Turcii, rușii, ucrainenii, dar și japonezii, danezii și elvețienii sunt curioși să afle cum se trăiește în Republica Moldova și apelează la agențiile de turism pentru a ne vizita țara. Anual, între 10.000 și 15.000 de cetățeni ai altor state ajung Moldova prin intermediul turoperatorilor. Numărul lor ar putea fi mult mai mare dacă autoritățile s-ar concentra asupra valorificării peisajelor naturale, a istoriei, culturii, dar și a legilor din domeniu.
vacanta la mare
Sărăcia îi ține acasă pe moldoveni de sărbători. Ce oferă agențiile de turism
Tot mai puțini moldoveni aleg să se odihnească în perioada sărbătorilor de iarnă peste hotare, iar majoritatea se opresc în România sau Ucraina. Deși agențiile de turism oferă posibilitatea ca cei care au gusturi mai rafinate să se bucure de vacanță pe tărâmuri exotice cu mare şi soare, cei care optează pentru acestea pot fi numărați pe degete.