Cartea românească în Basarabia sovietică: urmărită de KGB și expulzată în Siberia

Cartea românească s-a vândut liber în Chișinăul sovietic începând cu 1956 până în preajma anului 1970. Din acest an, cărțile tipărite în România au intrat în atenția KGB și au fost trimise în Siberia, unde puteau putrezi în liniște.

Tot în această perioadă, basarabenii aveau acces la presa românească, inclusă chiar și în catalogul poștei unionale. După ce a fost închisă singura librărie „Drujba” din Chișinău, magazin de carte din statele lagărului socialist, cartea românească putea fi găsită în librăriile similare din marile orașe ale Uniunii Sovietice, de la Leningrad până la Novosibirsk, însă nu și în Republica Moldova. Decizia de expulzare a literaturii române dintre Prut și Nistru a aparținut lui Ivan Bodiul, secretarul general al Partidului Comunist de la Chișinău, care se temea că scrierile din dreapta Prutului provoacă sentimente naționaliste în Moldova sovietică. Doar în anul 1970 KGB-ul de la Chișinău a confiscat 5.603 cărți considerate anti-sovietice, care trecuseră Prutul în gențile unor turiști.

Apariția „Drujbei”

Apariția librăriei de carte românească în Moldova a avut o preistorie frumoasă. Înainte chiar de apariția cărții românești în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească s-a adat o bătălie întreagă pentru editarea clasicilor români, deoarece în toți anii 1940 până la mijlocul anilor 1950 nu se edita nimic din clasici. Mișcarea de editare a literaturii clasice românești a fost pornită de oamenii care în perioada interbelică au absolvit universități din România. Astfel, abia în anul 1951 a fost editat Ion Creangă, iar în 1954, după moartea lui Stalin, a fost editat Eminescu. Acestea erau primele încercări de retipărire a clasicilor români, cu caractere chirilice.

Relațiile cu literatura și presa română s-au restabilit după congresul XX din anul 1956 al Partidului Comunist, în cadrul căruia a fost dezavuat cultul personalității al lui Stalin. În următorii 10-12 ani, în Moldova sovietică erau expediate vagoane întregi cu literatură și reviste românești. Această perioadă de renaștere culturală a durat până în anul 1968, când Nicolae Ceaușescu a condamnat invazia URSS în Cehoslovacia.

Librăria Drujba s-a deschis la Chișinău la mijlocul anilor 1956 într-o clădire din centrul orașului, unde acum se află Casa Presei, apoi s-a mutat într-un spațiu vizavi de Teatrul Național Mihai Eminescu, iar la începutul anilor 1960, după ce secretatul Partidului Comunist din RSSM a devenit Ivan Bodiu, a fost mutată în cartierul Botanica la intersecția străzilor Zelinski și Dacia.

„La început, veneau vagoane de literatură română. Cititorul basarabean era familiar cu scrisul românesc, deoarece trecuseră 12 ani din 1944. Lumea venea de la țară și cumpăra carte românească”, își aduce aminte scriitorul Vladimir Beșleagă.

Cartea românească venea cu vagoanele

Studenții din acea perioadă, tinerii scriitori, ca Vladimir Beșleagă și-au făcut adevărate biblioteci de carte românească cumpărată la librăria Drujba, unde, spune scriitorul, librar era o evreică foarte simpatică. Librara i-a povestit o întâmplare anecdotică lui Beșleagă: venise la librărie un cunoscut pe atunci actor umorist și a cerut o carte de Creangă. „Ion Creangă s-a epuizat, a răspuns librara. Păi dați-mi-l așa epuizat, n-are nimic, a fost răspunsul clientului”, își amintește Vladimir Beșleagă. Pe lângă literatură artistică, în acele librării se găsea și literatură de specialitate, filozofie. Scriitorul Beșleagă are în biblioteca sa cărțile lui Hegel, cumpărate în acea perioadă.

