Meniu Închide

Știrile dimineții: Coaliția majoritară vrea să șteargă urmele miliardului furat

Fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA Mihail Gofman consideră că prin liberalizarea capitalului, inițitiva pe care a propus-o un grup de deputați, se urmăreşte încheierea jafului secolului, transmite jurnal.md.

„Acum, cu adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului, se va încheia epopeea cu jaful secolului (uitaţi-vă atent cine sunt autorii proiectului). Se vor şterge toate urmele. Acum vedeţi cronologia evenimentelor: se adoptă legea prin care au fost puşi banii furaţi pe umerii cetăţenilor, apoi se introduce proiectul de lege prin care cei care au furat vor putea să legalizeze tot ce au furat”, afirmă Mihail Gofman.


CITIȚI ȘI: Ca la comuniști, numai că mai bine? Cum vor fi iertați cei care și-au ascuns averile sau n-au plătit impozite


Primele preocupări ale noului președinte, Igor Dodon, după ce va fi investit în funcție vor ține de organizarea unui nou concurs privind suplinirea funcției de procuror general și închiderea oficiului de legătură al NATO la Chișinău. Declarațiile au fost făcute de către acesta aseară, în cadrul emisiunii Glavnîi vopros, de la postul NTV Moldova, scrie realitatea.md 

În aceeași emisiune, preşedintele nou ales Igor Dodon a anunţat că va susţine reforma administrației publice centrale, promovată de actuala coaliţie de guvernare. În urma acesteia, şapte ministere din cele 16 existente ar putea lipsi în viitoarea structură a Guvernului, scrie Moldova.org. „Suntem pentru reforma administraţiei centrale. Nu avem nevoie de un număr mare de funcţionari, lasă mai bine să meargă în sectorul real al economiei”, a menţionat Igor Dodon.

Ministrul Apărării și prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Anatol Șalaru, a făcut noi dezvăluiri cu privire la disensiunile dintre acesta și președintele formațiunii politice din care face parte, Mihai Ghimpu, relatează realitatea.md. Acesta a declarat că dorința lui Mihai Ghimpu de a apropia Republica Moldova de Alianța Nord-Atlantică a fost doar pentru campania electorală: „Anul trecut, când m-am întors din România și când am făcut declarații despre NATO, Ghimpu mi-a zis: „Las-o mai moale cu NATO că am putea să avem probleme în Alianță”.

Editorialistul Igor Volnițchi analizează cinci scenarii posibile care se vor întâmpla în cadrul Partidului Democrat. Potrivit acestuia, Vladimir Plahotniuc cel mai probabil că va deveni liderul PD și șeful Guvernului, iar partidul pe care îl va conduce se va extinde semnificativ încât va putea deveni singurul partid de guvernare, a scris acesta pentru Tribuna.md. 

„Termoelectrica” vrea majorarea prețului pentru căldură, scrie mold-street.md. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru 20 decembrie convocarea unei ședințe publice la care va fi examinat proiectul de aprobare a prețului reglementat pentru producerea energiei electrice de către SA „Termoelectrica”. Publicația amintește că „Termoelectrica” a solicitat încă în luna august 2016 examinarea și aprobarea unui nou tarif mediu la producerea energiei electrice pentru anul 2016, în valoare de 179,5 Kw/h, ceea ce reprezintă o creștere de 12,3% față de cel mediu ponderat în vigoare.

Construcția mansardelor pe timp de iarnă va fi sancționată cu amenzi de până la 300 unități convenționale, informează realitatea.md. În plus, vor fi considerate încălcări efectuarea lucrărilor de termoizolare în lipsa unei autorizații. Vor mai fi sancționate acțiunile de folosire a ascensoarelor de pasageri pentru transportarea materialelor de construcție, eschivarea proprietarilor de apartamente de la regimul de menținere a curățeniei și respectarea ordinii în apartament.

Ministerul Culturii vrea să construiască un monument în memoria victimelor Holocaustului în orașul Cahul, relatează diez.md. Instituția inițiază, începând cu 14 decembrie 2016 consultarea publică pe marginea acestui proiect.

Meteorologii anunță temperaturi maxime de +3 oC, vântul va sufla din nord-vest cu o viteză de la 3 până la 8 m/s. Presiunea atmosferică va fi una ridicată.

Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 21,40 lei pentru un euro şi de 20,09 lei pentru un dolar american. Cursul leului românesc este de 4,73 lei, hrivna ucrainească – de 76 bani și rubla rusească – de 33 bani.

4 Comments

  1. Ilie

    Prostii, legea vrea să aducă mai mulți bani la bugetul de stat, acele bunuri oricum există, nu ? de ce atunci ele să nu fie declarate si din asta să avem cu toții de cîștigat ? și da, nu are nimic legea cu miliardul, nu credeți în toate porcăriile de la jurnal. …

  2. Alin

    Chiar mii interesant cit de drogat trenbuie sa fii sa indrugi asa prostii? Daca in raportul Kroll sunt numele concrete a persoanelor ce au furat miliardul, si acolo nu se regasesc persoane ce guverneaza acum dar se regasesc oamenii de prin PLDM si clanul Topa-Lucinschi?

  3. Alin

    Chiar mii interesant cit de drogat trenbuie sa fii sa indrugi asa prostii? Daca in raportul Kroll sunt numele concrete a persoanelor ce au furat miliardul, si acolo nu se regasesc persoane ce guverneaza acum dar se regasesc oamenii de prin PLDM si clanul Topa-Lucinschi? ?

  4. Fima

    Mai mare prostie nu am auzit. Furtul miliardului nu poți sterge nici macar cu buretele.Cea ce incearca sa faca guvernarea actuală e sa aduca Moldova la un nivel in care UE sa creda in puterle Moldovei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.