La 16 octombrie s-au împlinit 5 ani de la moartea pictorului Glebus Sainciuc. Pictorul a avut un atașament aparte față de vaci. Acest lucru este cunoscut mai cu seamă de toți oamenii care au trecut pragul atelierului său. Portretistul Glebus îi picta pe toți și, în schimb, le cerea un favor: să deseneze, așa cum se pricepe fiecare, o vacă.
Fiul său, Lică Sainciuc, ne povestește că dragostea lui Glebus pentru vaci se trage din copilărie. Pe când era în clasele primare, Glebus a desenat o vacă la ora de artă plastică, iar profesorul l-a lăudat. Acesta este evenimentul care l-a introdus pe micul Glebus în lumea artei vizuale, plastice. A fost un punct de pornire. „Așa fiecare om poate să înceapă să deseneze de la o vacă”, explică fiul marelui artist.
Pasiune de la primul desen
De aceea, Glebus îi și îndemna pe toți să deseneze bovine. În curtea casei, chiar la intrare, stă o statuie de 20 de centimetri înălțime a unei vaci roșcate. În casă sunt mai multe statuete de văcuțe, ajunse aici din alte țări. Oamenii știau că Glebus colecționează vaci și nu veneau cu mâna goală.
„Principiul lui Glebus era acesta: îi desena pe fiecare cine venea la el. În schimb, fiecare om trebuia să deseneze o vacă. Pentru această vacă, Glebus ironiza și le spunea că o să le mărească pensia. Când le făcea portretul cadou, le spunea că sunt laureați ai premiului Vaca”, ne explică Lică Sainciuc. Toată lumea care pășea pragul casei lui Glebus Sainciuc era laureat al premiului „Vaca”. Laureații acestui trofeu se împart pe ani și chiar pe luni, sunt sute de laureați ai acestui prestigios premiu.
Vaci din toate țările, uniți-vă!
În anul 2013, la un an de la moartea lui Glebus, Poșta Moldovei a avut intenția nobilă de a face un timbru în memoria pictorului regretat. Timbrul se face cu ștampilă. Lică a pus în calitate de însemn pe ștampilă o vacă. Șeful Poștei Moldovei s-a revoltat! Unde s-a mai văzut așa ceva, o vacă pe timbru! „Asta nu e serios!”, a zis șeful Poștei. Timbrul a fost realizat cu imaginea măștilor, dar în calitate de ștampilă am pus vaca. Mi-au zis că nu, nu permite!”, își amintește Lică.
În casa seculară, acolo unde s-a născut și a murit Glebus, pe un fotoliu șade Valentina Rusu-Ciobanu, soția artistului. Femeia are 97 de ani, încearcă să depene niște amintiri despre vacile soțului său.
„În familie nu se povestește despre pasiuni, ele se simt, se cunosc. Era această pasiune pentru vaci, avea și o lozincă «Vaci din toate țările, uniți-vă!»”, își amintește Valentina Rusu-Ciobanu.
Glebus Sainciuc a adunat o colecție mare de vaci desenate de oameni celebri, oameni simpli, de toți cei cu care a contactat, care au venit la atelier. „Sunt mii de desene. Era foarte interesant, pentru că vacile erau foarte diferite. Mulți îi aduceau drept cadou vaci”, spune Valentina și arată spre o vacă ce se află pe pervaz: „Chiar văcuța aceasta este adusă de la Paris”.
Evident, lozinca e o parafrază la îndemnul comunist „Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Astfel, Glebus ridiculiza ideile socialiste. „Avea foarte mult umor, însă nimeni nu se supăra pe el”, a menționat soția lui Glebus Sainciuc.
Peretele cu vaci
Glebus Sainciuc a fost un pictor sociabil, căruia îi plăcea să se afle printre oameni. Imaginea artistului înstrăinat sau damnat nu i se potrivește nicidecum. Așa putem explica predilecția pe care a avut-o față de portrete. În atelierul său găsim o mulțime de măști ale oamenilor de cultură și nu numai, pe care i-a cunoscut artistul.
„Părinții mă duceau peste tot, prin sate, în ospeții. Când reveneam acasă, eu eram fericit. În schimb, pe tatăl meu nu-l vedeam acasă. Se întorcea, când era obosit, să doarmă”, destăinuie Lică.
În atelierul lui Glebus Sainciuc pe un perete sunt atârnate numai lucrări cu vaci, pe care le-a ales artistul. Pe fiecare dintre desene este înscris numele unei țări – Portugalia, Spania, Rusia sau Franța. Sunt vacile desenate de oamenii care provin din aceste țări. Așa a unit Glebus oamenii din toată lumea.
Cotrobăim mult ca să găsim foile cu vacile desenate. Sunt două grămezi într-o debara la care ajungi pe scări, unde se depozitează tot felul de lucrări. Sunt de diferite dimensiuni și desenate de către novici, oameni care nu prea le au cu arta plastică. Sunt vaci diforme, roșii, negre, verzi, alungite, lățite, cu ugere mari sau fără ugere. Pe fiecare desen este scris un nume și data la care a fost făcut. Foile sunt gălbui, prăfuite și îți provocă strănutul. Sunt sute de desene, poate chiar o mie.
Poate că Glebus Sainciuc a citit faimosul roman al lui Gabriel Garcia Marquez „Un veac de singurătate”, unde un personaj, Ursula, aflându-se în fervoarea plăcerilor trupești, exclamă, extaziată, „Înmulțiți-vă vacilor, viața e scurtă!”. Romanul a apărut în anul 1967, mult după ce îi apăruse lui Glebus pasiunea pentru aceste cornute. Glebus nu a avut o viață scurtă, a trăit 93 de ani, și cu siguranță a înmulțit numărul vacilor pe această lume.
„Bagatele”
Lică Sainciuc a pregătit de curând o carte ilustrată cu denumirea sugestivă „Bagatele” în care a inserat lucrările lui Glebus. Aflăm că, dincolo de aparența neserioasă a lucrărilor, desenele pictorului conțineau o idee filosofică. „Măștile i-au devenit brand de notorietate, astfel încât Glebus a trebuit să-și caute un refugiu relaxant de la creaţia cea mare în bagatele – în traducere din italiană însemnând fleacuri, termen folosit pentru denumirea unor mici lucrări muzicale. De fapt, îndeletnicirea cu «fleacuri» era una din învinuirile comune aduse lui de cei din preajmă, câteodată din invidie, alteori – cu intenţia de a-l întoarce pe calea cea dreaptă și de a-l încadra într-un sistem real, ca să nu-și irosească talentul pe fleacuri, dar mai ales să nu-i zăpăcească pe ceilalţi. Iar el, în loc să le dea ascultare, sistematiza sistemele lor în bagatele, adică fleacuri”, scrie în cuvântul de introducere a cărții pregătită de Lică.
Apropo, cartea își caută editorul.