Meniu Închide

Ultimul cuvânt l-a avut Moș Gerilă

Ce bine e că această campanie se termină astăzi! Nu doar cetățenii sunt obosiți și sătui până peste urechi de polemici politice. Ieri seara am văzut urme de epuizare și pe fețele prezidențiabililor. Adevărul e că în aproape patru ore de dezbateri (la Moldova 1 și Pro TV) n-am aflat nimic nou despre platformele electorale ale contracandidaților, viziunile lor geopolitice sau strategiile de soluționare a problemelor stringente cu care se confruntă Republica Moldova.

Igor Dodon mizează pe imaginea de cel mai înverșunat statalist moldovean al tuturor timpurilor. Maia Sandu ține să se impună ca cel mai mare dușman al structurilor corupte. Și tot ce-au spus aseară, în fond, a orbitat în jurul acestor două nuclee.

Din perspectiva comunicării, îmi este foarte clar de ce Igor Dodon trebuie să strige ca din gură de șarpe că e antiunionist și statalist și, în același timp, să mai scape din când în când câte-o slovă la adresa ”fraților români”. Înțeleg de ce s-a răzgândit brusc să anuleze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și câte voturi câștigă făcând glume de prost gust, pe placul amatorilor de umor rusesc. Și este atât de evident de ce a dispărut așa-zisa probă a celor 400 de copii care s-ar fi sinucis din cauza eșecului la BAC.

Când miza este atât de mare, nu-i mare pagubă să te joci cu subconștientul oamenilor. Regula de aur în acest caz, ca să funcționeze teoria acului hipodermic, poate fi explicată mai simplu, parafrazând tot un proverb rusesc: spune-i omului de 99 de ori că-i porc și a suta oară el o să grohăie. Riscul e să fii luat prin surprindere de jurnaliști cu experiență, de pildă, care să te prindă cu mâța-n sac tocmai când te aștepți mai puțin.

După mine, cea mai mare greșeală pe care a comis-o Dodon în dezbaterile de aseară e răspunsul la întrebarea extrem de simplă a Lorenei Bogza, adresată ambilor candidați: ”Ce alegeți, Moș Crăciun sau Moș Gerilă?” Din inerție, în spiritul cel mai moldovenist cu putință, socialistul Dodon l-a ales pe Moș Gerilă, deoarece anume el venea la Sadova să-i aducă daruri de Anul Nou când era copil. Până aici totul e foarte logic. Cine stă să se mai gândească acum că Moș Gerilă a fost conceput ca personaj de propaganda sovietică abia în anii ‘50 ai secolului trecut, pentru a-l substitui pe Moș Crăciun (personaj creștin interzis!) în spațiul sovietic din Europa de Est. Tot Gerilă însă ”e declarat dispărut” pe la finele anilor ’90, când s-a destrămat Uniunea Sovietică și s-au redeschis bisericile. Cu alte cuvinte, Moș Gerilă este copilul ateismului științific, încadrat de către ”noul atlet al creștinătății”, Igor Dodon, în fondul celor mai reprezentative valori strămoșești moldave. Vorba veche – pasărea pre limba ei piere.

Dacă Igor Dodon va câștiga alegerile prezidențiale de duminică, aceasta va însemna că moldovenii sunt mai previzibili decât americanii. În cazul în care va învinge Maia Sandu, e foarte probabil ca Saramago, Llosa, Liiceanu și Pleșu să devină cei mai citiți autori din Basarabia în timpul cel mai apropiat. Dar ”serviți ceai liniștit și ne diorgaytesi”, stimați concetățeni! Dacă va fi nevoie, însăși soția domnului Dodon va demonstra cine e cel mai adevărat bărbat în țara asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.