Meniu Închide

Șomerii și muncitorii Republicii Moldova – cum a evoluat piața muncii în ultimii 5 ani

Rata șomajului a atins în trimestrul 3 din 2016 cel mai mic nivel din ultimii 5 ani: 2,9%, ceea ce înseamnă 38.700 de șomeri, estimați conform metodologiei Biroului Internațional al Muncii de către Biroul Național de Statistică.

În trimestrul 3 din 2016 șomajul în rândul tinerilor (15-29 ani) era de 5,7%. Din cele 272.000 de persoane active cu vârsta între 15 și 29 de ani, 256.800 erau ocupate, iar peste 15.000 erau șomeri. Peste 566.000 de moldoveni cu vârsta între 15 și 29 de ani sunt în categoria persoanelor inactive din punct de vedere economic în Republica Moldova, adică sunt studenți, casnici sau muncesc în afară țării.

Conform estimărilor BIM numărul de șomeri din Moldova a scăzut de la un maxim de 97.900 persoane în trimestru I din 2015 la 38.700 în trimestrul III din 2016. Chiar dacă numărul șomerilor estimați scade, numărul șomerilor înregistrați la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă este în creștere. Conform datelor prezentate de BNS pentru perioada 2012-2015, dacă în 2013 s-au înregistrat în calitate de șomeri 20.900 persoane în 2015 numărul acestora a crescut la aproape 27.000 de șomeri înregistrați oficial.

În 2015 cei mai mulți șomeri înregistrați oficial au fost în Chișinău – 1913, iar cei mai puțini în raionul Cimișlia – 165 șomeri. Imediat după municipiul Chișinău, un număr mare de șomeri au fost înregistrați în raionul Florești – 1570 și Soroca – 1448 șomeri.

Procentul mic al ratei șomajului nu se reflectă într-o rată de ocupare înaltă. Rata de ocupare în Moldova constituind 43,5% în trimestrul III din 2016. Rata de ocupare este raportul dintre populaţia ocupată și populația totală pentru categoria de vârstă de 15 ani și mai mare. Pentru Republica Moldova acest indicator este mai relevant deoarece reflectă informația despre numărul mare de cetățeni plecați la muncă în străinătate cât și numărul mare de pensionari. Pentru comparație rata de ocupare în Regatul Unit al Marii Britanii era de 76,8%, iar în România era de 66% la sfârșitul lui 2015, conform Eurostat.

Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii: persoanele descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării plecate la lucru sau în căutare de lucru în alte țări. Ultimele cifre arată că în străinătate ar lucra 347.000 cetățeni.

Persoanele descurajate sunt cei care ar vrea să muncească, dar nu au întreprins nimic în ultima luna pentru a fi angajați deoarece nu știu unde să caute, nu se simt pregătite profesional sau nu cred că vor găsi de lucru din cauza vârstei. În ultimii ani cel mai mare număr de persoane descurajate a fost înregistrat în primul trimestru din 2012 peste 36.000, spre comparație în trimestru 3 din 2016 erau în jur de 9.000 persoane descurajate.

Ultimele date oferite de BNS indică că în Moldova lucrează aproximativ 1,3 milioane de cetățeni. Cele mai multe persoane lucrează în agricultură, silvicultură și perscuit: 480.000 cetățeni, urmați de cei care lucrează în sectorul public peste 231.000 persoane, iar pe locul 3 se află comerțul, hotelurile și restaurantele cu aproape 198.000 persoane în domeniu.

Cel mai mare grup social conform vârstei și domeniului de activitate sunt cei care au între 50 și 64 de ani și lucrează în domeniul agriculturii: peste 161.000 persoane.

Bugetarii sunt un grup numeros în Republica Moldova. În total peste 231.000 de persoane activează în administrație publică, educație, sănătate sau asistență socială. Toate aceste persoane își primesc salariile din impozitele și taxele achitate de ceilalți peste 1 milion de angajați.

Industria din Republica Moldova oferă 153.000 de locuri de muncă, iar construcțiile 78.500.

Persoanele cu vârsta de 65 de ani sau mai mult sunt în jur de 381.000 dintre acestea 45.500 în continuare sunt antrenate în piața muncii efectuând activitate economică. Cei 45.500 de vârstnici își desfășoară activitatea în agricultură aproximativ 32.700 și în sectorul public (administrație publică, educație, sănătate) în jur de 6.600 persoane.

2 Comments

  1. Radion

    Mai avem noroc ca acum aistea de la conducere ii atrage pe investitori si aceia ai deschid cite o fabrica, cite o uzina si moldovenii mai au unde lucra, ca de altfel, muream de foame.

  2. Eugen

    Conform acesti analize, agricultura intradevar merita multa atentie si investitie precum se axeaza Guvernul Filip prin obtinerea suportului partenerilor externi in agricultura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.