Meniu Închide

Americanii prevăd un război îndelungat și o îndârjire a lui Putin. A 76-a zi de război în Ucraina

  1. Avril Haynes directoarea Centrului Național de Informații SUA a făcut o serie de observații asupra conflictului din Ucraina: 1) în acest moment nu se vede o cale viabilă de rezolvare a conflictului pe cale diplomatică; 2) Putin se pregătește pentru un conflict prelungit în Ucraina; 2) o victorie a Rusiei în Donbas nu va duce la încheierea războiului; 4) există semnale că forțele ruse intenționează să ajungă în Transnistria; 5) în următoarele luni va fi observată o escaladare a luptelor în Ucraina.

 

  1. În Donbas trupele ruse au bombardat ieri orașul Bahmut, au fost înregistrate lovituri de artilerie și în localități din apropierea orașului Slaviansk. Trupele ruse care au traversat râul Doneț la Belogorovka au fost respinse, iar pontonul peste râu a fost distrus. Ministerul rus al Apărării a anunțat că după cucerirea orașului Popasna forțele ruse au atins limitele administrative ale regiunii Lugansk, afirmație respinsă de guvernatorului ucrainean al regiunii Serghei Gaidai. Luptele cele mai intense s-au dus ieri în localitățile de lângă orașul Severodonețk (Voevodovka, Toșkovka și Nijne). Bombardamentele de ieri au distrus principala conductă de gaze din Severodonețk, astfel că a fost întreruptă și alimentarea cu gaze după cea cu electricitate. Tot în Severdonețk a fost distrus de bombardamente sediul poliției.

 

  1. Lângă orașul Harkov trupele ucrainene au recucerit satele Cerkasîi Tișki, Ruskii Tișki, Rubijnoe și Bairak (acesta din urmă la doar 7 km de granița cu Rusia).

 

  1. Orașul Odessa a afost atacat ieri cu 9 rachete, de asemenea a fost lovit cu rachete pentru a patra oară podul de la Zatoka, care traversează limanul Nistrului. O rachetă rusă a distrus centrul comercial Riviera din Odessa. Au mai fost executate ieri atacuri cu rachete asupra orașelor Nikolaiev și Donețk. Lovituri de artilerie ruse au fost înregistrate în orașele Donețk și Slaviansk.

 

  1. Au continuat bombardamentele ruse asupra combinatului Azovstal din Mariupol. În combinat se găsesc mai mult de 1000 de militari ucraineni, sute dintre ei sunt răniți și au nevoie de îngrijiri medicale. Garda Națională a Ucrainei (din care face parte și regimentul Azov) a anunțat ieri că se încearcă evacuarea militarilor ucraineni din combinatul Azovstal către o țară terță.

 

  1. Ministrul Apărării din Belarus a anunțat că existența unei grupări armate ucrainene la sudul țării sale constituie o amenințare care solicită o reacție a Minskului. Experții ucraineni se tem că Putin va face presiuni asupra lui Lukașenko pentru ca Belarus să intervină militar în Ucraina. Șeful Statului Major din Belarus generalul Viktor Gulevici a anunțat că au fost trimise forțe speciale la granița cu Ucraina.

 

  1. Forțele ruse l-au numit guvernator al regiunii Zaporojie (cel puțin porțiunea pe care o controlează) pe Evgheni Balițki, fost deputat regional de Zaporojie (și fost membru al Parlamentului de la Kiev din partea Partidului Regiunilor). Fosta asistentă a lui Balițki, Galina Danilcenko a fost instalată de ruși drept primar al orașului Melitopol.

 

  1. Ministrul ucrainean de Externe Kuleba a declarat pentru Financial Times că Ucraina va considera o victorie nu doar împingerea trupelor ruse pe aliniamentul dinainte de 24 februarie, dar eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene (asta ar include peninsula Crimeea și regiunile Donețk și Lugansk). Tot Kuleba a declarat că dacă Ucraina nu va primi statutul de țară candidată UE asta înseamnă că Europa păcălește Ucraina.

 

  1. În Parlamentul Ucrainei se află în dezbatere o lege a administrației locale pe perioada stării de urgență care practic transferă administrația locală în mâinile armatei. Partidul de opoziție al fostului președinte Petro Poroșenko se opune adoptării acestei legi. Partidul lui Zelensky susține că această lege este necesară în regiunile și localitățile unde există funcționari pro-ruși.

 

  1. Parlamentarii ucraineni sunt obligați să predea pașapoartele de serviciu Ministerului de Externe, ceea ce a stârnit proteste, deputații acuzând că se încearcă exercitarea unui control asupra călătoriilor lor în străinătate.

 

  1. Guvernul de la Kiev nu a reușit să rezolve problema aprovizionării cu combustibili a populației, benzina și motorina mai pot fi găsite doar în orașele mari, se vând maxim 20 litri de persoană după ce se așteaptă la cozi imense. Prețul oficial stabilit de guvern este în jur de 1 EUR/ litru, pe sub mână se vinde cu 2,5 EUR/ litru. Problema ar fi cauzată de reducerea capacităților interne de producție 9distrugerea rafinăriei de la Kremenciug), dificultăți în importul din Europa de vest și insistența guvernului să mențină prețul fix, iar importatorii spun că nu pot acoperi cheltuielile de transport în baza acestor prețuri fixe. Înainte de război Ucraina importa o parte din combustibili din Belarus și Rusia, acum nu poate importa decât din Europa de vest, prin Polonia sau România. În plus foarte multe depozite de carburanți au fost distruse de bombardamentele ruse.

 

  1. Guvernul ucrainean vrea să impună un moratoriu asupra prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici, energie electrică, apă caldă și încălzire pe timpul stării de urgență și vreme de șase luni după aceea.

 

  1. Locuitorii Kievului au votat online pentru schimbarea denumirii stațiilor de metrou care au legătură cu Rusia: Beresteika devine Bucea; Lev Tolstoi – Vasili Stus; Eroii Niprului – Eroii Ucrainei, Minsk – Varșovia, Drujba (Prietenia) – Botanica. În orașul Harkov bulevardul Moscova va fi redenumit.

 

  1. Soldații ruși au furat colecția de aur scitic din muzeul orașului Melitopol, procurorii ucraineni au demarat o anchetă cu ajutorul SBU.

 

  1. Ieri a murit Leonid Kravciuk, primul președinte al Ucrainei în vârstă de 88 de ani. În 1992 Kravciuk a declarat că Ucraina va garanta independența Transnistriei în cazul în care Republica Moldova se va uni cu România, în timpul președinției sale s-au dus tratative secrete pentru alipirea Transnistriei la Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.