Am fost uimit de vehemența celor care își toarnă compatrioții că nu respectă legea anti-fumat la Chișinău. Multă vreme m-am întrebat cine erau cei care se duceau să dea rapoarte la Securitate/ KGB, acum am avut ocazia să-i văd în acțiune.
Legile anti-fumat din Republica Moldova și România sunt printre cele mai stricte din Europa, un exces de zel nemăsurat care parcă are drept țintă dovedirea cu orice preț a ”europenității” în dauna oricărei drepte măsuri. Nu voi începe aici discuția despre utilitatea sau eficiența acestor legi, spun doar că sunt în mare măsură respectate.
Diferența este dată între Chișinău și București de un fenomen ciudat: la Chișinău parcă există un concurs în rețelele sociale pentru semnalarea cazurilor de nerespectare a legii anti-fumat, cu fotografii și dovezi, apeluri către autorități. Am văzut oameni tineri care se reped cu răutate de bezbojnici să semnaleze astfel cazuri în care unii oameni fumează în locuri neautorizate. Nici dacă ar fi existat recompense pentru astfel de delațiuni nu aș fi putut înțelege în totalitate astfel de acțiuni. La București am avut parte de ironii din partea nefumătorilor, dar până acum nu am văzut astfel de turnătorii.
Cunosc teoria ”bunului cetățean”, dator să ”semnaleze” autorităților încălcările de legi însă frenezia și vehemența unei astfel de activități îmi par cel puțin dubioase, mai ales când din acest demers transpare și o bucurie încărcată de răutate. Combaterea fumatului o accept drept o inițiativă benefică pentru sănătatea populației, dar și Pavlik Morozov era ferm convins că faptele sale sunt bune. Iar faptul că avem destui de-alde Pavlik Morozov prin Chișinău mă umple, vorba poetului, cu o tristețe iremediabilă.