„Mulți îmi spun că eu prea repede am răsărit”. Interviu cu Ion Paladi, interpretul care la 25 de ani a devenit Artist Emerit

La 25 de ani Ion Paladi primea o distincție de care puțini artiști se învrednicesc la o asemenea vârstă. Președintele țării de atunci Vladimir Voronin i-a oferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova. „Vă dați seama că pe atunci nu cântam Dorul Basarabiei”, glumește Ion. Astăzi este cel mai cunoscut cântăreț de muzică populară din țară și este extrem de apreciat în România. „Avem noi, moldovenii, acel «altceva» care prinde tare bine la publicul de peste Prut. Nu degeaba astăzi Carla’s Dreams și Nicolae Botgros sunt cei mai iubiți artiști în România”, spune acesta.

Despre Ion Paladi am auzit doar vorbe dulci, că este foarte amabil și prietenos, că în ciuda celebrității sale a rămas „un om foarte simplu”, că are o voce deosebită, că vorbește foarte frumos și multe alte complimente. Când ne-am întâlnit i-am dezvăluit câte laude am auzit despre el. A zâmbit modest, ba chiar a părut rușinat și a zis că este adevărat. „Hai să recunosc că primesc foarte des laude, este foarte îmbucurător să aud vorbe bune de la oameni mari, dar îmi plac și criticile, mai ales cele constructive”, m-a lămurit el.

L-am provocat să avem o discuție despre „tot și despre toate”, chiar și despre politică. „Nu prea vorbesc eu despre politică, dar vă pot împărtăși câteva opinii”, a specificat interpretul. Ion ne-a vorbit despre cum în adolescență cânta în barul „Mondial”, cum l-a cunoscut pe maestrul Nicolae Botgros, a asistat la nașterea fiului său, iar apoi a fugit la un concert și de la cine a învățat că în muzica populară nu trebuie să te „fâțâi” mult pe scenă.

Publicul din România și Republica Moldova

Ne-am întâlnit într-un local din centrul Capitalei, mă întreb cât de des vă permiteți luxul de a ieși în public și a da ochii cu admiratorii și în alte locuri, nu doar în sălile de concert?

Nu prea des… Nici nu am timp pentru ieșiri, dar dacă am, atunci ies cu familia, cu nașul Corneliu sau cu maestrul Botgros. Alegem locuri mai retrase, liniștite, pentru că noi de gălăgie suntem sătui!

Șușotește lumea pe la colțuri când vă zărește prin oraș, au curaj oamenii să se apropie să ceară autografe?

Chiar și acum când am intrat toată lumea m-a țintit cu privirea. Aceasta este diferența între publicul din România și Republica Moldova. În România oamenii sunt mai îndrăzneți, te opresc pe stradă, îți vorbesc, te complimentează, îți spun că te iubesc, că semeni cu băiatul lor, că ești preferatul lor! Îți spun lucrurile în față. Ai noștri sunt mai rezervați.

Barul „Mondial”

O colegă îmi povestea că, pe vremuri, vă vedea în fiecare seară într-un local din centrul Capitalei, „Mondial” se numea. Atunci cântați alături de Igor Stribițchi (membru al formației Akord). Vă mai amintiți acea perioadă?

Haha! Da! Istoria asta e foarte interesantă. Eu am venit la Chișinău în anul 2000, la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. Pe Igor îl cunosc de atunci. Până în 2003 eu am cântat la petreceri împreună cu tatăl meu și în fiecare weekend făceam naveta Chișinău-Chișcăreni ca să cânt acolo. După petreceri mă întorceam la cămin, la Chișinău. Și uite că în 2003 Igor mi-a propus să cântăm împreună. „Să nu mai faci naveta, că-i obositor”, mi-a zis el atunci. Primul bar în care am cântat împreună se numea Ambarius. Cântam și muzică ușoară, și populară, și în rusă, și în engleză. Igor cânta și în italiană, iar eu mă luam după el și eram a doua voce! (Zâmbește) Tare interesant era!

