Moldova, Ucraina și Georgia își vor reevalua relația cu Federația Rusă în anul 2017, scrie Stratfor, citat de Radio Europa Liberă. Jurnaliștii au făcut o selecție a articolelor din presa internațională care se referă la vizita lui Igor Dodon la Moscova, acolo unde se va întâlni cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Astfel, autorul de la centrul analitic american scrie că în 2017 Rusia își poate recâștiga influența în țările postsovietice ce și-au vocalizat aspirațiile europene sau pro-NATO. În același timp, agenția UNIAN citează un politolog ucrainean care subliniază că Kievul trebuie să ia mai multă luare aminte la acțiunile noului președinte moldovean Igor Dodon. Iar ziarul rus Izvestia publică un articol întitulat „Moscova va deveni puntea dintre Chișinău și Tiraspol în reglementarea transnistreană”. Autorul crede că acest subiect va sta în capul mesei în discuția dintre Dodon și Putin.
Un om de afaceri din Chișinău a fost amendat cu 4 milioane de lei pentru că nu și-a putut justifica averile. Curtea Supremă de Justiție a luat decizia în urma unei sesizări a Fiscului. În anul 2012, omul de afaceri a avut intrări de mijloace bănești de câteva zeci de milioane lei, în conturile bancare personale, dar nu a prezentat documente confirmative care ar explica proveniența acestor bani, scrie anticorupție.md.
Andrei Donică, activistul care a turnat o găleată cu lapte peste ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, riscă pedeapsă penală, transmite Curentul.md, citând surse ale Poliției. Dosarul acestuia a fost expediat în judecată.
Victimele violenței în familie vor fi scutite de taxa de stat atunci când vor depune cereri de chemare în judecată pentru recuperarea prejudiciului moral și material. TRM precizează că o modificare în acest sens a fost aprobată miercuri în ședința Guvernului. Potrivit sursei, fiecare a treia moldoveancă a fost supusă, măcar o dată-n viaţă, violenţei în familie, anul trecut 22 de femei fiind omorâte în bătaie de către cei cu care îşi împart viaţa.
Fructele și legumele din Moldova au noi cerințe de calitate și de comercializare. Guvernul a aprobat o hotărâre care ar asigura ajustarea normelor naţionale la standardele europene şi internaţionale privind calitatea fructelor şi legumelor proaspete plasate pe piaţă, transmite TVR Moldova.
În Republica Moldova temperatura medie va fi astăzi de -4 grade Celsius. La nordul țării va ninge, conform datelor prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Leul moldovenesc se apreciază astăzi în raport cu toate monele străine principale, fiind cu 13 bani mai scump față de euro decât ieri.
USD – 20,14 lei
EUR – 21,19 lei
UAH – 74 bani
RON – 4,71 lei
RUB – 33bani