Banca Națională a Moldovei ar putea interveni pe piața valutară în cazul în care dolarul va coborî sub valoarea de 19,7 lei pentru a nu admite diminuarea inflației la nivelul de jos al țintei stabilite de 5%, consideră doctorul în economie Sveatoslav Mihalache.
Nivelul de suport al cursului dolar-leu este de 19,7 lei, unul foarte puternic și sunt șanse minime ca această barieră să fie depășită, însă, pentru orice eventualitate, doctorul în economie Sveatoslav Mihalache a stabilit următorul nivel, de 19,45 de lei. „Este puțin probabil ca acest nivel să fie depășit, deoarece în condițiile în care cursul dolar-leu se va apropia de această valoare, inflația va coborî la nivelul de jos al coridorului țintit de Banca Națională a Moldovei, iar eu consider că instituția va fi nevoită să intervină pe piața valutară”, a explicat expertul economic.
Cu cât va fi tranzacționat dolarul
Potrivit lui Sveatoslav Mihalache, după ultima lună de vacanță, începând cu luna septembrie, piața valutară va fi mai activă și trebuie să ne așteptăm la o eventuală apreciere a dolarului american față de leul moldovenesc. Nivelurile de rezistență ale perechii valutare dolar-leu sunt de 20,1 lei și 20,7 lei.
Euro s-a apreciat și a atins nivelul de 1,1325 dolari, dar la inceputul săptămânii așteptăm o corecție ca urmare a mai multor declarații din partea reprezentanților Rezervelor Federale ale SUA, potrivit cărora economia americană începe perioada de „supraîncălzire” după îmbunătățirea pieței muncii. „Aceste afirmații ne permit să presupunem că există șanse ca rata de refinanțare să fie majorată în decembrie. Este foarte puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în septembrie, iar în noiembrie vor avea loc alegerile prezidențiale și nu consider că Rezervele Federale ar putea lua o decizie în acest sens în acest context politic”, a menționat Sveatoslav Mihalache.
BCE, cu ochii pe efectele ieșirii Marii Britanii din UE
Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană (BCE) a accentuat, săptămână trecută, faptul că ieșirea Marii Britanii din UE va afecta atât economia europeană, cât și cea globală. Potrivit expertului în economie, autoritățile europene au vorbit despre faptul că se vor gândi la măsuri de stimulare a economiei europene în acel moment când vor atesta efecte negative în urma ieșirii Marii Britanii din UE. Astfel, Sveatoslav Mihalache a declarat că participanții la piața valutară pot continua tactica adoptată timp de trei luni, de a vinde euro contra valutei americane la nivelurile de rezistență, cu fixarea profitului la nivelurile de suport.
Evoluțiile cursului euro-dolar
„Săptămâna aceasta putem începe vânzarea monedei unice europene contra dolari la cote 1,1315 și 1,1325 de dolari, cu fixarea profitului la nivelurile de suport, primul fiind de 1,1245, dar este unul foarte slab și nesemnificativ. Un nivel de suport mai puternic pentru euro-dolar este de 1,118 de dolari. Următoarele niveluri sunt de 1,112 de dolari, unul neutru, și 1,1065 de dolari mai bine „betonat”, a subliniat doctorul în economie.
Cel mai important eveniment care are tangență cu piața valutară internațională este publicarea raportului privind Produsul Intern Brut al SUA și UE. Care va fi publicat vineri, 26 august.
Referitor la cursul euro-leu, Sveatoslav Mihalache a menționat că valorile rămân aceleași. Astfel, nivelurile de suport vor fi de 21,84 și 21,67 de lei, iar nivelurile de rezistență – de 22,16 și 22,26 de lei.
NOTĂ: Doctorul în economie Sveatoslav Mihalache va oferi săptămânal pentru moldNova analize privind evoluţiile şi tendinţele de pe piaţa valutară internă şi internaţională şi, în acelaşi timp, îşi va prezenta concluziile despre tot ce s-a întâmplat cu leul în raport cu principalele valute în ultima perioadă.