Președintele Igor Dodon a comentat propunerea mai multor deputați de la Chișinău de a modifica Articolul 13 din Constituție în vederea introducerii limbii române ca limbă de stat. Potrivit moldova.org, șeful statului a anunțat că va bloca această inițiativă dacă va fi votată în Parlament. „Limba de stat este moldovenească. Aceasta a fost, este și va fi”, a declarat Igor Dodon.
Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gămurari, a vorbit pentru curentul.md despre cum vede dezvoltarea Chișinăului. El a precizat că ar transforma râul Bâc într-un loc pitoresc, l-ar aduce pe Carol Schmidt, ar construi piscine și ar face din Capitală un oraș mai prietenos pentru bicicliști.
Juristul Vlad Gribincea susține că procedura de numire a judecătorilor trebuie schimbată, scrie ipn.md. „Concluzia este că dacă te vede cineva cu ochi buni la Consiliul Superior al Magistraturii, o să fii promovat. Altfel nu”, a declarat reprezentantul Centrului de Resurse Juridice.
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, spunea că era clar că UE va suspenda finanțarea reformei justiției în Republica Moldova după raportul Curții de Conturi a UE. Potrivit oficial.md, Cebotari a declarat că din 2016 până în prezent „s-a produs un salt în cadrul justiției, cetățenii văd o creștere”.
Agora.md a întrebat mai mulți oameni cum trebuie să fie eficient un minister. Astfel, cei chestionați au spus că în cadrul acestor instituții trebuie să activeze oameni cinstiți, funcționarilor trebuie să le pese de problemele țării, „mai puțin să fure și mai mult să se gândească la oameni”.
Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial pentru euro de 20,68 de lei, iar pentru un dolar – de 17,44 de lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,5 lei, hrivna ucraineană – cu 65 de bani, iar rubla rusească – cu 30 de bani.
Meteorologii anunță că va fi cer variabil astăzi, cu ploi slabe doar în estul țării. Temperaturile vor oscila în timpul zilei între +15 și +19 grade Celsius, iar în timpul nopții – între +7 și +12 grade Celsius.