Ioanei Isac nu i se potrivește statutul de „tânără poetă” și nici cel de „tânără pasionată de poezie”, așa cum tind să o descrie cei care o cunosc personal sau cei care au cunoscut-o prin intermediul versurilor sale. Nu se autoproclamează poetă ori om de artă și nici nu așteaptă ovații după ce își recită poeziile în public, pentru că, spune ea, „aprecierea vine după moarte, iar eu n-am o problemă cu asta”.
