Renato Usatîi este dat în căutare internațională din data de 24 octombrie. Chiar dacă liderul Partidului Nostru a declarat în mod deschis că se află la Moscova și chiar a mers la ambasada Republicii Moldova din capitala Rusiei pentru a vota pe 30 octombrie, procurorii de la Chișinău care se ocupă de cazul lui, spun că nu au primit nicio informație oficială de la autoritățile Rusiei despre localizarea lui Usatîi. În acest context, am încercat să aflăm care sunt șansele ca Renato Usatîi să fie extrădat autorităților din Republica Moldova.
Extrădarea este procesul oficial prin care un stat solicită și obține de la alt stat predarea unui cetățean suspectat sau acuzat de crimă. De obicei, extrădarea este reglementată prin încheierea unor tratate. Republica Moldova a încheiat astfel de tratate cu privire la asistența juridică în materie civilă, familială și penală cu țările membre CSI și cu unele state europene.
În ce condiții are loc extrădarea
Potrivit tratatului de asistență juridică pe care Republica Moldova l-a încheiat cu mai multe state, extrădarea se admite pentru acţiunile care, în conformitate cu legislaţia ambelor țări, sunt prevăzute ca infracţiuni şi sunt sancţionate cu o pedeapsă de privaţiune de libertate mai mare de un an.
Avocatul Vitalie Nagacevschi spune că în cazul în care un presupus infractor moldovean a fugit într-un stat membru CSI, cererea de extrădare trebuie înaintată de către Procuratura Generală. În cazul statelor europene, cererea este formulată de Ministerul Justiției, dar doar după ce a parvenit o solicitare din partea Procuraturii.
Etapele procesului de extrădare
Procurorul Vitalie Busuioc vine cu alte precizări. „În condițiile de existență a unui mandat de aplicare a unei măsuri preventive, persoana este anunțată în căutare internațională pri intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – Interpol. La momentul localizării persoanei respective, autoritățile din acea țară ne anunță despre acest fapt. Noi întreprindem prin intermediul Procuraturii Generale o solicitare de extrădare a individului în cauză”, explică Vitalie Busuioc.
Autoritățile din țara în care se află infractorul moldovean trebuie să îi aplice măsura de arest preventiv. Ulterior, solicitarea de extrădare a Procuraturii Generale din țara noastră este examinată de către instanța de judecată din respectiva țară. „Dacă cererea noastră este aprobată de către judecători se decide modalitatea și data transmiterii persoanei respective în Moldova. Cam aceasta este procedura de extrădare”, spune procurorul.
Cazul lui Renato Usatîi
Primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, este învinuit în dosarul de tentativă de omor a omului de afaceri Gherman Gorbuntov. Pe data de 24 octombrie Judecătoria Centru a municipiului Chișinău a emis un mandat de arest pe numele său. Pentru că acesta nu se află în țară, procurorii l-au anunțat în căutare internațională. În intervențiile sale pe rețelele de socializare, Usatîi a dat de înțeles că se află la Moscova, în Federația Rusă.
Avocatul Vitalie Nagacevschi spune că Usatîi nu poate fi extrădat din Rusia în Moldova, pentru că el deține cetățenie rusă. „La fel ca și Republica Moldova și aproape toate statele lumii, Rusia nu își extrădează cetățenii proprii. Doar în cadrul Uniunii Europene există posibilitatea extrădării cetățenilor proprii pentru a fi trași la răspundere penală într-un alt stat. În cazul lui Renato Usatîi, există posibilitatea transmiterii dosarului său în Rusia pentru a fi instrumentat acolo”, explică avocatul.
Acesta spune că printr-o situație asemănătoare a trecut și fostul prim-ministru Vlad Filat. „În România a fost pornit un dosar penal pentru contrabandă pe numele lui Vlad Filat. Pentru că el nu era prezent în România, s-a insistat ca dosarul său să fie transmis autorităților din Moldova. Aici, dosarul a fost clasat și Filat a scăpat de răspundere penală”, afirmă Vitalie Nagacevschi.
Rușii nu consemnează prezența lui Usatîi pe teritoriul lor
Vitalie Busuioc, procurorul care se ocupă de dosarul în care este învinuit Renato Usatîi, spune că nu a primit nicio informație oficială despre localizarea primarului orașului Bălți. Nici din partea Rusiei, nici din partea altor state. „Informația respectivă trebuie să o recepționez de la organele care se află în căutarea sa. La moment, nu am niciun răspuns oficial cu privire la localizarea lui. Când o să-l am, o să mă expun”, spune acesta.
Procurorul subliniază că, dacă Usatîi deține cetățenie rusă, procedura de extrădare nu va putea fi inițiată. Totodată, el afirmă că nu se știe dacă liderul PN are sau nu această cetățenie. „Noi nu am fost informați că Usatîi are cetățenie rusă. Nu avem o bază de date despre cine și ce cetățenie deține. Așteptăm o confirmare oficială din partea statului în care dumnealui se află la moment. Când vom avea un răspuns oficial vom prezenta aceste date public și vă vom spune dacă s-a refuzat sau nu extrădarea și ce o să facem în continuare”, explică procurorul Vitalie Busuioc.
Usatîi, provocat să părăsească țara în care se află
Renato Usatîi a avut o nouă apariție pe Facebook, zilele trecute, în care se lăuda că nu mai este dat în căutare internațională. „Vreau să informez regimul banditesc și tâlhăresc a lui Plahotniuc că Lyon-ul m-a scos din căutare internațională”, spunea Usatîi în înregistrare.
„Dumnealui spune că nu este dat în căutare, asta înseamnă că are posibilitatea să meargă oriunde în lume. Eu i-aș sugera să încerce să plece din țara în care se află acum. Poziția mea este următoarea: Renato Usatîi este căutat de Interpol”, comentează procurorul Vitalie Busuioc spusele primarului de Bălți.
„Orice stat care este parte a convenției asistenței juridice internaționale și care colaborează cu Interpol este obligat să consemneze dacă persoana căutată iese sau intră în acel stat și să informeze partea moldovenească despre aceasta. Dacă noi expediem toate documentele necesare privind infractorul, statul respectiv este obligat să aplice măsurile preventive de arest și să declanșeze procedura de extrădare”, adaugă procurorul.