Meniu Închide

UE și România au luat o decizie comună privind alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că nici România și nici Uniunea Europeană nu se vor amesteca în alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Acesta a precizat că moldovenii singuri vor trebui să-și aleagă președintele, transmite Digi24.ro.

Această declarație a fost făcută după întrevederea lui Iohannis cu șefa diplomației europene, Federica Mogherini.

Valoarea Moldovei

Președintele român a declarat că Republica Moldova rămâne un subiect de maximă atenție atât pentru România, cât și pentru UE. De asemenea, Iohannis speră că autoritățile de la Chișinău vor păstra cursul de dezvoltare a țării spre Europa.

Klaus Iohannis Sursa foto
Klaus Iohannis Sursa foto

„În ceea ce priveşte Moldova, în mod natural tema a fost de mare interes pentru amândoi. Moldova pentru noi este extrem de importantă, dar şi pentru UE, Moldova fiind în zona de est. Am convenit să avem o abordare comună în ceea ce priveşte Moldova şi am convenit că această abordare poate să meargă numai în direcția de a sprijini Moldova. Să îşi consolideze instituțiile publice, să aibă o viaţă democratică solidă şi să îşi continue în acest fel un parcurs care, sperăm noi, va fi în continuare cu faţă îndreptată spre Europa”, a spus Klaus Iohannis.

Sprijinul României

Klaus Iohannis a mai spus că România are nu doar un interes special, dar și unul legitim pentru ca lucrurile să meargă bine în țara noastră. Președintele român a subliniat că Bucureștiul a convenit cu UE să coreleze mai bine abordările în privința Moldovei, însă fără a admite imixtiuni în procesele electorale.

„Aceste abordări, evident, nu merg în sensul imixtiunii în Moldova, ci în sensul cel mai curat şi sincer de a sprijini Moldova în parcursul ei european, democratic. Alegerile sunt un capitol special şi am căzut de acord că ar fi incorect să ne amestecăm în procesul de alegeri. Deci, noi – și același lucru îl va face și UE – vom fi atenți la ce se întâmplă, fără însă a ne implica pentru un candidat sau pentru alt candidat. Acest lucru este inadmisibil și moldovenii vor trebui să decidă pe cine vor alege, fără să avem noi acolo un amestec în campania electorală sau să intervenim în vreun fel”, a adăugat șeful statului român.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT), că a fost luată decizia formării unui grup de lucru care să elaboreze până la sfârşitul anului o strategie pe termen mediu şi lung pe tema relaţiei cu Republica Moldova care va trata inclusiv subiectul unirii.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor avea loc pe 30 octombrie 2016, iar în cursa electorală s-au înscris 12 candidați.

1 Comment

  1. Pingback:Cea mai mare ieşire în stradă a anului! Milioane de români VOR asta | Românism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.