Meniu Închide

Știrile dimineții: Republica Moldova își ia pădurile înapoi

Terenurile forestiere ale Republicii Moldova nu vor mai fi date în arendă, după ce Guvernul a aprobat miercuri, 15 iunie, o hotărâre în acest sens, transmite publika.md. Totodată, s-a decis interzicerea transmiterii dreptului de arendă în scop de recreere către alte persoane și majorarea preţului arendei forestiere.

„moldNova” a scris despre evoluția pădurilor de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru în perioada 1927-2015.

O gospodărie din satul Trușeni a fost cuprinsă de flăcări seara trecută. Pompierii au stins flăcările și au salvat un bătrân care se afla în interiorul casei. Potrivit protv.md acesta a fost internat la spital în stare de inconștiență.

În Republica Moldova ar putea fi create mai multe procuraturi specializate, precum cea pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. Guvernul a aprobat deja proiectul noii legi care urmează a fi examinat de Parlamentul Republicii Moldova, transmite agora.md.

Cabinetul de miniștri a mai decis să reducă numărul instituțiilor cu atribuții de control, notează mold-street.com. În listă se regăsește Banca Națională, Inspecția Financiară, Agenția Medicamentului și alte instituții. În anul 2011, Guvernul a mai adoptat o hotărâre asemănătoare.

Republica Moldova a exportat lactate, ouă şi carne în valoare de peste patru milioane de lei de la începutul acestui an, cu 22% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2015, scrie publika.md. Deocamdată, produsele de origine animalieră nu pot fi vândute în ţările europene, notează aceeași sursă.

Interpretul Anatol Dumitraș va fi condus astăzi pe ultimul drum. Artistul va fi înmormântat la Cimitirul Central din Capitală.

Astăzi începe cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional „Nopțile pianistice” cu participarea pianiștilor Anatol Lapicus și Iurie Mahovici. Festivalul va continua pe 22 și 28 iunie la Sala cu Orgă din Chișinău.

Banca Națională a Moldovei a afișat astăzi un curs oficial de 22 de lei şi 24 de bani pentru un  euro, iar pentru un dolar – de 19 lei şi 81 de bani. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4 lei și 90 de bani.

Meteorologii anunță că astăzi va fi vreme frumoasă cu temperaturile între 25 şi 28 de grade Celsius. Spre sfârşitul săptămânii vremea se va încălzi până la 33 de grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.