Meniu Închide

Acțiuni de binefacere, la sfârșit de an în Republica Moldova. Cine și cum le organizează

Moldovenii de acasă, dar și din străinătate pot aduce bucurie de Crăciun copiilor sărmani din Republica Moldova. An de an, organizațiile de caritate din țara noastră oferă posibilitatea tuturor să dăruiască bunuri necesare tinerilor din familii social-vulnerabile, dar și bătrânilor singuratici. moldNova a adunat câteva dintre acțiunile de binefacere care se organizează în acest sfârșit de an.

Povestea „Cadoul din cutia de pantofi” a prins contur la Chișinău. Cei care vor să aducă bucurie copiilor defavorizați, nou-născuți sau adolescenți, au nevoie de o cutie de pantofi în care pot pune rechizite, haine, încălțăminte, cărți, jucării, dulciuri, pastă de dinți, șampon, săpun sau tot de ce are nevoie un copil. Cutia trebuie ambalată cu hârtie colorată și adusă în oricare local „Tucano Coffe” sau „Oliva” din Chișinău. Organizatorii anunță că în cutie nu trebuie puse produse alimentare perisabile (iaurt, mandarine, banane).

15025603_1870667846500574_4959450154049820152_o
Copiii care au primit daruri în anul 2015. FOTO: Facebook/cadouldincutiadepantofi

Neapărat scrieți și o scrisoare pentru cel sau cea care va primi cadoul și nu uitați să lipiți pe cutie informație pentru organizatori, ca să știe cui să ducă acea cutie. Spre exemplu: „Pentru un băiețel de 8 ani”.

Fundația „Ajută un Om”, care este organizatoarea acestei campanii sociale, anunță că aceste cutii cu daruri pot fi aduse până la data de 20 decembrie 2016. Administratorii celor două restaurante cunosc despre colectarea cadourilor și vă așteaptă. Darurile de Crăciun vor fi distribuite copiilor în perioada 21-25 decembrie 2016.

Ajută femeile singure care cresc copii

Misiunea Socială „Diaconia” lansează și în acest an campania socială „În brațele mamei” cu scopul de a aduna fonduri pentru cuplurile mamă-copil aflate în dificultate. Proiectul social începe luni, 28 noiembrie 2016, și durează până pe 30 decembrie 2016, iar cei care vor să ajute mamele vor putea procura jucării confecționate de voluntari și mame la Târgurile de Crăciun din Chișinău.

rsz_atelier
Femeile confecționează jucării. FOTO: diaconia.md

Sâmbătă, 17 decembrie, între orele 15:00-18:00, la televiziunea publică Moldova 1 se va desfășura Telemaratonul de Crăciun „În brațele mamei”, unde moldovenii pot dona de acasă. În program vor evolua artiști autohtoni, va avea loc o licitație de caritate, iar 60 de mame vor confecționa jucării de brad în cadrul unui atelier de creație. Agenții economici care vin cu donații în platoul Telemaratonului au dreptul să-și spună numele companiei, astfel beneficiind de promovare.

Tot „Diaconia” organizează ateliere de lucru pentru angajații companiilor private care doresc să confecționeze jucării pentru brad. Atelierele durează 2 ore, pot fi desfășurate la locul de muncă, iar costul pentru o persoană este de 150 de lei. Tinerii moldoveni care-și fac studiile în orașul Strasbourg din Franța vor comercializa peste 500 de jucării în sediul Consiliului Europei cu scopul de a ajuta mamele singure care au copii.

rsz_img_5096
Ajută mamele aflate în dificultate. FOTO: diaconia.md

În fiecare an, prin proiectul „În brațele mamei”, aproximativ 30 de cupluri mamă-copil primesc asistență rezidențială și ajutoare umanitare. Organizatorii campaniei spun că 150 de lei donați oferă o zi de siguranță pentru un cuplu mamă-copil în Centrul Maternal găzduit de „Diaconia”, iar cu 4.600 de lei se oferă asistență complexă timp de o lună. Informații suplimentare pot fi găsite pe siteul misiunii.

Vine Crăciunul din nou în Moldova

Soțiile ambasadorilor acreditați la Chișinău organizează cea de-a XX-a ediţie a Târgului Caritabil de Crăciun, care se va desfăşura sâmbătă, pe 3 decembrie, la „Moldexpo” în Chișinău.

Târgul Caritabil de Crăciun este conceput ca o călătorie gastronomică și culturală în jurul lumii timp de o zi, unde fiecare ambasadă acreditată la Chișinău își prezintă specificul țării din care vine. În cadrul târgului vor fi comercializate produse originale de artizanat, create de meșterii locali și asociațiile de caritate din Moldova. Vizitatorii vor putea gusta din bucatele tradiționale ale țărilor participante și vor putea cumpăra cadouri inedite, pe care să le ofere în dar celor dragi și, astfel, să contribuie la o cauză nobilă.

img_0040
La Târgul de Crăciun din anul 2012. FOTO: Natalia Munteanu

În acest an, Clubul Internațional al Femeilor din Moldova speră să colecteze peste 45.000 de dolari SUA pentru copiii cu autism de la Centrul SOS Autism, Centrul de drept pentru femei din Republica Moldova, victime ale violenţei domestice, Neoumanist asociaţia, Centul Răsărit Day din Străşeni şi Centrul pentru persoane cu nevoi speciale din Hîncești, pentru care vor fi procurate opt maşini de cusut.

Fii solidar cu Moș Crăciun!

Asociația de Binefacere „Filocalia” organizează pentru al șaselea an consecutiv campania de caritate „Fii solidar cu Moș Crăciun!” cu scopul de a colecta produse alimentare nealterabile (făină, ulei, orez, hrișcă, fulgi de ovăz etc), bani, haine și încălțăminte de iarnă, cărți, jucării, produse de igienă personală (săpun, șampon, pastă de dinți, detergent pentru haine etc).

În acest an, „Filocalia” își propune să ajute 250 de copii sărmani și 45 de persoane în etate din satul Costești din raionul Ialoveni; satul Coșnița din raionul Dubăsari; satul Congaz din Găgăuzia; satul Hârbovăț din raionul Călărași; satul Grozești din raionul Nisporeni; orașele Comrat și Șoldănești. Donațiile pot fi aduse la sediul asociației de pe str. Sfatul Țării nr. 27, oficiul 12, pănă la data de 10 ianuarie 2017. De asemenea, pentru informații suplimentare telefonați la numărul de telefon 060193662 sau scrieți un mesaj pe adresa de e-mail: info@filocalia.md.

15134455_1113050812147684_377943205_n
Moș Crăciun împarte daruri. FOTO: filocalia.md

5 Comments

  1. Adevarul

    Foarte bine ca sunt organizatii care ajuta pe cei ce nu se pot bucura de sarbatori din plin, si sunt sigur ca pe linga aceaste organizatii se va alatura si Fundatia Edelweiss ea fiind foarte activa.

  2. Oleg

    Noi putem schimba multe inimi sa fie pline de bucurie de sarbatori si nu numai, si citi milionari avem numai Plahotniuc chiar e in stare sa aduca bucuri in miile de case si familii?

    • Natalia Munteanu

      Bună ziua. Scrieți sau telefonați la asociațiile prezentate în articol și întrebați ce și cum vă pot ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.