Meniu Închide

Știrile dimineții: Compromisul PD și PSRM la nivel de diplomație

Andrei Galbur

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chişinău vrea schimbarea înainte de termen a trei ambasadori moldoveni. Instituția a cerut agrementul statelor gazdă pentru noile numiri, transmite Radio Europa Liberă.

Unul dintre diplomații vizați este cel de la Bucureşti, care intrase demult în dizgraţia preşedintelui Igor Dodon, pentru un comentariu referitor la gestul acestuia de a-l lipsi pe Traian Băsescu de cetăţenia moldovenească. Cu mai multe luni în urmă Dodon îi ceruse premierului să-l recheme, obţinuse însă un refuz. „Este un truc între PSRM şi PD, indubitabil PD are nevoie de Dodon, iar acesta foloseşte prilejul ca să demonstreze propriului electorat că poate să rezolve ceva. Candidaturile noi sunt persoane de compromis, care să nu deranjeze nici PSRM, nici PD, şi să se facă utili PD atunci când acesta va avea nevoie”, crede Valeriu Munteanu, fost deputat și ministru liberal, citat de Radio Europa Liberă.

În raionul Dubăsari se înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri de gripă şi infecţii respiratorii virale acute, chiar dacă în comparație cu alte perioade este în scădere. Despre aceasta a anunţat Centrul de igienă şi epidemiologie din localitate, citat de Moldpres. Potrivit datelor instituţiei, săptămâna trecută la Dubăsari au fost înregistrate 95 de cazuri de îmbolnăvire, iar în cea precedentă – 148 de cazuri.

Moldovenii cheltuie pentru sănătate aproape cât pentru Internet și telefon mobil. Cei mai mulți bani sunt alocați pentru produsele alimentare, scrie Cuvântul. În trimestrul doi al anului 2017, cheltuielile de consum medii lunare ale unei persoane au constituit 2.245 de lei, majorându-se cu 8% față de perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă s-a înregistrat și o creștere de aproape 10% a veniturilor.

Fostul șef al Inspectoratului General  al Poliției Ion Bodrug a fost anunțat în căutare internațională, fiind bănuit într-un dosar pe contrabandă cu arme de foc. Informația a fost confirmată pentru Deschide.md de procurorul-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă. Acesta a precizat că procurorii dețin informații concludente despre faptul că Bodrug ar fi organizat trecerea ilegală peste frontiera de stat a șase sau șapte pistoale.

Republica Coreea intenționează să lanseze în Republica Moldova câteva proiecte în domeniul energiei inteligente, a eficienței energetice și a tehnologiilor informaționale. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii cu Yang Goo LEE, Ambasador al Republicii Coreea în Republica Moldova, cu reședința la Kiev.

Un vehicul a intrat marți după-masă pe o pistă de biciclete din districtul newyorkez Manhattan; incidentul s-a soldat cu opt morți și 11 răniți, iar șoferul a fost doborât de gloanțele poliției, potrivit surselor oficiale din cadrul poliției și serviciilor de ambulanță, citate de Agerpres.

Amnesty International Moldova organizează o acțiune publică contra torturii și tratamentelor inumane și degradante aplicate persoanelor din custodia statului.

În Parlament, comisia pentru politică externă și integrare europeană organizează audieri publice privind nivelul de implementare a Acordului de Asociere pentru perioada 2016-2017.

Cer variabil și temeperatura maximă de 9 grade Celsius va fi astăzi în Chișinău. La Taraclia mercurul va urca până la 11 grade Celsius, iar la Briceni – nu mai mult de 6 grade.

Principalele valute străine se apreciază în raport cu leul moldovenesc. Dolarul american ajunge la 17,36 lei, iar euro – la 20,20 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.