Să știi că „Mondialul” era chiar local de lux, era în centrul orașului, veneau mulți oameni. Ne doream mult să ajungem în barul acela și am ajuns! Vreo 5 ani am cântat acolo, în fiecare seară. Făceam și bani! O dedicație muzicală costa undeva vreo 10-20 de lei. Ne și hrăneau acolo, eram așa de entuziasmați! Veneau mulți tineri, dansau, iar noi cântam și până la 6 dimineața. Mulți artiști au trecut prin experiența cântatului în baruri. Acolo am învățat să simt microfonul, publicul, a fost o experiență foarte utilă.

Artist Emerit la 25 de ani

În anul 2009, la vârsta de 25 de ani ați primit titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova chiar de la președintele comunist de atunci Vladimir Voronin…

Așa este, pe atunci nu cântam Dorul Basarabiei! (râde). În anul 2009 eu am susținut și primul meu concert solo la Palatul Național, ceea ce a fost o realizare destul de impunătoare.

Și ați ajuns repede un artist cunoscut!

Adevărat, multă lume îmi spune că eu prea repede am răsărit…

Aveți în repertoriu multe piese frumoase, cu texte sensibile despre părinți. Bănuiesc că sunteți foarte apropiați…

Avem o relație extrem de frumoasă. Tot ce regret este că ne vedem rar. Mi-am dorit să fiu de sărbători acasă, dar n-a fost să fie. De Crăciunul pe stil nou și de Revelion am cântat. Pe 12-13 ianuarie voi cânta la Moscova alături de maestrul Botgros, pe 21-22 ianuarie voi fi la București. Am zis că anul viitor, de sărbători, trebuie să fiu acasă.

„La 15:15 soția a născut, la 16.00 eu eram la concert”

Aceasta este partea cea mai grea a vieții de artist?

Da! Drumurile și faptul că lipsesc de acasă. Soția mea Veronica se ruga să fiu acasă măcar atunci când se va naște băiețelul nostru.

Și ați fost acasă?

Da! Am dus-o pe Veronica la maternitate, am asistat și la naștere, dar ideea este că în ziua respectivă aveam un concert de caritate la Filarmonică. Concertul era stabilit pentru ora 16.00 și ce crezi? Ajung la maternitate și îl întreb pe doctor când naște soția?! Doctorul mă întreabă: „Da când îți trebuie să nască?” și eu îi zic că la ora 16.00 am concert. „Naște până atunci”, mi-a spus el. Veronica l-a născut pe Lucian pe la 15:15, am stat cu ei vreo 20 de minute și am fugit la concert. Eram atât de fericit! Le-am destăinuit celor din sală că am devenit tată de băiat și toată lumea a început să aplaude, a fost un moment extraordinar.

Carla’s Dreams și Nicolae Botgros, cei mai iubiți în România

Să vorbim puțin despre proiectele din România. Sunteți foarte iubit peste Prut, la fel ca și alți artiști din Republica Moldova. Cum se explică succesul enorm pe care îl au artiștii noștri în țara vecină?

Eu cred că noi totuși avem un…„altceva” (zâmbește). Avem o altă durere în cântec și o altă sensibilitate. De exemplu, dacă vorbim despre succesul maestrului Nicolae Botgros, atunci trebuie să menționăm disciplina pe care o are dumnealui și pe care o impune orchestrei „Lăutarii”. În orchestrele din România nu prea există această rigurozitate, dar disciplina și ascultarea de dirijor este un detaliu foarte important.

Astăzi cei mai iubiți în România sunt Carla’s Dreams și maestrul Nicolae Botgros.

Sunteți foarte apropiat de maestru, cum ați cunoscut familia Botgros?

