Ziua Națională a Culturii sau parastasul culturii moldovenești? Ce spun oamenii de artă

Politicienii depun flori la bustul lui Mihai Eminescu, președintele Dodon spune că Eminescu a fost moldovean, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării oferă premii, copiii recită poezii sunt evenimentele prin care a fost sărbătorită Ziua Națională a Culturii, programul căreia este aproape același în fiecare an. Din 2012, programul dedicat acestei sărbători este marcat de același festivizm sovietic, iar ceea ce ar trebui să fie o celebrare a culturii se transformă într-un parastas, cred unii reprezentanți ai acestui domeniu.

Citește mai mult

„Limba noastră”

Din punct de vedere anatomic, limba este principalul organ gustativ și de îngurgitare din corpul uman. Însă, în organismul statal de la est de Prut, limba reprezintă o permanentă sursă de învrăjbire. Unii o numesc „moldovenească”, crezând că astfel își dovedesc descendența directă din Ștefan cel Mare, iar alții îi spun corect „română”, dar o vorbesc greșit, cu rusisme și calchieri. Mai există și a treia categorie de moldoveni, care înlocuiesc aspectul filologic cu cel (cuni)lingvistic, denumindu-și organul de vorbire „limba noastră”.

Citește mai mult