Profesorii testează cunoștințele elevilor prin evaluări și examene naționale, iar o dată la cinci ani aceștia sunt la rândul lor testați în cazul în care vor să obțină un alt grad didactic. Dascălii trebuie să prezinte rapoarte de autoevaluare, portofolii, să demonstreze că stăpânesc foarte bine aspectul științific și metodologic al disciplinei pe care o predau și „că nu spun copiilor brașoave”. După susținerea tuturor probelor profesorii se aleg cu un grad didactic superior și implicit, o mărire de salariu.
Imediat după absolvire, tinerii pedagogi se pot angaja în școlile din Republica Moldova fără a mai susține un examen de definitivare în învățământ așa cum se întâmplă în România, de exemplu. „Din păcate, la noi nu există un asemenea examen. În școală, ca să predea copiilor, ajunge oricine, iar asta se întâmplă din cauza lipsei de cadre didactice. Tineretul nu se duce să predea în școli, din acest motiv Ministerul Educației a decis să dea undă verde tuturor absolvenților”, explică Adrian Ghicov, președintele Comisiei de atestare a cadrelor didactice la limba și literatura română din acest an.
Importanța gradelor didactice în Republica Moldova
Atestarea cadrelor didactice se realizează o dată la cinci ani prin conferirea sau confirmarea consecutivă a gradului didactic al doilea, întâi şi superior. Obiectivul acestei proceduri este racordarea permanentă a nivelului de calificare al profesorilor la noutățile metodologice, tehnologice și curriculare din învăţământ. Tinerii specialişti pot participa la procesul de atestare după minimum doi ani de activitate educaţională, iar deţinătorii diplomelor de master în ştiinţe ale educaţiei sau la disciplina predată pot participa la procesul de atestare după minimum un an de activitate.
Profesorii nu sunt obligați să obțină un alt grad didactic, însă cei care vor să evolueze în cariera de dascăl sunt supuși mai multor probe pentru ca să-și demonstreze abilitățile de predare. „În domeniul învățământului există niște trepte de creștere profesională bine stabilite. Pentru obținerea gradului II sunt niște cerințe minime, pentru gradul I sunt niște cerințe mai complexe și pentru gradul superior – cerințe de performanță. Profesorul care obține gradul superior trebuie să dețină o cultură a comunicării, un limbaj deosebit și o ținută pe potrivă. Trebuie să cunoască foarte bine aspectul științific și metodologic al disciplinei pe care o predă. Cel mai important este să iubească elevii și să lucreze din pasiune”, spune Adrian Ghicov.
Regulile de obținere a gradului didactic II
Potrivit Regulamentului de atestare a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, primar, special, complementar, secundar şi mediu de specialitate aprobat de Ministerul Educației în anul 2013, au dreptul să depună cererea pentru conferirea gradului didactic II profesorii care au acumulat minim 75% din numărul necesar de credite profesionale pentru acest grad şi întrunesc una dintre următoarele condiţii: au studii medii de specialitate în domeniul sau la disciplina predată; au studii medii de specialitate şi o experienţă de cel puţin doi ani în domeniul sau la disciplina predată; au studii superioare în domeniul sau la disciplina predată conform diplomei de specialitate sau dacă au studii medii de specialitate sau studii superioare la o altă disciplină, dar dețin o diplomă de recalificare pentru cursul predat. Pentru a participa la procesul de atestare, fiecare solicitant de grad didactic îşi planifică traseul propriu de dezvoltare profesională din ultimii cinci ani.
Cum se obține gradul didactic I și III
În fruntea piramidei acestor grade este cel superior, adică gradul III. Au dreptul să solicite gradul didactic întâi sau superior profesorii care au studii superioare în domeniul sau la disciplina predată, au studii medii de specialitate şi o experienţă de cel puţin doi ani în domeniul sau la disciplina predată, au studii superioare la o altă specialitate din domeniul „Ştiinţe ale educaţiei” sau au studii superioare la o altă disciplină şi diplomă de recalificare în domeniul predat în școală.
