Închisorile din Republica Moldova duc lipsă de angajați și de echipament tehnic. În plus, deținuții sunt obligați să-și ispășească pedeapsa în spații mici și supraaglomerate, iar blocurile alimentare nu sunt dotate cu utilajul necesar, arată raportul de activitate al sistemului penitenciar pentru ultimele 9 luni ale anului 2016. Conducerea Departamentului Instituțiilor Penitenciare a evitat însă să prezinte public acest document.
Datele din raport au fost aduse la cunoștința membrilor Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică în cadrul unei întruniri care s-a desfășurat marți, 29 noiembrie, cu ușile închise. Reprezentanții DIP ne-au permis să asistăm doar la partea protocolară a întâlnirii, fără a ne oferi și informații privind raportul de activitate, pe motiv că DIP ar fi o „instituție specifică”, chiar dacă aceasta se află în subordinea Ministerului Justiției și este o instituție publică.
Vizita deputaților din comisia parlamentară la DIP a fost anunțată public pe siteul Parlamentului. Aceasta a inclus și o deplasare la Penitenciarul nr. 18 Brănești din Orhei.
Guvernul lasă închisorile fără angajați
La insistența noastră, am primit totuși raportul care arată că sistemul penitenciar din Republica Moldova se confruntă cu lipsa de personal și asta din cauza moratoriului impus de Guvern în luna august curent. Cabinetul de miniștri a interzis majorarea numărului de angajaţi în instituţiile cu finanţare din bugetul de stat. Astfel, toate posturile vacante în sectorul public vor fi îngheţate cel puţin până la sfârşitul anului. Astfel, în închisori nu sunt destui gardieni și persoane care să asigure escorta deținuților. La începutul lunii octombrie erau 28 de posturi vacante pentru serviciul pază și escortă.
Așadar, principalele probleme constau în lipsa de mijloace de transport, a personalului de escortare și asigurarea gardienilor cu veste antiglonț, căști și aparate electroșoc.
CITIȚI ȘI: Cum se evadează în Republica Moldova? Cu acordul gardianului, pe poarta deschisă și prin desființarea închisorii
„Raportul de activitate este unul satisfăcător, instituția întâmpină probleme, inclusiv lipsa de personal. Pasul următor este adoptarea unei noi legi, înregistrată deja în Parlament, cu privire la administrația penitenciarelor. Am discutat această lege”, ne-a spus Roman Boțan, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică. Deputatul și colegii săi din cadrul Comisiei s-au întâlnit cu conducerea DIP și au discutat despre cum pot fi motivați angajații din sistemul penitenciar, dar și despre construcția noii închisori. „Problemele prezentate în raportul DIP nu sunt foarte grave, ele țin mai mult de optimizare și motivarea angajaților, dar și de amenajarea spațiilor pentru deținuți și construcția noului penitenciar. Nu-i nimic extraordinar”, a precizat Roman Boțan.
Lipsa de finanțare
La capitolul „probleme” DIP mai menționează și imposibilitatea de a utiliza suma de 25 de milioane de lei, bani blocați de Ministerul Finanțelor la începutul lunii august. Suma constituie aproximativ 6% din bugetul total al serviciului penitenciar. Alte probleme vizează numărul mare de infractori aflați în detenție, ceea ce duce la supraaglomerare și condiții proaste de ispășire a pedepsei, dar și disponibilitate redusă a partenerilor de dezvoltare de a susține Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016 – 2020.
Potrivit datelor de evidență contabilă a penitenciarelor aproape 1.000 de condamnați sunt antrenați în diferite munci și primesc bani pentru serviciile lor. Astfel, în perioada iulie-septembrie, în complexul industrial al închisorilor volumul producției fabricate a avut o valoare totală de aproape 19.000 lei.
Câți deținuți au fost eliberați
Pe parcursul anului 2016 s-au înregistrat anumite îmbunătățiri ale condițiilor de detenție. De exemplu, a fost inaugurat un nou sector deschis la Penitenciarul nr.7-Rusca, iar la Penitenciarul nr.11-Bălţi s-au amenajat noi spații pentru întrevederile de lungă durată. În plus, deținuții au fost implicați în diverse activități cultural-educative și au mers la spectacole de teatru, la muzeu, au vizitat monumente istorice şi de cultură.
CITIȚI ȘI: „A fi sau a nu fi” la pușcărie. Deținuții întemnițați pe viață joacă teatru
De menționat este că deținuții Penitenciarului din Rezina au jucat spectacolul „Hamlet”, iar deținuții minori din Republica Moldova și Republica Belarus au participat la Turneul internațional de șah online. S-au mai organizat competiții sportive și expoziții de pictură cu lucrările condamnaților, iar în cadrul Penitenciarului de la Rusca a fost înființată și lansată o linie de producere a încălțămintei destinată exportului.
În penitenciarele din Republica Moldova își ispășesc pedeapsa 6.552 de persoane, numărul acestora majorându-se în comparație cu anul 2015 (6.179). A crescut și numărul condamnaților pe viață, de la 106 în 2015 la 117 în 2016. Totodată, s-au înregistrat șase cazuri de suicid. De la începutul anului au intrat în închisori puțin peste 3.000 de persoane și au fost eliberate 2.596.