Meniu Închide

Marș împotriva votului mixt la Chișinău. Protestele iau o pauză până în septembrie

protest

Partidele de opoziție și societatea civilă au organizat astăzi, 30 iulie, începând cu 12:00, un nou protest împotriva modificării sistemului electoral. Persoane necunoscute au aruncat pe bulevardul Ștefan cel Mare, în apropierea locului unde se adunau protestatarii, pliante cu mesaje denigratoare la adresa liderilor partidelor de opoziție, PAS și PPDA, Maia Sandu, respectiv Andrei Năstase. Manifestanții, adunați în fața Legislativului, au criticat guvernarea și, în special, pe liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, precum și pe președintele Igor Dodon. Cei prezenți au votat o rezoluție prin care au cerut anularea legii privind instituirea votului mixt. Solicitarea va fi transmisă de către societatea civilă președintelui Parlamentului, Andrian Candu. La final, mulțimea a organizat un marș și a protestat în fața sediului PSRM, al Ministerului Afacerilor Interne și al PD. Următorul protest al opoziției este programat pentru data de 17 septembrie.

protest
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, împânzit de pliantele denigratoare la adresa lui Andrei Năstase și Maia Sandu FOTO: Sandu Tarlev
protest
Simpatizanții Platformei Demnitate și Adevăr vin la protest pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt FOTO: Sandu Tarlev
maia sandu
Maia Sandu vorbește în fața mulțimii venită la protestul din fața Parlamentului Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev
protest
Mulțimea din fața Parlamentului FOTO: Sandu Tarlev
protest
Andrei Năstase vorbește în fața mulțimii venită la protestul din fața Parlamentului Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev
protest
Oamenii scandează „Jos dictatura!” FOTO: Sandu Tarlev
parlament
Parlamentul Republicii Moldova, păzit de un cordon de poliție format din femei FOTO: Sandu Tarlev
protest
Mesaj general la protestul din fața Parlamentului FOTO: Sandu Tarlev
maia sandu
Igor Grosu și Maia Sandu, printre protestatari FOTO: Sandu Tarlev
protest
Coloana protestatarilor, în fața Ambasadei Federației Ruse. Aceștia s-au îndreptat apoi spre sediul Partidului Socialiștilor FOTO: Sandu Tarlev
andrei nastase
Andrei Năstase, alături de fiul său FOTO: Sandu Tarlev
protest
În fața sediului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova de pe strada Lazo FOTO: Sandu Tarlev
protest
Andrei Năstase și Maia Sandu protestează pe scările clădirii unde-și are sediul Partidul Socialiștilor FOTO: Sandu Tarlev
protest
Protestatarii se îndreaptă la Ministerul Afacerilor Interne. Vedere lângă Piața Marii Adunări Naționale FOTO: Sandu Tarlev
protest
În fața Ministerului Afacerilor Interne FOTO: Sandu Tarlev
protest
Liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, îmbrâncit pe scările clădirii Ministerului Afacerilor Interne FOTO: Sandu Tarlev
protest
Cordon al forțelor de ordine din fața Ministerului afacerilor Interne FOTO: Sandu Tarlev
protest
Maia Sandu și Andrei Năstase, în fața Ministerului Afacerilor Interne FOTO: Sandu Tarlev
partidul democrat
Carabineri în fața sediului Partidului Democrat FOTO: Sandu Tarlev
andrei nastase
Liderul PPDA, Andrei Năstase, protestează în fața sediului Partidului Democrat FOTO: Sandu Tarlev
protest
Protest în fața sediului Partidului Democrat FOTO: Sandu Tarlev
protest
Andrei Năstase și Maia Sandu anunță mulțimea când va avea loc următorul protest FOTO: Sandu Tarlev

Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook și pe Instagram.

4 Comments

  1. Viorel

    Eșuat protestul, s-au ratat total Maia și Năstase, 2 partide au adunat 3 mii de oameni, ap asta ce-i opoziție? da știți de ce oamenii nu ies la protestele lor? pentru că oamenii și-au dorit modificarea sistemului electoral

  2. victor

    49 de zile, anume de atata au ei timp ca sa pregateasca un nou protest! Daca aveau sustinere populara, aveau sa fie ca in Romania, 2 saptamani la rand!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.