Umorul în presa moldovenească: Satirizăm aceleași fenomene care se adâncesc tot mai mult în societate

„Râzând îndreptăm moravurile”, spune o expresie din latină. În Republica Moldova însă moravurile nu se îndreaptă atât de ușor și cu siguranță nu prin umor. Dovadă sunt revistele de satiră și umor din țară care în ultimii 20-30 de ani biciuiesc aceleași metehne ale liderilor de partide, președinților de țară ori funcționarilor publici. În toți acești ani satirizăm aceleași fenomene care se adâncesc tot mai mult în societate: corupția, furturile, supremația celor cu funcții în stat față de cetățenii de rând.

Umor negru, glume fără perdea, ironie, persiflări subtile, caricaturi deocheate și multă culoare – așa putem caracteriza paginile revistelor sau suplimentelor de satiră și umor din Republica Moldova de acum 20-30 de ani. În anul 1958 apărea primul număr al Revistei Chipăruș, poate cea mai cunoscută publicație cu texte „picante” despre societatea din acele vremuri.

Umor cenzurat

Bancurile și textele de satiră nu puteau atenta însă la imaginea liderilor politici. Sistemul sovietic înneca orice pornire inspirată a scriitorilor și jurnaliștilor care încercau să taxeze acțiunile funcționarilor publici. Despre glume la adresa Comitetului Central al Partidului Comunist nici nu putea fi vorba. „În perioada aceea satira nu putea să lovească în ținte prea mari, ea prindea peștișori mici, la rechini nu atenta. Nu era posibil sa publici astfel de materiale. Nu trebuia să ataci niciun șef de partid, nici măcar un angajat de la nivel de gospodărie sau colhoz, nu mai vorbim despre Comitetul Central. Puteai critica un șofer care a încălcat regulile de circulație sau un paznic. Dar nu pot spune că excela presa noastră în umor sau satiră”, își amintește poetul umorist Ion Diviza.

Chipăruș, o publicație usturătoare

Primul număr al revistei Chipăruș a apărut în anul 1958 în chirilică și costa 2 ruble. În paginile publicației se menționa că este un „jurnal de satiră și umor în limba moldovenească” și „publicație a editurii de partid a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei”. Așadar, umorul era cenzurat. Cu toate acestea, Chipăruș rămâne și astăzi un exemplu de publicație atrăgătoare, calitativă, cu pagini multe și colorate, cu texte și caricaturi ingenioase.

În anii 80-90 apar tot mai des imagini cu femei goale sau intimități de cuplu. Începând cu anul 1991 revista apare cu numele Chipărușul de două ori pe lună și este editată în limba română. În paginile revistei se menționa că este o publicație independentă. În această perioadă din redacția revistei făceau parte Gheorghe Serafim Saca, Lică Sainciuc, Petru Cărare, Ion Diordiev.

Glumele despre BNM, actuale și în 1995

De aici încolo, jurnaliștii au avut liber la glume, texte satirice și pamflete despre politicieni, ruși și destrămarea URSS. Subiectul despre împrumuturi și credite luate de la Banca Națională era la fel de actual în 1995 precum este și astăzi. De pildă, într-un număr al revistei apărut cu 22 de ani în urmă găsim o caricatură care reproduce o discuție dintre un angajat al Băncii Naționale și un fecior de deputat:

-Mi-o spus tata că pot să iau împrumut vreo 10 milioane de dolari din banca asta a noastră!
-Nici o problemă conașule! Da al cărui ministru fecioraș sunteți?

O altă caricatură reprezintă un grup de moldoveni aflați la picnic. „M-am săturat până-n gât de șomeria asta! Trebuie să-mi caut ceva de lucru!”, este descrierea ironică a imaginii semnată de Valeriu Ionițoi.

