Muncitorii plătiți cu ziua pentru lucrările agricole vor plăti contribuții de asigurări sociale și medicale, iar producătorii agricoli vor achita impozitul pe venit și vor ține un registru al zilierilor. Guvernul de la Chișinău a aprobat o lege prin care muncitorii plăți cu ziua din sectorul agricol sunt legalizați.
Proiectul de lege, care urmează să fie adoptat de Parlament, vine să contribuie la diminuarea fenomenului de muncă la negru, spune Stela Grigoraș, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Registrul de evidență
„Beneficiarul va fi obligat să întrețină un registru de evidență a zilierilor în care să înregistreze toate persoanele, înainte ca acestea să înceapă lucrul la activitățile preconizate, și să transmită extrasul din registru vizat Inspectoratului Teritorial al Muncii, inclusiv și pe suport electronic. Zilierul are obligația de a se încadra de sine stătător în sistemul public de asigurări sociale și medicale pe baza contractului individual semnat cu Casa de Asigurări Sociale și Medicale, conform legislației în vigoare”, a spus Grigoraș în cadrul ședinței de guvern din 28 septembrie 2016. Aceasta a menționat că implementarea legii nu necesită cheltuieli financiare din bugetul de sat.
Premierul Pavel Filip s-a arătat mulțumit. „Sper să mergem foarte repede și să fie aprobat de Parlament. Este un proiect foarte important. Din punctul meu de vedere, se puteau regăsi mai multe domenii asupra cărora să se reflecte acest proiect de lege. Dar e bine să începem cu domeniul agricol. Este un proiect așteptat mult de agricultori. Odată pus în aplicare o să vedem dacă merge bine, înseamnă ca vom extinde aceste domenii de activitate”, a declarat oficialul.
Ce cred agricultorii despre decizia Guvernului
Opiniile agricultorilor sunt împărțite. Pomicultorul Anatol Jomiga spune că-și dorește o astfel de lege care ar face ordine printre rândurile țăranilor. „Eu angajez oameni o dată pe an, toamna, la cules mere. Îi plătesc cu 150 lei pentru o zi. Ar fi bine să fie prezentarea registrelor o dată pe trimestru. Plătim și impozit pe venit, dar trebuie de văzut cât, să nu fie foarte mult”, mărturisește agricultorul din raionul Briceni.
Locuitoarea orașului Chișinău, Nadia Știrbu, a moștenit o casă și o bucată de pământ în raionul Dubăsari din regiunea Transnistria, unde cultivă cartofi dulci, numiți batata (cartof dulce de culoare mov, roșcat sau galben, cultivat pe larg în țările cu climă caldă – n.a.). „M-am gândit astăzi la aceste prevederi care îmi par că nu aduc nici un beneficiu producătorilor agricoli, dar îi încurcă și mai tare. Statul câștigă, angajații ocazionali să zicem că sunt mai protejați, iar agricultorii, la cât de vulnerabili sunt, o să fie și mai datori. Obligați să completeze registre, să facă drum la organele de stat și nu mai știu ce să zic la cât de supărată sunt”, comentează femeia.
Legea zilierilor, un fenomen cu riscuri sociale
Legalizarea muncii „cu ziua” este privită cu suspiciune de Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova (CNSM). Sindicaliștii și-au exprimat indignarea pentru aprobarea proiectului de lege, precizând că aceasta încalcă prevederile Codului muncii și a Legii salarizării.
„Raporturile dintre zilier și beneficiar se stabilesc fără încheierea unui contract individual de muncă. Nu au fost prezentate costurile și beneficiile în urma implementării acestui act normativ, cum va fi asigurată respectarea drepturilor și a intereselor zilierului, beneficiarului și ale statului, definiția „salariul zilierului” nu corespunde noțiunii deja existente”, se menționează în scrisoarea CNSM adresată spicherului Andrian Candu.
Potrivit reprezentanților CNSM, o bună parte dintre angajatorii care practică încheierea contractelor individuale de muncă de tip sezonier vor renunța la asemenea practici, deoarece această lege îi va absolvi de responsabilitățile care le revin conform legislației muncii (achitarea plăților, a contribuțiilor la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat și la fondurile de asigurare obligatorie pentru asistența medicală, indemnizația pentru zilele de concediu nefolosite la desfacerea contractului individual de muncă etc).
CNSM cere respingerea acestui proiect de lege, deoarece acest document nu va diminua fenomenul de ocupare informală a angajaților, ci va conduce la încălcarea drepturilor și a intereselor de muncă ale zilierilor.