„Cамый вежливый из людей” (trad. din rusă – Cel mai politicos dintre oameni), așa este prezentat președintele rus, Vladimir Putin, pe mai multe tricouri care se vând în centrul Chișinăului. Pe lângă chipul liderului, pe tricouri sunt imprimate imagini cu militari ruși, stema URSS sau modele care au ca temă principală anexarea Crimeei.
În scuarul de lângă Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, printre obiecte de meșteșug tradiționale și magneți cu harta Republicii Moldova, se vând tricouri cu chipul lui Vladimir Putin. Acestea sunt imprimate cu tot felul de mesaje deocheate, printre care declarații ale liderului de la Kremlin sau afirmații atribuite acestuia. Modelele sunt diferite, iar președintele rus apare în haine militare, cu ochelari pe ochi, îmbrăcat la costum sau în haine de vânătoare.
Putin, mai valoros decât Moldova
Alături de tricourile cu Putin se vând și cele cu harta Republicii Moldova sau cu mesajul „I love Moldova”. Aproape toate articolele vestimentare cu temă rusească valorează 160 de lei, pe când cele cu țara noastră costă 130 de lei. Vânzătorii afirmă că maiourile sunt aduse din Rusia. Pe eticheta unora dintre acestea scrie că sunt produse în Kazahstan. Unul din comercianți afirmă că tricourile nu se prea vând. Într-adevăr, unii vizitatori ai târgului din scuarul Teatrului Național se uită cu mirare și interes la obiectele vestimentare, dar parcă nu se încumetă să le cumpere. L-am surprins pe Friedrich, un turist austriac, în timp ce o ruga pe vânzătoare să-i traducă următorul mesaj imprimat pe un maiou cu chipul președintelui rus: „Кто нас обидит, тот трёх дней не проживёт!” (trad. din rusă – „Cine ne va jigni, nu va trăi nici trei zile”). Bărbatul s-a amuzat aflând traducerea. „Mi-aș cumpăra unul, dar nu cred că este o idee bună!”, glumește turistul.
„Граница на замке”
Pe un alt tricou apare Vladimir Putin îmbrăcat la costum, cu o curea în mână dojenindu-i parcă pe președintele Franței, Francois Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și pe președintele SUA, Barack Obama. Tabloul este completat de mesajul „Bы хоть понимаете, чего вы натворили?” (trad. din rusă – „Voi măcar înțelegeți ce ați făcut?”). Pe lângă chipul lui Putin, se vând și tricouri cu imaginea militarilor ruși care poartă arme cu inscripții precum „граница на замке”, care este de fapt titlul unui film rusesc celebru lansat în perioada interbelică.
Produse „putiniste”
Președintele rus, Vladimir Putin, a devenit o adevărată inspirație pentru producătorii de bere, vodcă, haine, parfumuri sau bijuterii, toate cu chipul sau numele liderului de la Kremlin. Comercianții de la Chișinău afirmă că pot aduce din Rusia maiouri cu orice fotografie a acestuia își dorește clientul. „Căutați pe internet modele, faceți comanda și le aducem cam într-o lună”, spune o vânzătoare. Pe lângă produsele care îl glorifică pe Vladimir Putin, la fel de faimoase sunt cele care îl ponegresc. În Ucraina, de exemplu, se vinde hârtie igienică cu portretul președintelui Federației Ruse.
Scuarul Teatrului Național, „locul lucrurilor interesante”
Târgul din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, locul unde se întâlnesc tradițiile naționale moldovenești și promovarea spațiului rusesc, funcționează după propriile reguli. Acesta a fost amenajat de către fostul primar al Capitalei Serafim Urecheanu. Într-un interviu acordat publicației Adevărul Moldova acesta a precizat că iarmarocul „este un loc care prezintă cultura şi tradiţiile noastre. Din punct de vedere legislativ, la timpul respectiv nu a fost aprobat nimic concret”. Viceprimarul actual al municipiului Chișinău Nistor Grozavu a menționat pentru aceeași sursă că nici în prezent nu există o decizie oficială care să confirme faptul că oamenii au voie să-şi vândă mărfurile în scuarul teatrului. „Toată lumea ştie că la acest târg găseşti o mulţime de lucruri interesante”, crede viceprimarul.
În această săptămână, Primăria municipiului Chişinău a invitat reprezentanţii societăţii civile, mass-media, specialiştii în domeniu şi toate persoanele interesate să se expună asupra schiţei de proiect privind amenajarea Scuarului „Mihai Eminescu” din centrul Capitalei.