Meniu Închide

Șase suflete înghesuite în câțiva metri pătrați

Așezată la o margine de sat, casa familiei Cebotari se poate observa cu ușurință de cele ale vecinilor. Gemuri învechite, acoperite cu peliculă să nu-i bată vântul în casă, niște uși, vechi și acelea, luate de pe la alți gospodari din sat și montate. La câțiva metri de casă stă un cuptoruș la care pregătesc mâncare și … atât primprejurul casei.

Ana și Victor Cebotari își cresc cei patru copii într-o sărăcie lucie FOTO: Galina Munteanu
Ana și Victor Cebotari își cresc cei patru copii într-o sărăcie lucie FOTO: Galina Munteanu

Locul gardului este luat de o plasă intinsă, care stă aproape să cadă, prinsă de o portiță micuță. Nici zare de orătănii în ogradă, iar dacă nu ai ști că în acești patru pereți se adăpostesc șase suflete, ți-ar părea că este o casă părăsită, ca multe altele din satele noastre.

Sărăcie lucie

De cum pășești pragul casei, simți un miros urât … de sărăcie. Pe jos stau așternute niște țoale învechite, un  divan vechi care stă să cadă, un alt pat din fier, o laiță, iar în colț un dulăpior micuț și o măsuță. Iarna se încălzesc de la o sobă, așezată în mijlocul odăiței și care o desparte în două. Aici se adăpostesc șase suflete – patru copii și părinții acestora.

Asta e toata averea familiei Cebotari din satul Viișoara, raionul Glodeni. Spun că ar vrea mai multe să agonesească, dar nu au de unde. Cu  puținii bani pe care îi fac, muncind ocazional zilieri prin sat, cumpără  de ale gurii pentru cele patru suflețele – un băiat și trei fetițe. Mezinul are 13 ani împliniți, iar cea mai mică – trei.

La internat

Acum câțiva ani, sărăcia i-a determinat să „renunțe”  la doi dintre copii, care au fost plasați temporar la internat. Aici au stat trei ani, după care, încurajați și ajutați și Organizația CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie, au decis să-și ia copiii acasă.

„Nu aveam nici condiții de trai și nici cu ce-i întreține. În sat nu ai unde munci, nici chiar zilier. Acum toate terenurile agricole sunt luate de către lideri, au tehnică specială cu ce prelucra pământul și nici de forță de muncă nu au nevoie.  Într-un timp, soțul mergea în Federația Rusă la muncă și mai câștiga câțiva bani să ne întreținem, dar acum și acolo este foarte greu. Poți găsi d emuncă și nu-ți plătește, ori dacă îți plătește, doar câțiva bănuți numia să nu zică că nu ți-a dat ceva.  Foarte greu ne este”, ne spune mama celor patru copii.

„Acum i-am adus acasă. Nu știu cum o să ne descurcăm, dar vreau să crească mai departe în familie. Fetele iată dorm pe laiță, băiatul după sobă, pe patul cela de fier, iar noi cu soțul pe divanul acesta. Are gaura asta formată în mijloc, dar ne întindem pe el așa. Altul nu avem”, adaugă Ana.

„E mai bine acasă. Nu mai vrem la internat. Aici suntem toți împreună”, sare cu vorba mezinul familie, Ionuț. Bucuroși că au primit în dar niște ghiozdane, de care nu au avut parte până acum la internat,  cei doi școlari tot scotoceau să vadă ce au în ele, iar surioarele mai mici, curioase de fire, se înghesuiau și ele să vadă de ce se bucură frățiorii mai mari.

Casa în care își petrec copilăria cele trei fetițe și băiețelul familiei Cebotari FOTO: Galina Munteanu
Casa în care își petrec copilăria cele trei fetițe și băiețelul familiei Cebotari FOTO: Galina Munteanu

Două mii de lei pentru șase suflete

Singurii bani care ajung acum în familia Cebotari sunt cei primiți drept indemnizație socială. Până acum, nici de aceștia nu au avut parte. „Am fost datoare la o femeie din sat cu niște bani și, prin decizie de judecată, acești bani îmi erau opriți pentru a da acea datorie. Acum am terminat-o și o să primesc mai mult deja. În plus, s-a mai adăugat și pentru aceștilalți doi. În total, în jur de două mii de lei. Voi aduna să cumpăr și niște păsări, să am cu ce hrăni copiii aceștia. Până acum nu am procurat nimic pentru că nu aveam bani – nici pe ce procura și nici cu ce le întreține”, susține femeia.

Bani le-ar trebuie și pentru a-și procura un pat nou, un dulap, pentru că nu au unde așeza hainele copiilor, o masă unde să-și pregătească cei mari lecțiile, o mașină de spălat și un aragaz nou. Le-ar mai trebui și niște haine pentru copiii, dar și încălțăminte. „Mi-a dat un sătean o mașină de spălat, dar când am ajuns acasă și m-am uitat, nu avea motor. Ei, ce să fac cu ea, poate doar să țin la păstrat ceva în ea că de spălat nu mai spală, dar să o repar nu mai are rost. Mai mult mă costă decât aș cumpăra una nouă”, ne spune capul familiei, Victor.

Copii săraci, dar alături de mama și tata

Mâncare pregătesc la un aragaz vechi, așezat într-o bucătărie împrovizată din odaia de alături. „Mai facem la cuptoruș, dar cum se răcește afară,  în cămeruța asta. Casa are două odăi și veranda asta mică. Nu am avut bani cu ce finisa a doua cămeruță și am amenajat provizoriu o bucătărie unde pregătim mâncare. Dar am avea nevoie și de un aragaz nou. Acesta este foarte vechi. Îmi este frică să nu elimine gaz sau să se întâmple vreo altă nenorocire”, se plânge femeia.

În timp ce părinții nu dorm nopțile și se gândesc cum să le asigure strictul necesar, micuții se bucură că sunt în familie și că vor avea o copilărie fericită, într-o familie întrăgită.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *