Curtea de Apel a respins recursul avocaților în dosarul diasporei, anunță Radio Chișinău. Avocații diasporei se vor adresa la Curtea Supremă de Justiție, după ce marți, 6 decembrie, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, potrivit căreia în cel de-al doilea tur al prezidențialelor cetățenilor din afara țării nu le-a fost încălcat dreptul la vot. Avocații au spus că încă nu au primit hotărârea motivată.
Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) Sergiu Ciobanu, ministrul economiei, Octavian Calmîc și vicedirectorul Comunității Energetice, Dirk Buschle, au semnat, pe 6 decembrie, o declarație la Chișinău în care au anunțat că își asumă responsabilitatea pentru realizarea a unui plan de acțiuni pentru asigurarea independenței ANRE, potrivit portalului Mold-street.com. Documentul prevede că la nivel parlamentar să fie organizat un concurs pentru postul vacant de director general al ANRE și care urmează să fie ocupat până la 1 ianuarie 2017.
Ministrul Apărării a spus în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă că nu va fi prieten cu președintele țării Igor Dodon. Acesta a declarat că neînțelegerile între el și președintele ales Igor Dodon sunt iminente, dar că ambii trebuie să respecte legea. „Eu nu trebuie să am o relație de prietenie cu președintele, dar și eu și el trebuie să respectăm legea”, a spus Șalaru într-un interviu pentru radio Europa Liberă. Anterior Igor Dodon spunea că dorește să-l demită pe Anatol Șalaru.
Cu o replică în adresa lui Igor Dodon în contextul deschiderii biroului NATO la Chișinău a venit și liderul liberalilor Mihai Ghimpu, a scris realitatea.md. „Dodon ar trebui să se îngrijească de evacuarea arsenalului militar rusesc din Transnistria și a armatei de ocupație, nu de cei 4-5 civili care vor activa în beneficiul Republicii Moldova în cadrul Biroului NATO de la Chișinău”, a spus președintele Partidului Liberal. Acesta a precizat că decizia de a deschide a fost asumată de majoritatea parlamentară.
Portalul stirilocale.md anunță că în Rezina a avut loc, zilele acestea, un act de vandalism în Complexul memorial din centrul oraşului. Monumentul este consacrat eroilor băștinași, căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial, în acțiunile de luptă din Afganistan și pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.
Banca Națională a stabilit un curs de 21 de lei și 70 de bani pentru un euro. Dolarul american a scăzut nesemnificativ și valorează 20 de lei și 20 de bani. Totodată, valoarea leului românesc este de patru lei şi 82 de bani, cea a hrivnei ucrainene este de 77 de bani, iar cotaţia rublei ruseşti ajunge la 31 de bani.
Meteorologii prognozează pentru astăzi vreme rece cu temperaturi cuprinse între -1 și -4 grade Celsius. Vântul va sufla cu o viteză de 5-10 m/s din direcția Nord West, iar presiunea atmosferică va fi una înaltă.
Ce oameni buni, va mai doriti ca presedintele sa fie ales de catre voi, va mai doriti sa va aratati capacitatile de a ingropa tara cu miinele voastre, alegand un presedinte pro-rus.
Care dosar Diaspora daca aceasta este carnea de tun al lui Nastase si Maia . In general DiaSPORA este instrumentul de manipuale a clanului a carui planuri se dau peste cap cu actualele reforme.