Meniu Închide

Știrile dimineții: Enigmele Raportului Kroll – instituțiile statului vor trebui să dea explicații

candu filip

Raportul Kroll, realizat de compania contractată de Banca Națională a Moldovei pentru a investiga modul în care a avut loc frauda bancară la Chișinău, nu scoate în evidență câteva lucruri esențiale. Lipsa de coordonare, pasivitatea unor instituții ale statului sau carențele din sistemul judecătoresc sunt doar câteva din elementele pe care ancheta Kroll nu le acoperă, crede economistul Dumitru Pântea într-o analiză Expert-Grup, citată de Mold-street.com.

Expertul a descris recent etapele și elementele distincte ale fraudei bancare – șase în total – dar care, privite separat nu sugerează vreo încălcare. În ansamblu însă, acestea oferă o imagine clară a fenomenului „furtul miliardului”. „Mai devreme sau mai târziu, instituțiile statului și actorii politici vor trebui să dea un răspuns și să aducă clarificări în acest sens. Or, lipsa acestora va submina și mai mult încrederea populației în guvernare și interesele de facto ale clasei politice privind responsabilizarea celor vinovați, subliniază Pântea.

De la 1 ianuarie 2018 Bulgaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene. În mandatul său, Sofia vrea să se concentreze pe Balcanii de Vest. Acest lucru semnalează că cel puțin 6 luni Parteneriatul Estic nu va fi în centrul atenției UE, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN. Politologul consideră că, în mod practic, situația țărilor care au reușit să dezvolte un cadru juridic și instituțional bilateral separat cu UE nu va fi influențată în mod esențial. Prin urmare, țările cu Acorduri de Asociere, care numără și Moldova, vor continua să fie în orbita UE, dar țările est-europene fără acorduri noi cu UE (Azerbaidjan, Belarus) ar putea fi parțial umbrite, explică Dionis Cenușa.

Peste 1.000 de unioniști din România și R. Moldova au întins, pe 31 decembrie 2017, un tricolor uriaș de 100 de metri peste râul Prut, transmite Ziarulnațional.md. Tricolorul a fost desfășurat pe un pod feroviar dintre România şi Republica Moldova, în dreptul localităţii Fălciu din judeţul Vaslui și raionul Cantemir de pe malul stâng al Prutului.

În noaptea dintre ani au venit pe lume 13 copii – cinci fete și opt băieți. Medicii spun că toți sunt perfect sănătoşi, potrivit Prime.

În Iran se protestează de 5 zile consecutiv. Un poliţist a fost ucis luni, 1 ianuarie, în timpul unor acte de violenţă legate de manifestaţiile antiguvernamentale, o mişcare de protest fără precedent, din 2009, în această ţară, transmite AFP, citată de Agerpres. În total, 13 persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele din cursul acestor proteste, izbucnite joi la Mashhad (nord-est), al doilea oraş iranian, şi care s-au răspândit rapid de-a lungul ţării. Autorităţile de la Teheran acuză că „agitatori” sau „contrarevoluţionari” înarmaţi s-au inflitrat printre manifestanţi.

Cer variabil, temperatura maximă de 8 grade Celsius se așteaptă azi la Chișinău.

BNM a stabilit un curs de 17,09 lei pentru un dolar și de 20,48 lei pentru un euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.