Doar 2% din locuitorii regiunii transnistrene își doresc un viitor comun cu Moldova și 1% din populație vrea unirea cu România. În același timp, 86% din locuitorii regiunii separatiste consideră că cea mai eficientă opțiune de dezvoltare este alipirea la Federația Rusă. Totodată, 9% din locuitori își doresc independența teritoriului, potrivit datelor unui sondaj realizat de Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia.

Potrivit sondajului, vârsta adepților unirii cu România este cuprinsă între 31 și 40 de ani, iar adepții Moldovei întregite sunt prezentați echitabil de toate vârstele respondenților intervievați. Unirea cu Rusia și-o doresc cel mai mult tinerii (18-30 de ani) și bătrânii de peste 56 de ani. Pentru independența regiunii optează persoanele care au între 41-50 de ani.

Șevciuk pierde votanții

În afara de aceasta, sociologii au aflat că aproape 90 la sută din populația din stânga Nistrului este gata să participe în procesele electorale, legate de alegerea președintelui nerecunoscut din regiune. Printre potențialii candidați, de cea mai mare încredere din partea populației se bucură așa-numitul spicher al Sovietului Suprem din Tiraspol, Vadim Krasnoselski – 24% din respondenți sunt gata să-și ofere votul pentru acest personaj. Pentru actualul lider de la Tiraspol, Evgeni Șevciuk, ar fi gata să voteze jumătate din votanții lui Krasnoselski (11%), potrivit sondajului. Alți candidați ar acumula maxim 7% din încredere.

În același timp, Șevciuk apare pe primul loc, potrivit antiratingului din sondaj – 50% din respondenți au spus că niciodată nu vor vota pentru actualul președinte nerecunoscut al regiunii.

Sondajul de opinie a cuprins răspunsurile a 1200 de respondenți și a fost realizat în perioada 2-9 iunie. Studiul a fost comandat de Centru pentru analiză politică.

9% din locuitorii din stânga Nistrului vor independența regiunii FOTO Sandu Tarlev

Ecoul referendumului

În anul 2006 locuitorii din regiunea transnistreană s-au pronunţat în proporţie de 98%, într-un referendum nerecunoscut, în favoarea independenţei regiunii şi a posibilei uniri cu Rusia, însă Moscova nu şi-a modificat poziţia oficială în urma plebiscitului, pledând pentru continuarea negocierilor în formatul „5+2”, scria Mediafax.ro.

Recent, scriam într-un articol că echipa lui Șevciuk pregătește o campanie privind promovarea imaginii președintelui Rusiei, Vladimir Putin, condimentată cu mesaje directe privind necesitatea recunoașterii de către acesta a rezultatelor referendumului din 2006, care sunt practic similare cu cel al plebiscitului din Crimeea ce a dus la anexarea acestui teritoriu ucrainean de către Rusia.

• Putin l-a încurajat pe Șevciuk să ceară anexarea Transnistriei de către Rusia, după exemplul Crimeii

Evgheni Șevciuk a declarat, într-un interviu pentru ziarul Argumentî i Faktî, că perspectivele regiunii transnistrene depind de circumstanțele externe, care ar putea crea premize politice potrivite. El a subliniat că în timp de 25 de ani regiunea așa și nu a căpătat o recunoaștere a statutului său din partea comunității internaționale.

Campania alegerilor prezindențiale din regiunea nerecunoscută începe în luna septembrie anul curent.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*