Eu mi-am început cariera cântând muzică etno. La un moment dat Alexandru Vdovicenco mă întreabă de ce nu mă apuc eu să fac muzică populară. Eu eram foarte timid, nici acum nu-s tare băgăcios, dar pe atunci nu cunoșteam mulți oameni din domeniu. Alexandru îmi zice că, iată, îl cunoaște pe Corneliu Botgros și că vrea să-l cunosc și eu. Chiar în seara aceea am ieșit la o bere, l-am cunoscut pe Corneliu, am discutat și am început să lucrăm la piese. Așa l-am cunoscut și pe maestrul Botgros. Lucram la studiou și dumnealui obișnuia să mai vină să vadă ce facem. Eram atât de emoționat când venea…

Îmi amintesc și prima observație pe care mi-a făcut-o maestrul. Pentru că eu cântasem mult timp muzică etno eram obișnuit să mă mișc mult, să dansez, dar la populară trebuie să înveți să fii mai liniștit. Nicolae Botgros m-a învățat acest lucru și mi-a spus să nu mă mai „fâțâi” atâta în timp ce cânt. Nu voi uita niciodată momentul acesta. (râde)

Despre unire și Igor Dodon

Cum vedeți situația din Republica Moldova? Ați declarat în repetate rânduri că artiștii încearcă să înfăptuiască unirea prin cântec. În ce manieră credeți că se va produce unirea reală a Republicii Moldova cu România?

Referitor la situația din Republica Moldova, eu cred că noi am putea trăi mult mai bine. Mă doare când văd atâta sărăcie în țara asta. Cât despre unire, noi, artiștii încercăm să facem unirea prin cântec, dar dacă ăștia de sus nu vor… Această unire se va produce odată și odată, dar se va produce sub forma unei apropieri economice, culturale, politice mult mai profunde.

Trebuie să vă întreb ce părere aveți despre noul președinte al Republicii Moldova și acțiunile sale la început de mandat?

Nu-mi plac. Ca președinte, te apuci să rezolvi problemele oamenilor, nu să schimbi limba română în cea moldovenească pe site-ul Președinției sau să retragi cetățenia unor persoane. E nevoie de fapte mult mai mari de atât.

Youtube și Facebook, o minune pentru artiști

Cum se menține astăzi pe piață un artist de muzică populară? Online-ul este și în acest caz cea mai bună platformă de promovare?

Eu sunt norocos pentru că am în spate o echipă și un impresar, Vlad Costandoi. Împreună facem planurile de promovare! (zâmbește). Vlad merge peste tot cu mine și discutăm strategii de promovare. Și da, online-ul bate tot! Facebook și Youtube sunt două minuni pentru artiști.

Vă administrați singur pagina de Facebook?

Deocamdată, cât mai reușesc, da.

Există preconcepția că doar persoanele în vârstă sunt iubitoare de muzică populară. Este adevărat? Ce fel de oameni vin la concertele dumneavoastră?

Există și preconcepția că oamenii săraci sau cei de la țară ascultă muzică populară… Nu este chiar așa. Am avut un concert la Sala Palatului din București în luna noiembrie 2016 și în public puteai vedea toate categoriile de oameni. Începând cu cei din sate și orașe terminând cu copii, adolescenți și oameni cu funcții importante în stat, inclusiv politicieni și alte nume sonore din România. Într-adevăr, tineretul este mai atras de muzica dance, pop, de club, dar la petreceri și nunți oricum 80% din muzică este populară.

Nunțile și viața de familie

Apropo de nunți, cât de „complicate” sunt acestea și câtă satisfacție aduc recitalurile la astfel de petreceri private?

Este destul de obositor, mai ales dacă mergi să cânți toată noaptea. În ultima perioadă eu nu mai cânt toată noaptea, ci am un program de 40-45 de minute și reușesc să ajung în mai multe locații. Nu obosesc emoțional. Este frumos pentru că oamenii te apreciază și se bucură să te audă cântând. Sunt momente în care nu ai cea mai bună stare de spirit, dar un artist trebuie să arate că totul este bine și frumos.

