. Exemple sunt aici cu duiumul. În plus, am observat că actuala putere se poate mobiliza rapid pentru a schimba regulile jocului în timpul jocului ca într-un serial House of Cards de Beau Willimon. Nu aș exclude că, în anumite condiții, viitoarele decizii ale puterii politice aflate la guvernare să fie îndreptate spre crearea unor noi intersecții, care să prevină tendința de creștere în sondaje a opoziției unite, grăbindu-se anumite alegeri, dacă acestea ar putea avantaja actualul PD. Și asta ar fi chiar interesant. De ce? Pentru că și în 2016 a existat posibilitatea coalizării forțelor antioligarhice și atunci agenda lor a fost schimbată decisiv prin decizia ”interesantă” a Curții Constituționale, care a busculat, a contrariat multă lume, dar ”Rubiconul a fost trecut”. Și nu în favoarea opoziției unitate. Și în 2017 eu personal mă aștept la surprize de acest gen, care ar putea schimba agenda politică, și care ar putea fi însoțite de alte mișcări, alte scnarii, după cum am menționat deja în raport cu subiectele legate de regimul transnistrean, implementarea Acordului de Asociere, și alte minuni, care pot atrage atenția formatorilor de tehnologii electorale recrutați de PD.

Din păcate sau din fericire, ”El coordonatore” are o capacitate foarte interesantă de a crea evenimente din aproape nimic. Să luăm d.e. cazul alegerilor din Găgăuzia. PD a observat că nu merită să arunci bani în campanie pe parcursul campaniei, ci este mai bine să aștepți până când aleșii își ocupă locurile ca după asta să-i cumperi în grupuri sau pe unitate, și același model de abordare a ”afilierilor politice” ar putea fi exploatat și pentru un scrutin posibil parlamentar anticipat în 2017. Discursurile pe care le rostesc lideri PD atestă faptul că aceștia se orientează spre un model de partid de tip majoritar absolut. Știm că modelul unipersonal de conducere al lui ”batiko Lukașenko” este foarte atractiv pentru anumiți membri marcanți ai acestui partid, creând un fel de ofertă pentru diverse grupuri de votanți nostalgici, tot mai numeroși în ultima vreme. Personal, cred că această cale nu duce nicăieri. Este destul de complicat să zidști un model de tip Lukașenko în Republica Moldova, societatea căreia a avut întotdeauna modul său de a reacționa public la diverse tendințe autoritare, preferând o democrație pluralistă cu toate nuanțele pozitive sau negative. Un fel de ”pluralism by default”, cum l-a botezat pe timpuri Lucan Way. Dar în afara de asta a existat faptul respingerii categorice a concentrării puterii în mâinile cuiva, și probabil prin asta se explică această ”izolare exemplară a oligarhului care nu-și poate primi porția de recunoaștere publică, indiferent de volumul investițiilor sale făcute în procesul politic din RM”.

Totul se schimbă, și probabil că și societatea RM se schimbă prin depopulare, emigrare masivă și clientizare tot mai accentuată a unor segmente de populație, dar posibil că structura opțiunilor politice la nivel național nu a fost pe deplin compromisă. În acest moment, PD nu-și dă seama de asta ori calculează că reacțiile populației sunt mai lente ori mai anemice, ceea ce ar corespunde modelului politic dezirabil. Este posibil ca PD să dorească a repeta, în 2017, modelul pactului creat între PDAM și Socialiști, care a asigurat o anumită stabilitate relativă pentru o Constituție adoptată în 1994, dar cu eșecuri lamentabile în procesul de reformare a economie naționale, re-lansare a protestelor de stradă a studenților și altor categorii ușor inflamabile național. De ce nu am putea simula un pact constituțional între PD și PSRM, imediat după trecerea puterii prezidențiale în mâinile unui acolit pro-Kremlin? În mod paradoxal, această rețetă ar putea fi dorită chiar și de anumiți parteneri externi, pe care nu-i vom numi aici. Mă îndoiesc de randamentul pozitiv al acestui tip de pact pentru interesul național al RM. Dar, observ totuși că anumite tendințe în economie par să impresioneze actuala putere politică spre reducționism electoral, spre simplificare ori chiar primitivizare procesului politic. Există riscuri și pietre subacvatice care pot dăuna caravanelor acestui partid, care s-au pornit deja la drum.


CITEȘTE ȘI: Cine sunt candidații la președinția Republicii Moldova?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *