Campionatul „fotbolitic” european

Competițiile sportive dintre națiuni sunt luptele pe care acestea le poartă în afara teatrelor de operațiuni militare. Încă din antichitate, olimpiadele erau organizate pentru a unifica, nu a dezbina membrii aceleiași comunități, iar declanșarea oricăror războaie în perioada desfășurării lor era strict interzisă. Așadar, transferarea disputelor (geo)politice pe terenul de fotbal este cât se poate de explicabilă și chiar dezirabilă.

Meciul inaugural Franța-România părea să nu aibă vreo miză pentru surorile întru latinitate, decât să arate cine și ce (mai) poate, însă la fiecare început de repriză tricolorii au jucat ambițios, punând osul la bătaie și provocând bătăi de cap selecționatei cocoșului galic. Ratările monumentale ale lui Stancu și sprinturile inutile ale lui Popa au demonstrat că mai avem multe de învățat și exersat. Problema e că nici francezii nu au excelat, ba chiar putem spune că au câștigat nemeritat. Într-adevăr, au fost superiori și la tehnică, și la viteză, dar nu ca echipă, ci doar la nivel individual. Șutul spectaculos al lui Payet a deranjat toți păianjenii din vinclul porții lui Tătărușanu și n-ar fi fost parat nici de scutul antirachetă de la Deveselu. Iar incursiunile lui Giroud și pasele lui Griezmann parcă erau secvențe dintr-un film fantastic de Luc Besson.

Gafa arbitrilor maghiari la primul gol al Franței îl deculpabilizează parțial pe portarul român, rămas impasibil cu brațele în aer la lovitura cu ceafa a atacantului francez. Iar dacă mai punem la socoteală obstrucționarea lui Adi Popa la marginea careului de 16 metri și neacordarea unei lovituri libere, se pare că nu mai apucă centralul Kassai să vadă Ungaria mare. Sperăm doar să nu-i retragă Viktor Orban cetățenia pentru penalty-ul oferit destul de facil României la genunchiul pus subtil de Evra.

Per ansamblu, prima partidă de la EURO 2016 a demonstrat de ce gazdele nu vor deveni campioni europeni, iar tricolorii nu vor ajunge mai departe de sferturi. Ambele echipe păreau timorate, lipsite de viziune și pe alocuri chiar neînchegate. Nici cruciulița din mâna lui Iordănescu, nici prestația ireproșabilă a galeriei române nu au putut asigura victoria (sau poate egalitatea?) râvnită. Va trebui să batem o Elveție imprevizibilă și o Albanie debutantă pentru a fi siguri de calificare. Iar cei mai periculoși adversari sunt cei care nu au nimic de pierdut. Sper ca în meciurile următoare să nu ne lipsească nici îndemânarea, nici determinarea. Hai România!

Confruntarea dintre Anglia și Rusia a fost derby-ul grupei B, în care orgoliile s-au manifestat atât pe teren, cât și în afara acestuia. Devastările și atacurile banditești la care s-au dedat suporterii ruși i-au făcut pe celebrii huligani englezi să pară niște copii. Cioclinirile violente de pe străzile Marsiliei s-au soldat cu răniți, un fan din Albion fiind chiar înjunghiat de către un „turist” din est. Atmosfera incendiară s-a mutat și în tribune, acolo unde galeria Rusiei a aruncat cu petarde și a aprins fumigene, spre disperarea organizatorilor.

În pofida unei posesii net superioare a britanicilor, a numeroaselor ocazii la poarta lui Achinfeev, rușii au reușit să smulgă un punct, datorită golului marcat în minutul 92 de către veteranul și căpitanul Berezuțchi. Defensiva aranjată de antrenorul Sluțchi părea de-a dreptul inexpugnabilă și abia la mijlocul reprizei secunde a fost deschis scorul, prin lovitura liberă executată impecabil de Dier. Nici pasele lungi și precise ale lui Rooney, nici rapiditatea și driblingurile lui Sterling nu i-au garantat Angliei o victorie binemeritată. Dar nu încape îndoială că „leii glorioși” își vor linge rănile și vor recupera decalajul în fața Țării Galilor, lidera grupei pentru moment.

Urmează alte meciuri, nu mai puțin intrigante și încordate, cum ar fi Germania – Polonia, Croația – Turcia sau combinațiile imprevizibile din optimi. În tot cazul, fotbalul reușește să degaje frustrările, să atenueze antagonismele și să prevină războaiele. De aceea, campionatul european din acest an conține o pronunțată tentă geopolitică, la fel cum a fost Cupa Mondială din Italia fascistă (1934), Olimpiada din Germania hitleristă (1936), cea găzduită de URSS (1980), dar și alte competiții la care popoarele au „luptat” pe teren, și nu în tranșee.

În plus, statele în care există mișcări secesioniste sau revanșarde încurajează practicarea „sportului rege”. Astfel, derby-urile dintre Real Madrid și FC Barcelona sunt menite să calmeze spiritele și să diminueze separatismul catalan, rivalitatea dintre AEK Atena și PAOK Thesalonic este alimentată de dorința obținerii întâietății în refacerea Bizanțului, iar disputa dintre Club Brugge și Standard Liege reprezintă competiția „fotbolitică” între flamanzi și valoni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *