Putin și Transilvania: aluzia țarului la dezmembrarea României

Putin a transmis un mesaj limpede: orice discuții privind modificările granițelor în Europa ar include și o discuție privind Transilvania între România și Ungaria. Într-un interviu pentru Bloomberg, Vladimir Putin a spus următoarele:

Dacă cineva vrea să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci să discutăm. Însă va trebui să discutăm nu doar despre Kaliningrad, dar și despre teritoriile din estul Germaniei, despre orașul Lvov care a făcut parte din Polonia și tot așa. Mai sunt pe listă Ungaria și România. Dacă cineva vrea să deschidă această cutie a Pandorei și să se descurce cu ea, foarte bine, s-o facă. (Vladimir Putin pentru Bloomberg)

Despre Basarabia nu a spus nimic Putin, aluzia lui s-a referit la discuții istorice între perechi de aliați NATO: Germania-Polonia-Ucraina, Ungaria-România. Contextul permite o rememorare a modului în care Moscova a văzut Transilvania în Al Doilea Război Mondial, ceea ce ne dezvăluie o continuitate a gândirii față de această regiune. Recomandare de lectură: volumul de documente din arhivele sovietice Transilvanskii vopros, editat de T. M. Islamov și T.A. Pokivailova la Moscova în anul 2000. Momentul apariției acestui volum nu este întâmplător – conține recomandarea făcută în 1943 de tatăl lui Petre Roman (în 2000 ministru de Externe al României), Walter Neulander (ulterior Roman) ca Transilvania să fie transformată într-un stat independent.

După Diktatul de la Viena prin care Ungaria a anexat nord-vestul Transilvaniei în 1940, Moscova a informat Budapesta că nu are nici un fel de probleme cu această anexare și îi va susține revendicările teritoriale la conferința păcii de după încheierea războiului. Budapesta a primit un avertisment după invadarea Uniunii Sovietice: Moscova i-a transmis că problema transilvană va fi evaluată în funcție de participarea Ungariei.

Nota Litvinov

Documentul cheie care explică până în ziua de azi atitudinea Moscovei în ceea ce privește Transilvania este așa numita notă Litvinov din 5 iunie 1944, care a ajuns la Stalin, Molotov, Voroșilov și Vîșinski, determinând în mod fundamental politicile sovietice față de România și Ungaria. (Volumul citat anterior, pagina 237).

Analiza lui Litvinov (care a beneficiat de mai multe opinii, precum cea a lui Walter Neulander amintită mai sus, dar și de faptul că acesta a negociat cu autoritățile române până în 1924) pornește de la premisa că în chestiunea Transilvaniei nu este posibilă o soluție care să satisfacă și România și Ungaria. Litvinov aprecia că toate tratatele anterioare (Diktatul de la Viena, dar și Tratatul de la Trianon din 1920) își pierduseră valabilitatea, astfel că trebuia să fie găsit un nou aranjament pentru Transilvania. Principala problemă era reprezentată de faptul că românii erau majoritari în Transilvania și era imposibil un schimb de teritorii, deoarece minoritatea maghiară era răspândită peste tot.

Transilvania acordată Ungariei?

Nota Litvinov explora ipoteza menținerii Transilvaniei între granițele Ungariei. Din punct de vedere politic aprecia că ar fi fost imposibil de susținut o astfel de decizie, deoarece s-ar fi sprijinit pe Diktatul de la Viena, un aranjament pus în practică de Hitler. În plus, Litvinov arăta ca Ungaria a intrat fără nici un fel de motiv în războiul împortiva Uniunii Sovietice, spre deosebire de România și Finlanda, care aveau revendicări teritoriale.

Considerația că prin acordarea Transilvaniei, Ungaria ar deveni un partener de încredere al Uniunii Sovietice era respinsă din start, deoarece nu ar fi existat nici un fel de garanții că pe termen lung Budapesta și-ar menține fidelitatea față de Moscova și mai mult, Ungaria ar fi fost astfel încurajată să declanșeze complicații suplimentare cu Cehoslovacia și Iugoslavia.

Transilvania pentru România?

Litvinov aprecia că România a fost un stat inamic Uniunii Sovietice și mai degrabă ar trebui pedepsită, nu recompensată cu acordarea Transilvaniei. Chiar și în această situație, nota lui Litvinov aprecia că o Transilvanie în componența României ar fi mult mai acceptabilă din punct de vedere internațional, cu condiția ca România să ofere garanții solide și să renunțe la pretențiile față de Basarabia și Bucovina. Astfel, România ar primi o recompensă pentru renunțarea la teritoriile anexate de Uniunea Sovietică și va fi obligată permanent să recurgă la susținerea Moscovei în fața pretențiilor ungurești față de Transilvania.

Garanțiile scrise din partea României pentru un astfel de aranjament erau considerate insuficiente pe termen lung de către Litvinov, care insinua ideea unei schimbări radicale de regim în România pentru menținerea încrederii și venea cu o a treia soluție.

Transilvania independentă

Pentru a evita orice fel de complicații pe termen lung Litvinov propunea crearea unui stat transilvănean independent, care urma să facă parte dintr-o confederație est-europeană ce urma să cuprindă Ungaria, România, Bulgaria și Iugoslavia. Conform analizei lui Litvinov un stat transilvănean independent ar fi fost în realitate dependent de Uniunea Sovietică pentru asigurarea securității. Avantajele pentru Moscova erau că o Transilvanie independentă nominal și dependentă de Uniunea Sovietică ar fi dus la o reducere a puterii Ungariei și României. Mai mult, această formulă ar fi permis Uniunii Sovietice să exercite presiuni permanente asupra Budapestei și Bucureștiului. (Trebuie menționată aici identitatea viziunii lui Litvinov cu cea a lui Hitler, care îi transmitea lui Ribbentrop să se folosească de chestiunea transilvană pentru a ține sub control România și Ungaria).

Concluzia lui Litvinov era ca problema Transilvaniei să nu fie decisă până în momentul când nu se va fi clarificat definitiv viziunea Uniunii Sovietice față de Ungaria și România, urmând ca o decizie să fie luată ulterior – ceea ce s-a și întâmplat.

Continuitate și ruptură

Politicile ș viziunile Moscovei se modifică în funcție de interesele de moment, fără să existe o coerență care să permită o predictibilitate a acțiunilor. Dacă la momentul anexării Basarabiei și al Diktatului de la Viena a fost favorizat la Moscova argumentul istoric (cândva în trecut respectivele teritorii au aparținut unei țări care acum le recuperează), ulterior aceiași politicieni de la Moscova favorizau argumentul etnic: populația majoritară urma să definească apartenența teritoriului. Cele două principii erau folosite concomitent: în cazul Basarabiei a fost aplicat principiul istoric (baza apartenenței în trecut la Imperiul Țarist, transformat ulterior în principiu etnic prin inventarea etniei moldovenești), iar în Transilvania a fost aplicat principiul etnic – populația majoritară a determinat apartenența teritoriului.

În același timp, în 1944 Moscova și-a definit politica de a folosi Transilvania ca element de șantaj în relațiile cu Bucureștiul și Budapesta. Liniile directoare din Nota Litvinov sunt valabile și în ziua de azi: Vladimir Putin continuă să folosească la fel de inconsecvent principiul istoric față de principiul etnic.