Librăriile Drujba funcționau în baza unui acord de schimb de literatură între statele comuniste. Uniunea Sovietică trimitea literatură rusă în statele lagărului sovietic și primea în schimb cărți din state ca România. Desigur, în librăria Drujba din Chișinău veneau și cărți din Bulgaria, Polonia, acestea însă erau de formă, nimeni nu le cumpăra. Drujba era, de fapt, bucșită de carte românească ce era adusă cu vagoanele.

În acești ani problema revenirii la alfabetul firesc al limbii române a fost una dintre cele mai dezbătute în mediile intelectualității din fosta RSSM: scriitori, cadre didactice, medici e.t.c. Era o necesitate dintre cele mai imperioase, care, desigur, nu ar fi fost să însemne doar un set de simboluri grafice, ci să reafirme că moldovenii de la răsărit de Prut și cei de la apus de Prut sunt toți o singură națiune. Uriașa mașină de stat a imperiului roșu era pe deplin conștientă de marele pericol pe care l-ar fi provocat această revenire la veșmântul firesc al limbii, Vladimir Beșleagă

Presa românească mai ieftină decât cea rusă

Pe lângă cărți, România distribuia în Republica Moldova și ziare sau reviste ce erau incluse în cataloagele poștei moldovenești. Lumea se abona masiv la reviste literare, politice, reviste pentru copii. În Republica Moldova se distribuia în acei ani Cravata Roșie, Arici Pogonici, Săteanca, Gazeta Literară, Luceafărul, Viața Românească și chiar Contemporanul. „Lumea se abona masiv la aceste reviste care erau mai ieftine decât revistele rusești. În unele sate se aflau sute de exemplare de Contemporanul, care era o revistă pentru intelectuali, o revistă de cultură și știință”, își amintește Beșleagă.

Mai mult de atât, în România se edita pe atunci revista Secolul XX care ținea la curent publicul cu procesul literar universal. În acea revistă apăreau și James Joyce și Franz Kafka și alți mari scriitori. Revista „Inostrannaia Literatura” editată la Moscova te ținea la fel la curent cu mișcările literare de moment, însă într-o manieră mult mai selectivă. Datorită revistei „Secolul XX” s-a produs fenomenul sincronizării cu literatura universală și în Republica Moldova.

„Renașterea culturală și națională din anii 1980 nu ar fi fost posibilă dacă n-ar fi existat acea perioadă de în care cartea românească s-a vândut în Republica Moldova. Între 1944 și 1988 au fost peste 40 de ani, timp în care ar fi putut apărea o generație spălată pe creier”, crede Vladimir Beșleagă.

Cartea românească a susținut interesul pentru lectură pentru cititorul larg. Nu este vorba doar despre literatura română originală, pentru că venea și literatura proletcultisă. Literatura română în perioada lui Dej era foarte schematică, Vladimir Beșleagă

Librăriile Drujba au contribuit la formarea oamenilor de cultură din Republica Moldova. Sunt doi autori, consideră Vladimir Beșleagă, care s-au format datorită acestei librării: Grigore Vieru și Petru Cărare. „Dacă s-ar găsi cineva să vadă cum s-a produs Vieru, căruia în anul 1957 i-a ieșit prima carte, va descoperi că prima lui carte a fost inspirată din revistele Arici Pogonici și Cravata Roșie. Petru Cărare a fost un disident care a lovit în sistem, el fiind un poet care a avut priză la toți”.

Închiderea librăriei „Drujba” de la Chișinău

În anul 1970 au fost interzise cărțile și revistele românești în urma răcirii accentuate a relațiilor dintre URSS și România socialistă, mai ales după protestul lui Nicolae Ceaușescu față de invadarea Cehoslovaciei în 1968. Mai apoi au început să fie cenzurate cărțile scriitorilor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, Serafim Saka, Ion Vatamanu, Petru Cărare. Cărțile românești care ajungeau în republică erau pur și simplu arse.

