Accidentul aviatic de lângă satul Haragâş, raionul Cantemir, soldat cu moartea tuturor membrilor echipajului SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare), i-a îndoliat cumplit pe români, de oricare parte a Prutului nu s-ar afla. Elicopterul fusese într-o altă misiune în dimineaţa zilei de ieri, transportând cu succes un pacient de la Vulcăneşti la Chişinău, şi se îndrepta spre Cahul pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 64 de ani, care a suferit accident cardiovascular.
Cel mai probabil, tragedia s-a produs din cauza condiţiilor climaterice extrem de nefavorabile, deoarece atât comandantul echipajului, cât şi copilotul aveau mai mult decât suficientă experienţă şi pregătire, iar elicopterul efectua al 12-lea zbor în Republica Moldova, în baza unui acord de colaborare transfrontalieră, semnat în 2014. Dincolo de mâhnire şi revoltă, pe deplin justificate în asemenea situaţii, ancheta urmează să stabilească cu exactitate cauzele accidentului şi cine a permis decolarea aparatului de zbor, având în vedere stihia care s-a abătut peste noi şi i-a răpus pe cei patru salvatori, deveniţi eroi.
Fireşte, putea să fie şi o eroare de pilotaj, şi o defecţiune tehnică, de aceea supoziţiile trebuie combătute prin probe concludente, iar investigaţiile să se desfăşoare în comun, pentru a exclude orice dubiu şi a nu periclita o fructuoasă colaborare (deşi, recunosc că ultimul termen este impropriu, pentru că n-am prea auzit ca cei de la Departamentul Situaţii Excepţionale să intervină în situaţii similare în România).
Această catastrofă aviatică nu poate să nu ne sensibilizeze şi să ne solidarizeze. Nu s-a prăbuşit un oarecare elicopter şi nu au decedat nişte aventurieri, dornici de senzaţii tari. Am pierdut cu toţii patru oameni curajoşi, aflaţi la datorie, chiar dacă nişte nesimţiţi ar putea obiecta că acesta le era riscul meseriei. Într-adevăr, salvatorii se expun şi îşi asumă pe deplin eventualele pericole, dar asta nu înseamnă că ei trebuie trimişi la moarte sigură. Menirea lor este de a salva vieţi, nu de a se sacrifica.
Pe pagina sa dintr-o reţea de socializare, primarul Chişinăului a declarat că „Personal percep ceea ce s-a întâmplat ca fiind o jetfă pe altarul Unirii, pe altarul reîntregirii neamului românesc sau cel puţin a integrării europene a Republicii Moldova”. Dorin Chirtoacă ne-a obişnuit deja cu senzaţiile sale bizare, declarând anterior că vede în formele unor pietre harta României Mari, însă afirmaţia de mai sus chiar mi se pare deplasată. Ofrandele se aduc pe altar de sacerdoţi, nu se duc de bunăvoie. Or, echipajul SMURD a pornit conştient spre pacientul din Cahul, în pofida condiţiilor meteorologice precare. În plus, nu înţeleg cum lipsa unor oameni, care au contribuit la apropierea celor două maluri mai mult decât oricare politician, va putea accelera procesul reîntregirii. E ca şi cum un copil care şi-a pierdut părintele devine automat adult. Cât priveşte partea cu integrarea europeană, aici chiar a dat-o cu oiştea-n gard, fiindcă nicio altă instituţie de asistenţă medicală de urgenţă, dintr-un alt stat UE, nu s-a grăbit să acorde ajutor cetăţenilor moldoveni. În acest sens, domnul ambasador Pirkka Tapiola ar putea să facă legătura dintre „stat capturat”, „justiţie selectivă” şi numărul crescând al bolnavilor din Republica Moldova. De altfel, n-ar strica să mai tăiem din bugetul sănătăţii, să mai reducem medicamentele compensate şi să mai întârziem majorarea salariilor lucrătorilor medicali, doar pentru a mai recupera din miliard şi a îndeplini condiţiile deblocării fondurilor europene…
În sfârşit, preşedintele Nicolae Timofti s-a dumerit în privinţa a ceea ce nu avem, dar ar fi fost bine să avem şi a decretat 3 iunie drept zi de doliu naţional. Iată un gest firesc şi prompt din partea şefului statului, care după expirarea mandatului şi-a luat funcţia în serios. Doar că moldovenii vor rămâne în continuare nemulţumiţi de ploile abundente, de lipsurile evidente şi de eroismele tot mai frecvente ale fraţilor de dincolo de Prut. Dacă tot nu putem să fim şi români, şi moldoveni, n-ar strica să devenim măcar pentru o zi – SMURD-eni.
Pingback:„Cetatea lui Chirtoacă” - moldNova