Meniu Închide

Știrile dimineții: România ar putea debloca împrumutul pentru Republica Moldova

Guvernul de la București ar putea decide în săptămânile viitoare acordarea primei tranşe de împrumut destinat Republicii Moldova, a anunţat miercuri premierul Dacian Cioloş după întâlnirea cu președintele Nicolae Timofti, transmite Evenimentul Zilei.

Încasările la bugetul Republicii Moldova au cunoscut o scădere bruscă în ultima perioadă. După un salt spectaculos a veniturilor în luna martie când s-au acumulat cu 1,23 de miliarde de lei mai mult ca în februarie, în aprilie scăderea abruptă a fost de 640 de milioane de lei a încasărilor, informează Mold-Street.

Negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul „5+2” vor fi reluate, astăzi, după o pauză de doi ani. Întrevederea va avea loc în capitala Germaniei, Berlin. Agenda discuțiilor include probleme din domeniul economic, cel al educației şi respectării dreptului la liberă circulaţie, transmite Publika.md.

Scriitorul Leo Butnaru a primit Premiul pentru traduceri 2015 al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Panorama poeziei avangardei ruse” (Editura Tipo Moldova), iar Maria Pilchin a primit unu din premiile „Mircea Ciobanu” pentru „Poeme pentru Ivan Gogh”, relatează Europa Liberă.

Legea antifumat există deja pe hârtie, însă nu este clar până la capăt mecanismul aplicării acesteia şi nici cine urmează să-i vâneze pe fumătorii care vor sta cu țigara în gură în locurile neautorizate, crede juristul Pavel Midrigan, citat de Sputnik Moldova.

Guvernul de la Chişinău îşi doreşte un nou acord cu FMI şi va  întreprinde toate acţiunile ce se impun pentru realizarea reformelor în domeniile-cheie, stabilite de comun cu experţii Fondului Monetar Internațional, a anunțat premierul Pavel Filip, în carul unei întrevederi cu directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Menno Snel, transmite Moldova.org.

Cursul Băncii Naționale a Moldovei a ajuns la 22,21 lei moldovenești pentru un euro, în scădere cu 7 bani față de ieri, dolarul american a scăzut cu 8 bani, ajungând la 19,92 lei moldovenești.

Cerul va rămâne înnorat azi la Chișinău cu posibilitatea de precipitații abundente, temperatura maximă urmând să fie de 19 grade Celsius.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.