Producătorii agricoli din Republica Moldova au parteneriate până în Asia Mijlocie, dar europenii rămân cei mai fideli cumpărători. În UE ajung în special nucile moldovenești: circa 90% din cantitatea exportată. După semnarea Acordului de Asociere a fost eliminat impozitul de 1,5% la export, dar rămâne neschimbat sistemul birocratic, mărturisesc antreprenorii locali.
În ultimii ani, industria agricolă din Republica Moldova a evoluat, iar exportul este în creștere. În zona de nord a țării, la Soroca, compania AMG Kernel cultivă, pe o suprafață de circa 6.000 de hectare, material săditor de nuc altoit, floarea soarelui, soia, porumb, semințe de in și nuci moldovenești, pe care le exportă în Austria, Spania, Elveția, Italia, Franța și Asia Mijlocie.
„Exportăm foarte mult material săditor de nuc altoit. Pe lângă puieți mai exportăm soia, floarea soarelui, in și porumb – o parte din culturile cerealiere sunt ecologice. Nuci în coajă exportăm în Spania, Franța și Asia Mijlocie. Anual exportăm 10.000 tone de cereale și 500 tone de nuci în coajă”, spune Victor Guțu, directorul companiei.
Victor Guțu vinde pe piața UE de 5 ani de zile și spune că după semnarea Acordului de Asociere și aderarea la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător a Republicii Moldova sistemul birocratic a rămas același. „Sunt exact aceleași cabinete birocratice pe care trebuie să le treci. Trebuie să obții exact aceleași certificate, să treci exact aceleași proceduri vamale. Nu am văzut nici o îmbunătățire esențială ceea ce ține de semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Poate undeva sunt careva facilități, dar deocamdată pentru producătorii de bază ele nu se simt”, susține producătorul agricol care își găsește clienții participând la expozițiile internaționale.
Exportul de nuci are viitor
Președintele Asociației Producătorilor de Culturi Nucifere din Republica Moldova, Constantin Gajim, menționează însă că în ultimul an a crescut volumul producției exportate cu 45 la sută. „Cel mai mult exportăm în țările din Europa, deoarece țările din CSI și cele arabe sunt rău plătitori. Au schimbat procesul de devamare și s-a scos impozitul de 1,5% la export. În anul 2015, s-au exportat 14,3 tone de miez de nuci, dintre care 90% au ajuns în UE, iar 10% – în țările din CSI și arabe”, ne explică Constantin Gajim.
Așteptările agricultorilor moldoveni de la deschiderea pieței europene sunt foarte mari, dar totul depinde de strategia de promovare și distribuția producătorilor agricoli, dar mai ales de calitatea mărfii livrate. „În primul rând, până a ajunge la semnarea contractului, marfa trebuie să fie calitativă. Doar dacă avem calitate nu avem probleme la vânzarea producției. Nu numai UE cere calitate, dar toți absolut. Acest lucru e necesar dacă vrem să fim competitivi pe piață”, argumentează cu încredere antreprenorul de la Soroca. Acesta exportă deocamdată materia primă pentru întreprinderile producătoare din lume.
Europa, ținta producătorilor moldoveni
Una din problemele cu care se ciocnesc agricultorii sunt cele ce ține de competiția internă. Constantin Gajim afirmă că unii producători agricoli colectează producția atunci când nucile nu sunt biologic maturizate – miez de nuci necalitativ. Cu toate astea, cerințele UE față de producția agricolă din țara noastră este strictă, iar dacă acestea sunt respectate, atunci sumele obținute din export sunt în creștere. Astfel, dacă în anul 2006 producătorii locali au câștigat 28,3 milioane euro, în anul 2015 vânzările în afara țării au depășit 110 milioane de euro. Potrivit lui Constantin Gajim, Moldova exportă miez de nuci în 38 de țări, printre care Franța, Marea Britanie, Italia, Germania, Egipt, Spania, Israel, Belgia, Suedia, Olanda etc.
În anul 2015, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1,9 miliarde de dolari. Produsele care au ajuns în Uniunea Europeană au valorat 1,2 miliarde de dolari, cu 2,3% mai puțin față de anul 2014, deținând o cotă de 61,9% din totalul exporturilor. În țările CSI s-au exportat mărfuri în valoare de 492,4 milioane de dolari, cu 33,1% mai puțin față de anul 2014. Cel mai mult antreprenorii moldoveni au exportat produse agricole (legume, fructe), animale vii, băuturi și tutun, materiale brute necomestibile și echipament de transport, arată datele Biroului Național de Statistică.
Amintim că producătorii moldoveni beneficiază de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (ZLSAC). Cei care au implementat standardele europene pot exporta pe piața UE fără taxe vamale. De la 1 iulie 2016 a intrat în vigoare Acordul de Asociere semnat de UE și Republica Moldova.
Sa fim mai siguri caradacineile birocratiei vor taiat din plin. Anume ca abia sunt citeva zile traite de vigoarea acestui acord. Birocratia practicata de PLDM isti ramine la pamint in urma refoemelor aduse de actuala guvernare.
Voi serios b***? De aceea si Pavel Filip a creat acele 2 echipe care sa tinda si sa lucreze pentru imbunatatirea relatiilor cu partenerii externi pentru posibilitatea de a ecporta in acele tari.
Birocratia ne maninca de vii. Trebuie simplificate procedurile ce tin de documente pentru ca agricultorii sa se poata concentra pe productie. Guvernarilor trecute nu prea le-a pasat de oamenii acestei tari si de apropierea de Europa de asta nici nu au prea facut nimica ca sa imbunataeasca situatia.
Pingback:Cum rușii au fost trași pe sfoară, fiind ademeniți de eticheta „made in Moldova” - moldNova
Pingback:Merele moldovenești abia îi hrănesc pe producători - moldNova