Meniu Închide

Știrile dimineții: Voronin spune că Leancă a ajuns în noua sa funcție după un târg cu PD

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat într-un interviu pentru Tribuna că președintele PPEM, Iurie Leancă a ajuns să fie numit vicepreședinte al Parlamentului în urma unui târg pe care l-ar fi avut cu PD și ar fi legat de furtul miliardului. „Iurie Leancă, în calitate de premier, a semnat hotărârea Guvernului de alocare din rezervele naționale a 1 miliarde de lei și ca lui Leancă să-i țină gura închisă, să i-o încleie, l-au onorat cu această funcție”, a precizat Voronin.

Președintele PCRM a mai spus că Iurie Leancă s-a mai ales cu noua sa funcție și pentru a compensa voturile pe care PD le avea din partea PL după ce Mihai Ghimpu a anunțat ieșirea din coaliție.

Ziaristul Pavel Păduraru scrie în Timpul că Chișinăul a dat dovadă pentru prima dată de demnitate civică și politică în raport cu Kremlinul după ce a expulzat diplomații ruși din Republica Moldova, indiferent de motivele reale și ascunse ale acestei decizii.

Noua viceministră a Educației, Lilia Pogolșa locuiește într-o casă de lux din Capitală pe care nu l-a prezentat în declarația de avere, se arată într-o investigație realizată de Ziarul de Gardă. Potrivit sursei citate, Pogolșa nu a declarat nici firma soțului său.

Consilierul municipal din partea PSRM, Ion Ceban a declarat că deține în oficiul pe care-l are la sediul partidului dosare cu informații despre primarul Dorin Chirtoacă care arată că acesta a făcut și trafic de influență, și neglijență în serviciu, și acte de corupție, se arată într-un material publicat de tribuna.md. În opinia lui Ceban, toate aceste dosare trebuie să se finalizeze cu o sentință de condamnare a primarului.

Animalele nu vor mai fi utilizate în cadrul experimentelor științifice, scrie curentul.md. Decizia a fost luată de Guvern și reprezintă o transpunere a directivei UE privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice.

Copiii din municipiul Chișinău se vor putea odihni în timpul vacanței de vară în nouă tabere cu sejur deplin care vor fi deschise în Capitală. Potrivit IPN, copiii orfani vor putea sta în acest tabere fără a achita pentru bilet.

Banca Națională a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 20,46 de lei pentru un euro și de 18,21 de lei pentru un dolar.

Meteorologii anunță că astăzi vor fi ploi cu descărcări electrice. Temperaturile vor oscila în timpul zilei între +20 și +24 grade Celsius, iar în timpul nopții – între +10 și +15 grade Celsius.

7 Comments

  1. Ivan

    Bine a zis cine a zis ca batrinii incep a se prosti, mai bine zis devin inadecvati, cum este cazul lui Voronin. Leanca este in parlament, este pro-european, deci este evident ca se gaseste o functie si pentru el.

  2. venea

    dacă interesul național e tîrg, atunci Leancă a procedat corect, uneori trebuie să cedezi pentru un interes mai important, Leancă a făcut acest lucru, poate cu timpul vor înțelege cu toții gestul lui

  3. Vova

    Tare nu mă interesează acest lucru, pricipalul să lucreze eficient și să aducă mai mutle rezultate și proiecte legislative utile pentru cetățeni!

  4. Ion

    În toate țările se fac tîrguri, peste tot în politică așa se lucrează nimic nou sub soare aici nu descoperă Voronin, important că așa mergem în continuare spre UE; asta acum contează

  5. Gicu

    Cred ca toti politicienii pro-europeni trebuie sa se alature de PDM si sa contribuie la apropierea si mai mult a Republicii Moldova de UE. Leanca a procedat corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.