O mare „vină” pentru difuzarea ulterioară a cărții românești în Republica Moldova o purta desigur KGB-ul și funcționarii locali. Aceștia au interzis difuzarea cărților și revistelor românești în republică, au instituit o cenzură care permitea editarea autorilor loiali sistemului, care se degradau prin a scrie ode colhozurilor și sovhozurilor. Funcționarii și KGB-ul au considerat că aceste măsuri sunt suficiente și au trecut cu vederea faptul că basarabenii puteau cu ușurință să facă rost de carte românească din librăriile Drujba răspândite de la Sankt Petersburg până la Novosibirsk. Cartea românească se găsea apoi în alte orașe din Uniunea Sovietică: la Cernăuți, Tbilisi, Moscova, unde cărțile se prăfuiau, dacă nu își găseau cititorul din Republica Moldova.

Studenții la actorie din Moscova și cultura română

Actrița Ninela Caranfil, în anii săi de studenție la Moscova (1964-1965), a fost o clientă fidelă a librăriilor Drujba. Caranfil crede că avut un mare noroc că, alături de 21 de colegi, a reușit să ajungă la Moscova unde a absolvit Institutul de Artă Teatrală „Anatol Lunacearski”. Moscova ar fi fost un adevărat tărâm al libertății, unde se găsea literatură în toate limbile și unde puteai chiar viziona spectacole ale trupelor românești.

Unul dintre profesorii de la acel institut a fost Simion Ghimpu, fratele lui Gheorghe și Mihai Ghimpu, care a predat studenților basarabeni dicția limbii române. „El ne-a spus că dacă vrem să vorbim frumos limba română trebuie în primul și în primul rând să ne îmbogățim limbajul prin lectură. El ne-a îndemnat să cumpărăm literatură română”, mărturisește Ninela Caranfil.

Simion Ghimpu a spus profesorilor ruși de la institut că studenții moldoveni trebuie să vorbească frumos limba română. Profesorii ruși au întrebat dacă există o diferență între limba română și limba moldovenească și au acceptat fără protest faptul că deosebirea nu există.

Cartea românească se găsea în Siberia

Librăria Drujba se afla atunci pe strada Maxim Gorki din Moscova. Era un magazin foarte mare, cu standuri bogate, cu cărți venind din toate țările lagărului socialist, prin care se voia să se demonstreze internaționalismul Uniunii Sovietice. „Aveam o bursă foarte mică pentru un student la Moscova, de 25 de ruble pe lună. Simion Ghimpu a insistat ca din bursa aia mică să cumpărăm cel puțin câte o carte. La sfârșitul studiilor am acumulat o biblioteca”, își amintește Ninela Caranfil. Mai mult, în acea perioadă, tânăra actriță primea colete cu cărți editate în România de la un prieten care își îndeplinea serviciul militar în Siberia. Aceste cărți au reușit facă cea mai importantă transformarea în mințile studenților, schimbarea din moldoveni în români.

În librăria Drujba de la Moscova se vindeau și discuri cu spectacole românești, cu mari actori din acele timpuri. „Ascultam multe spectacole românești pentru a prinde muzicalitatea limbii, pronunția. Aveam și caiețele în care înscriam cuvintele necunoscute și le căutam în dicționar”. La Moscova veneau și trupe românești de teatru pentru a juca spectacole. Ninela Caranfil a făcut cunoștință cu teatrul românesc pe viu la Moscova, vizionând spectacolul „Trei Parale” al Teatrului Național din București. Datorită tuturor acestor evenimente favorabile, grupul de de studenți moldoveni de la Institutul Lunacearski a repetat fenomenul trupei Teatrului „Luceafărul” care s-a întors de la Moscova în anul 1960 ca teatru românesc.

