Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, i-a urat victorie lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia care vor avea loc în anul 2018, atunci când și în ţara noastră vor avea loc alegeri. Discuţia a avut loc în cadrul Summit-ului neformal al CSI. Dodon i-a mulţumit preşedintelui rus pentru tot ajutorul şi sprijinul ţării noastre în procesul de reglementare transnistreană, în soluţionarea problemelor care ţin de export şi amnistia migraţională pentru moldovenii care muncesc la Moscova, scrie Igor Dodon pe pagina oficială de facebook.
Companiile din regiunea separatistă transnistreană exportă 40% din mărfuri și produse în statele din UE. Pretinsele autorități de la Tiraspol sunt dispuse să prelungească Acordul de Liber Schimb și anul viitor, dar Chișinăul trebuie să insiste pe respectarea angajamentelor asumate de către Tiraspol. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către expertul IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârță.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, va veni la Chişinău în septembrie 2018. Invitaţia a fost acceptată de patriah în timpul întrevederii avută zilele acestea cu preşedintele Igor Dodon care se află în Rusia, transmite TVR Moldova.
Benzina şi motorina se scumpesc de astăzi cu 13 bani pentru un litru, respectiv cu 11 bani per litru. Astfel, un litru de benzină va costa în următoarele 2 săptămâni 17,54 lei, iar un litru de motorină – 15,72 de lei.
La Biblioteca Națională va avea loc lansarea catalogului „Manuscrise românești din sec: XIII-XIX”, în colecțiile străine (Rusia, Ucraina, Bielorusia)”, semnat de Valentina Pelin.
La Teatrul Național „Eugen Ionesco” din Chişinău are loc astăzi Gala Studenţilor Originari din Republica Moldova.
Astăzi se vor risipi norii în Moldova. Temperatura aerului se va ridica până la 10 grade Celsius.
Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial valutar de 20,34 lei pentru un euro şi de 17,16 lei pentru un dolar american.