Orice criză duce la reformă, dacă ești deștept și știi să o folosești, și este necesară o reconstrucție a Uniunii Europene, a declarat referitor la Brexit europarlamentara română Monica Macovei într-un interviu pentru „Europa Liberă”. Eurodeputata a precizat că această reconstrucție trebuie realizată „nu cu țări cu două viteze, dar împreună și Marea Britanie nu trebuie grăbită”.
„Marea Britanie, dacă ei decid că mai vor un referendum, nu ştiu ce se întâmplă. Să negociem, că pe aceasta se bazează, noi suntem 28 de state membre, orice facem, negociem, orice text de lege adoptăm îl negociem”, a opinat Monica Macovei.
Un atentat sinucigaș a avut loc ieri seara la terminalele Aeroportului Ataturk din Instanbul. Oficialii turci anunță că au fost două explozii în urma cărora au murit 10 persoane, iar altele 60 au fost rănite. Potrivit unimedia.md, ultimele informații arată că numărul persoanelor decedate a crescut la 36, iar cel al răniților – la 147. Sursa mai notează că un mesaj neoficial plasat pe Twitter arată că la atentat ar fi participat două persoane sinucigașe care au detonat bombele și alte patru persoane înarmate. Oficialii de la Ankara susțin că Statul Islamic a organizat acest masacru.
Vlad Filat a anunțat pe pagina sa de Facebook că divorțează de Angela Gonța, iar decizia îi aparține în totalitate. Fostul premier i-a mulțumit soției pentru faptul că îi este alături în aceste momente grele. Menționăm că Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și acte de corupție.
Democrații au întețit vizitele în raioane, dar și în afara țării, transmite Tribuna. Sursa scrie că mobilizarea democraților vine pentru a pregăti terenul pentru viitoarele alegeri prezidențiale, dar sunt și voci care spun că deplasările sunt pentru a consolida guvernarea actuală.
Un moldovean a ajuns pe mâna medicilor din cauza îmbulzelii de la Secția de Pașapoarte din Iași. El a suferit o hemoragie după ce din cauza aglomerației din fața secției a căzut și s-a lovit la cap, transmite știrilocale.md. Sursa citează presa din Iași care scrie că basarabenii trec printr-un adevărat calvar la Iași din dorința de a-și perfecta actele românești.
Cursul oficial afișat de Banca Națională a Moldovei pentru euro este de 22,02 lei, marcând o creștere de 18 bani față de ieri. Rata oficială a dolarului este de 19,85 de lei, majorându-se nesemnificativ. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,86 lei, hrivna ucraineană – cu 79 de bani, iar rubla rusească – 30 de bani.
Timpul va fi ploios astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar cerul va fi acoperit cu nori. Temperaturile maxime vor varia între 26 și 31 grade Celsius cu plus, iar cele minime – între 17 și 22 grade Celsius cu plus.