Mitul „statalității moldovenești” (5)

Revoluția pașoptistă a animat sentimentele naționale ale elitei politice atât din dreapta, cât și din stânga Prutului. Ca urmare a tentativelor de asimilare și de integrare definitivă a Basarabiei în cadrul Imperiului Rusiei, boierii moldoveni nu mai militau pentru refacerea statului medieval, ci pentru unificarea tuturor teritoriilor românești, inclusiv a celor înstrăinate, într-un singur stat național și modern.

În 1848, un oarecare Achim Popov, deținătorul unei tipografii și litografii, solicită permisiunea autorităților țariste de a edita ziarul „Românul” la Chișinău. Firește, propunerea a fost respinsă de către general-guvernatorul Pavel Fiodorov, deși administrația regională, prin scrisoarea-raport din 24 ianuarie, își dăduse inițial acordul. În vara aceluiași an, ministerul de externe a guvernului de la Petersburg emitea o notă circulară agențiilor diplomatice rusești de peste hotare, în care se menționa că boierii moldoveni „vor să restabilească vechea lor naționalitate (…) și să constituie, sub numele de Regat Daco-Roman, un nou stat, separat și independent, la formarea căruia ar trebui să participe fraţii lor din Moldova, din Bucovina, din Transilvania şi din Basarabia”. Totodată, în timpul intervenției Rusiei pentru înăbușirea revoluției pașoptiste, unii dintre basarabenii înrolați în armata țaristă, primind ordine să comită represiuni împotriva revoluționarilor din Bârlad, au refuzat, șapte dintre ei fiind spânzurați.

Înfrângerea suferită în războiul Crimeii (1853-1856), dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și implicit Unirea Principatelor Române (1859), precum și declanșarea răscoalei poloneze (1863), au înăsprit măsurile restrictive ale regimului țarist în Basarabia, fapt dovedit prin crearea unui aparat poliţienesc de supraveghere, care avea sarcina de a depista şi anihila orice manifestare de românism, interpretat de autorităţi ca act de neloialitate faţă de ţar şi imperiu. Cu toate acestea, în stânga Prutului pătrund publicații precum „Curierul românesc” (apărut la Bucureşti la 8/20 aprilie 1829, sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu) şi „Albina Românească” (primul ziar de limba română din Moldova, al cărui proprietar şi redactor era Gheorghe Asachi). De asemenea, nu putem ignora păstrarea unei comunicări intelectual-academice între Basarabia şi Principatele Unite (România) în a doua jumătate a secolului ХIХ, întrucât Alexandru şi Bogdan P. Haşdeu, Ion Suruceanu, Nicolae Şt. Casso, Iancu Străjescu ş.a. au fost aleşi membri ai Societăţii Literare, viitoarea Academie Română. Totodată, în 1854 trupa de teatru din Iaşi a început să dea reprezentaţii la Chişinău. Bineînţeles, autorităţile ţariste acceptau (cu reticenţă) ca teatrele româneşti să prezinte spectacole în capitala provinciei, unde erau mai puţini băştinaşi decât alogeni şi refuzau (cu înverșunare) ofertele teatrale în centrele urbane (Soroca, Orhei, Bălţi etc.), unde ponderea românilor basarabeni era masivă.

La 6 iulie 1863, într-un raport al Guvernatorului civil al Basarabiei adresat împăratului Rusiei se spune despre existența unei grupări românofile la est de Prut. Iată un fragment din respectivul document:

„(…)având în vedere că Basarabia este o regiune limitrofă, aflată în situaţia exclusivă a vecinătăţii cu una şi aceeaşi comunitate din Moldova, consider de datoria mea să menţionez Excelenţei Voastre Imperiale ce observaţii am reuşit să fac (…) reprezentanţii dvorenimii moldoveneşti cu rădăcini româneşti sunt foarte puţini, dar şi aceştia au ieşit nu demult din rândurile oamenilor simpli (…)în cadrul dvorenimii locale nu există aceleaşi viziuni, aceasta divizându-se în partide. Până la tratatul de pace din a. 1856, partidele respective se ciocneau doar în aşa-zisele treburi locale, urmărind fiecare din ele propriile interese (…) Tânăra generaţie, primind, în special, studii superioare, începuse să viseze la o Românie unită, şi deşi aceste dorinţe nu se manifestau prin nimic altceva decât discuţii în particular, impulsul a fost dat şi noua direcţie a început să sensibilizeze şi acele partide, care până atunci se gândeau numai la facilităţile personale (…)”.

Analizând acest document de arhivă, putem formula câteva concluzii:

1. Administraţia ţaristă recunoştea, după o jumătate de secol, că în Basarabia şi în Moldova din dreapta Prutului exista aceeaşi comunitate etnică;
2. Dvorenimea basarabeană, ca urmare a politicii de colonizare şi împroprietărire, a devenit tot mai pestriţă, iar boierii de origine românească proveneau din mediul răzeşilor;
3. Unificarea Principatelor a impulsionat manifestările de conştiinţă naţională din Basarabia, în special în rândul tinerilor cu studii;
4. Românofilii, deşi puţini la număr şi lipsiţi de experienţă, au reuşit să atragă, cel puţin declarativ, boierimea conservatoare de partea lor.

Va urma…

---

CITEȘTE ȘI:

Mitul „statalității moldovenești” (1)

Mitul „statalității moldovenești” (2)

Mitul „statalității moldovenești” (3)

Mitul „statalității moldovenești” (4)

Mitul „statalității moldovenești” (6)