Ce autori români se vindeau

Primul autor român pe care l-a cumpărat Ninela Caranfil a fost Liviu Rebreanu, apoi au urmat toți marii clasici: Creangă, Eminescu, Constantin Rădulescu-Motru, Marin Preda, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga. „Am avut o descoperire, deoarece am venit din Moldova cu un bagaj sărăcăcios: Ion Cana, Emilian Bucov, Cutcovețchi, iar la Moscova am descoperit America”.

Cartea de care Ninela Caranfil își amintește în mod deosebit, cumpărată în acea librărie din Moscova este „Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte” de Constantin Rădulescu-Motru pe care a citit-o ca pe o descoperire. „Atunci am simțit că e al meu, nu e străin. Toată intelectualitatea basarabeană căuta asemenea scrieri”.

KGB cu ochii pe cărțile românești

Șeful KGB de la Chișinău, P. Civertko, avertiza în 1970 că „republica noastră se află în zona activităţii subversive intense a adversarului” care își concentra eforturile subver­sive „mai cu seamă pe linia turismului, una dintre cele mai convenabile forme de pătrundere a ideologiei burgheze în ţările socialiste şi în societatea noastră sovietică”. Numai în 1970, potrivit datelor KGB, fuseseră confiscase la frontieră 5603 exemplare de literatură antisovietică, dintre care circa 100 de exemplare de cărţi „dăunătoare din punct de vedere politic” de la cetățenii români care vizitau Basarabia, iar RSSM ar fi fost vizitată de 32 de agenţi ai structurilor de informaţii străine. Printre străinii care au vizitat RSSM, arăta șeful Securității de Stat, „erau destui specialişti în problemele Moldovei, care au avut pregătirea necesară şi care erau trimişi la noi de centrele naţionaliste, sioniste şi foloseau contactele cu oamenii sovietici pentru activitate ostilă”, conform documentelor publicate de istoricul Gheorghe Cojocaru în volumul ”Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din RSS Moldovenească (1968-1979)”. KGB-ul de la Chișinău cerceta în 1970 peste 300 de dosare de ”manifestări periculoase din punct de vedere politic”, iar 65% dintre acestea aveau ”caracter naționalist”.

Ivan Bodiul a interzis cartea românească în stânga Prutului

Șeful comuniștilor de la Chișinău Ivan Bodiul a convocat la 20 noiembrie 1970 primii secretari ai comitetelor raionale și orășenești de partid, șefii secțiilor CC, miniștri și șefi de departamente, cărora le-a prezentat raportul „Despre măsurile privind intensificarea activității ideo­logice în rândurile oamenilor muncii din republică”.

Bodiul a acuzat autoritățile românești că nu recunoșteau ”națiunea moldovenească” și că propagau „ideea creării României Mari”, ceea ce constituia „un delir antisovietic”. Șeful comunist al Moldovei sovietice aprecia că politica României socialiste era „un pericol” care se furișa spre mințile și sufletele oamenilor, îndemnându-i „la discuții antiruse și proromâne și la dispoziții naționaliste dăunătoare”.

Era considerată o anormalitate faptul că profesorii de la unele instituții de învățământ superior sau mediu de specialitate predau după manuale românești, reducând prin aceasta „nivelul de predare” și neutilizând astfel „bogăția științei sovietice în pregătirea cadrelor”. I. I. Bodiul cerea să se dea o apreciere inechivocă „impertinenței”, ce dura de mai mulți ani, din „impulsuri naționaliste”, a unor învățători și studenți din Chișinău, care depuneau flori la monumentele lui Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Bodiul le-a cerut activiștilor de partid și de tineret „să condamne interesul pentru informația română”, iar sovietelor sătești, ministerului deservirii sociale – „să preîntâmpine instalarea antenelor de televiziune pentru recepționarea emisiunilor românești”.

Conform lui Bodiul Republica Socialistă Sovietică Moldovenească trebuia ferită cu grijă de influențele „nocive” străine, inclusiv, prin restrângerea considerabilă a vizitelor reciproce cu România și stoparea abonării la publicațiile periodice românești.