Meniu Închide

AUDIO Cum „societatea civilă” cheamă oamenii la referendum. „A fost făcută o gardă tânără”

sectia de votare

Mai mulți locuitori ai Capitalei cu drept de vot au semnalat că au fost contactați de persoane care i-au îndemnat să participe la referendumul anti-Chirtoacă, deși agitația electorală în ziua alegerilor este interzisă. Toate caracteristicile arată că agitația ar veni din partea PSRM, iar poliția nu vrea să coopereze.

referendum-anti-chirtoaca
Oamenii se înregistrează pentru a vota la referendumul anti-Chirtoacă, secția de votare nr.1/108. FOTO: Sandu Tarlev


Ion Mischevca a anunțat pe Facebook că a fost sunat de o domnișoară care l-a întrebat dacă a fost sau are de gând să se ducă la referendum, refuzând să ofere alte detalii. Apelul a fost făcut de pe numărul 022802050. Noi am sunat la acest număr și ne-a răspuns o persoană, care s-a prezentat Alexandra, explicându-ne că reprezintă „societatea civilă” și îi ajută pe cei care nu pot să se deplaseze la referendum – oameni în vârstă sau care nu au televizor și alte surse de informare pentru a ști despre desfășurarea acestuia. Tânăra a declarat că nu percepe acest lucru ca pe o formă de agitație electorală, ceea ce este o ilegalitate. Insistând pentru a afla ce organizație reprezintă mai exact, Alexandra a chemat-o pe șefă care a invocat aceleași motive ale apelurilor, dar s-a „înglodat” când a fost vorba despre denumirea organizației.

[infobox maintitle=”” subtitle=”

– Vreau să știu cu ce scop efectuați aceste apeluri?

– Noi avem o bază de date a oamenilor care au votat anul trecut. Și noi îi invităm la referendum pentru că nu toți știu despre acesta. Unii oameni nu se pot deplasa până la secțiile de votare. De aceea, noi trimitem o mașină care îi duce și îi aduce. Ăsta e tot răspunsul.

– Dar nu percepeți asta ca o agitație electorală în ziua alegerilor?

– Noi nu facem agitație, noi pur și simplu informăm oamenii care nu sunt la curent. Sunt oameni bătrâni, săraci, care nu privesc televizorul, n-au când.

– Dar cum se numește organizația pe care o reprezentanți?

– Noi reprezentăm societatea civilă.

– „Societatea civilă” este un termen foarte larg. Denumirea exactă a organizației dvs. puteți să mi-o spuneți?

– Acuș eu o să chem persoana responsabilă și o să discute cu dvs.

(…)” bg=”gray” color=”black” opacity=”off” space=”30″ link=”no link”]

„Societatea civilă” sau Garda tânără?

„Noi suntem membri ai societății civile, ajutăm la cei care nu se pot deplasa la secția de votare. Noi suntem un grup de persoane care nu pot să se deplaseze și le transmitem mașini Acest grup a fost organizat de o gardă tânără care ajută la oameni”, a adăugat interlocutoarea care nu a vrut să se prezinte.

[infobox maintitle=”” subtitle=”

– Doar am vrut să aflăm numele organizației pe care o reprezentați.

– Nu există nicio organizație, pur și simplu noi suntem o societate civilă, care ajută la cei care nu se pot deplasa, cu mașina. Transmitem mașina și vin după ei.

– Doamnă, „societatea civilă” ca termen, vă dați seama, însumează organizațiile non-guvernamentale, toate au o denumire. Dvs. ca reprezentant al cărei organizații, parte a societății civile, sunteți?

– Noi, nu știu, noi nu suntem nicio organizație (…) Noi suntem membri ai societății civile, adică să ajutăm la cei care nu se pot deplasa la secția de votare. Noi suntem un grup de persoane care sună la oameni, îi ajutăm să se deplaseze sau care nu se pot deplasa, transmitem mașini la secția de votare. 

– Acest grup la inițiativa cui a fost format?

– A fost făcută o gardă tânără care ajută la oameni (…) un grup de studenți din diferite colegii, licee.” bg=”gray” color=”black” opacity=”off” space=”30″ link=”no link”]

Coincidență sau nu, aripa tânără a socialiștilor este numită „Garda Tânără”. Între timp, și jurnalista Mariana Rață s-a întrebat pe Facebook „când niște indivizi îți vin de 3 ori pe zi sub ușă să îți amintească că azi e referendum și să te invite la vot, asta nu e un fel de agitație electorală, în actualele condiții?”.

Potrivit deschide.md, poliția municipală a fost alertată de locuitorii unui bloc din Capitală după ce au fost îndemnați de vorbitori de limbă rusă să participe la referendumul anti-Chirtoacă.

Noi am sunat poliția pentru a afla dacă a depus cineva vreo sesizare în legătură cu apelurile telefonice. „Nu oferim astfel de informații. La revedere” – a fost răspunsul pe care l-am primit.

Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale susțin că acest caz trebuie să fie rezolvat de poliție și consiliul electoral de circumscripție Chișinău. „În primul rând, astfel de cazuri trebuie să fie înregistrate de Inspectoratul General al Poliției, iar contestațiile în cazul în care alegătorii spun că le-a fost încălcat dreptul lor electoral se adresează la consiliul electoral de circumscripție Chișinău”, ne-a spus Corneliu Pasat, ofițerul de presă al CEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.