În mod normal, profesorii pot să participe la sesiunea de acordare a gradelor didactice o dată la cinci ani. Excepție fac profesorii care sunt autori de manuale, autori al unui ghid metodic, au experienţă de formator certificată sau demonstrează rezultate deosebite şi eficienţă în activitatea didactică. Aceștia pot încerca să obțină următorul grad didactic la doi ani după conferirea precedentului.
Pe baza căror criterii sunt evaluați profesorii
Traseul pe care trebuie să îl parcurgă un învățător pentru a-și obține următorul grad didactic începe cu o cerere depusă la Comisia de atestare a instituţiei de învăţământ în care activează specialistul. După ce această cerere este examinată și aprobată de administrația școlii, aceasta ajunge la mai multe comisii. Este vorba despre comisia raională sau municipală de atestare, apoi la comisia republicană de atestare pe disciplinele şcolare şi de profil. Dacă trece de toate aceste etape, va ajunge la Consiliul Republican de Atestare. Dacă este acceptată cererea, în funcție de gradul pe care vrea să-l obțină profesorul, acesta este chemat să susțină un șir de probe.
De exemplu, pentru obținerea gradului didactic I aceștia elaborează și prezintă în fața Comisiei republicane de evaluare un raport în care prezintă activitatea sa. Cei care candidează pentru gradul II prezintă un portofoliu de atestare. Toți candidații trec și printr-un interviu de performanță. „Interviul este axat pe o listă de 34 de chestiuni. Important este să se vadă că profesorul cunoaște curricula la disciplină, știe ce înseamnă structură și conținut, cunoaște materia științifică și metodologică. Trebuie să avem siguranța că nu vorbește copiilor brașoave”, lămurește Adrian Ghicov, președintele Comisiei de atestare a cadrelor didactice la limba și literatura română.
Gradele didactice aduc bani profesorilor
Cel mai important grad didactic, cel superior, este oferit în baza prezentării unui portofoliu, a rezultatelor evaluării activităţilor realizate de profesor, în baza susținerii publice a unei lucrări metodice pe care o scrie candidatul și care este asemănătoare cu structura tezei de licență cu excepția faptului că are un volum mai mic, de 20-30 de pagini. Ultima etapă este participarea la un interviu în cadrul Comisiei republicane de atestare. De menționat este faptul că profesorii care au obțin titlul „pedagogul anului” în Republica Moldova primesc următorul grad didactic „din oficiu”, fără a mai susține vreo probă.
Pentru obținerea gradului didactic superior se acordă un spor la salariu de 50% faţă de salariul precedent, pentru gradul întâi – o mărire de 40%, iar pentru gradul al doilea – o creștere a salariului cu 30 %. Totodată, potrivit Legii Învățământului adoptată în anul 1995, absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior universitar şi mediu de specialitate care se angajează conform repartizării de către Ministerul Educației în instituţii de învăţămînt din mediul rural primesc o indemnizație unică de 30.000 de lei. Suma este oferită în reprize în primii trei ani de activitate ai tinerilor specialiști. Aceștia ar mai trebui să beneficieze de o locuință gratuită și alte compensații.
Sesiunea republicană de atestare 2016-2017 a început pe 2 mai și va dura până pe 29 mai timp în care 1.395 de profesori și manageri din instituțiile de învățământ vor susține public rapoartele de autoevaluare, lucrările metodice și interviul de performanță pentru conferirea sau confirmarea gradelor didactice I și III – adică cel superior.
„Gradele didactice aduc bani profesorilor”…Dacă bugetele școlilor sunt mici și nu ajung pentru întreținere și salarii, atunci profesorii renunță și la gradul didactic, și la premii și la multe altele numai ca să nu fie afectați copiii: să ajungă bani pentru alimente, carburanți, energie electrică…Asta e realitatea și să nu-și facă cineva impresia că ei primesc bani „cu sacul”