Știu că sunteți discret în privința vieții de familie. Îmi permit totuși să vă întreb ce face soția dumneavoastră Veronica și fiul Lucian?

În momentul acesta, al interviului, Lucian face nani! Are deja 2 ani și jumătate și un caracter puternic! Dacă a spus nu, atunci este nu! Se enervează dacă nu-i dăm ascultare! (zâmbește). Anul trecut, de Crăciun, Moșul i-a adus o vioară. Maestrul Botgros i-a arătat cum să cânte și acum scârțâie instrumentul acela într-una. La concertul din noiembrie din România l-am luat pe scenă în fața celor 5.000 de spectatori. Îmi amintesc că Andreea Marin, care a prezentat concertul, a fost foarte, foarte entuziasmată și i-a plăcut foarte mult de Lucian. (zâmbește) Regulile la noi în casă sunt simple, eu întotdeauna trebuie să-i aduc ceva seara când intru pe ușă.

Eu am avut trei frați și Veronica la fel, deci ne dorim și noi trei copii. Îl întrebam pe Lucian dacă vrea o surioară sau un frățior și îmi spunea că nu vrea, că el vrea un BMW! (râde)

Delia, preferata lui Ion Paladi

Ce muzică ascultă Ion Paladi? Ascultați rock, pop ori poate rap?

Rock nu ascult (zâmbește). Îmi place muzica ușoară de pe timpuri, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Ștefan Petrache… La volan ascult mult radio ca să fiu la curent cu ce este în trend.

V-a plăcut vreo piesă în mod special în anul 2016?

Îmi place mult piesa Deliei cu băiatul acela… Piesa se numește „Gura ta”! Dacă o aud pe undeva, măresc volumul. Îmi place.

Cum e cu emoțiile după atâția ani de carieră? Mai tremură vocea când urcați pe scenă?

La prima piesă da, mai tremură vocea, mai tremură mâinile. Mi s-a întâmplat să mai uit și textul cântecelor. Curios este că, de obicei, textele curg, nu te gândești la versuri, dar anume în momentele când te gândești ce vers urmează, încurci cuvintele! Odată, la un concert s-a stins lumina, dar slavă Domnului, n-am căzut niciodată de pe scenă, nu m-am împiedicat…

Piesă nouă de Sf. Ion

O întrebare inevitabilă este cea despre planurile pentru anul 2017. La ce să se aștepte admiratorii lui Ion Paladi în acest an?

Chiar de Sfântul Ion, în această lună lansez o piesă nouă „Cine mă strigă Ion”. O voi lansa pe pagina mea de Facebook și pe canalul meu de Youtube. Anul acesta vom face și un videoclip sau două, dar proiectul cel mai mare este turneul „La frați nu se pun hotare” întitulat după piesa pe care am lansat-o alături de părintele Cristian Pomohaci din România. Vom colinda mai multe țări din Europa.

Concert solo la București și Chișinău

Eu promit publicului că în fiecare an voi susține un concert solo la București și Chișinău. În anul 2017 voi avea concert la Palatul Național, iar în 2018 – la Sala Palatului în România și tot așa. Este o premieră pentru un artist și vreau să fac din aceste spectacole o tradiție.

Cât de costisitor este organizarea unui astfel de concert?

Foarte costisitor. Mulți artiști cântă o viață fără a avea posibilitatea să organizeze un concert solo la Palatul Național. Arenda sălii este mare și toate cheltuielile sunt suportate de către artist, de la lumini și sunet la tipărirea biletelor. Ai putea cumpăra un apartament cu banii aceștia. De exemplu, la concertul din noiembrie de la București am avut cheltuieli foarte mari, iar veniturile din vânzarea biletelor nu acoperă investiția financiară, dar un astfel de concert rămâne în memoria publicului. Este o investiție care aduce rezultate în timp.