Unor deputați

Sînt aleși de-acest popor
Însă fără niciun spor
N-au cu nimenea nimic
Tac în Parlament chitic…
Au ce au o dată-n lună –
…o simbrie foarte bună.
Epigramă de Gheorghe Timuță (Chipărușul, iunie 1991)

Și-a frânt oare spinarea cel ce a ridicat prețurile? (Rubrica „Semințe de chipăruș”)

Chestiunea Ștampilei

Câștigă cel ce dă un șperț,
Având la Moscova o pilă:
Smirnov e mare în…comerț,
Voronin – tare în ștampilă?

Epigramă semnată de Ion DaiViza, Timpul

Țara lui Papură Vod(k)ă

Țara lui Papură Vod(k)ă se numea rubrica de umor din ziarul Timpul, la începutul anilor 2000, îngrijită de publicistul Ion Diviza. Pagina era dedicată bancurilor, satirei și caricaturilor. Aproape toate materialele erau semnate cu pseudonime pentru a intensifica sarcasmul și ironia. Astfel, în Timpul apăreau texte scrise de Ian Dzî, Gogu Ornitologu, Karl Marquez, Fraier Muha sau Mișa Vladimaldavski.

Jurnaliștii de la Timpul se axau pe glumele despre politicieni și orientarea geopolitică a Republicii Moldova. Președintele Vladimir Voronin și președintele Parlamentului de atunci Eugenia Ostapciuk erau de cele mai multe ori în centrul atenției, la fel ca și glumele despre cum funcționează partidele politice.

La mijlocul anilor 2000 ziarul Timpul a editat și un supliment de umor – Timpul satiric – apreciat de cititori. Acesta apărea o dată pe lună și ironiza în special deciziile sau declarațiile politicienilor din guvernarea comunistă.

– E posibil să te așezi cu fundul gol pe un arici?
– E posibil în trei cazuri: când ariciul e ras, când fundul gol e al altuia și când îți poruncește partidul.

(Rubrica Răspunsuri Istețe, Timpul)

Domnule președinte, nu ne închide gura, că oricum ni-i foame!

(Popor Săracu, Timpul)

Ce se întâmplă astăzi cu umorul și satira în Republica Moldova?

Astăzi, Ziarul de Gardă editează cel mai cunoscut supliment de „satiră politică, umor negru și bancuri deocheate” care ironizează personaje politice cunoscute: Vlad Plahotniuc, Vladimir Voronin, Igor Dodon, Mihai Ghimpu, Renato Usatîi.

Putin este întrebat la vamă de către ofițerul de serviciu:
– Ocupație?
– Nu! Doar vizită! Răspunde președintele Rusiei.
(Banc, Ziarul de Gardă)

Astăzi glumele par a fi mai mult insulte decât umor, crede umoristul Ion Diviza. „În ultimii ani toți oamenii se consideră satirici. Uneori glumele seamănă mai mult a insultă decât satiră sau umor. Umorul totuși este bonom, se face subtil. Satira politică însă este mult mai directă. În lipsa culturii, ceea ce avem astăzi nu se numește satiră, ci injurii”, constată epigramistul.

„Satira politică trebuie să-i îndrepte pe politicieni, trebuie să fie mai umoristică, mai binevoitoare. Să o faci așa încât să-i fie rușine celui care nimerește în țeapa ta, nu să aibă motiv să te dea în judecată. Moravurile se îndreaptă prin umor, iar satiricul trebuie să-și șlefuiască limba de piatra filosofală!”, explică Ion Diviza.

Umorul, esențial pentru un politician

Ion Diviza spune că pentru un politician este esențial să aibă simțul umorului și să-i placă gluma.

„Îmi plăcea mult umorul lui Serafim Urecheanu. Are un spirit ironic, dar bonom. Nimeni nu-l poate trece cu vederea pe Mihai Ghimpu care este virulent prin glumele lui, dar și toate replicile spumoase care uneori descarcă atmosfera, alteori o încarcă. Domnul Voronin are umor și apreciază glumele. Tragedia zilelor noastre este că politicienii vor satiră și umor, dar doar în favoarea lor și în defavoarea altora”, constată Diviza.