„Jocul morții”, despre care s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă din cauza că a ajuns să facă victime și în Republica Moldova, este o capcană pentru tinerii care au probleme în familie sau sunt dezechilibrați emoțional. O altă problemă este că mediatizarea în exces a acestui joc agravează situația, iar părinții trebuie să fie mai atenți și mai grijulii față de copiii lor.

Fenomenul jocului online care ar fi atras tineri care ulterior erau împinși spre suicid a trezit discuții aprinse în societate, iar oamenii legii au lansat și o campanie de informare despre pericolul acestuia. Astfel, psihologul Ana Niculăeș a descris profilul celor care pot fi ademeniți în jocurile suicidale. Ea a subliniat faptul că cei care atrag adolescenții profită de echilibrul emoțional instabil al acestora.
De ce tinerii devin victime ale acestor jocuri
Tinerii devin victime ușor de abordat din cauza relațiilor nearmonioase dintre membrii familiei, dar și a celor pe care le au cu prietenii. „Majoritatea celor care se implică în „jocul morții” sunt persoane care au un profil psihologic dezechilibrat, iar atunci când mai este cineva care îi manipulează și-i provoacă, riscul de a cădea în cursă este și mai mare” explică psihologul.
Potrivit Anei Niculăeș, tinerii predispuși la suicid consideră că durerea emoțională prin care trec se va stinge odată cu dispariția lor de pe fața pământului fără să-și dea seama că cei care rămân afectați sunt familia și rudele lor. În același timp, psihologul a spus că un alt factor determinant în ademenirea adolescenților în jocurile suicidale este curiozitatea care este inevitabilă. „Tinerii au fost dintotdeauna curioși, iar datoria celor maturi este să le fie alături și să le explice consecințele”.
Grija părinților este una primordială
Liuba Ceban, fondatoarea Liniei verzi pentru prevenirea suicidului, susține că mediatizarea în exces a jocului complică situația, pentru că, astfel, copilul este și mai interesat. Cei care ar trebui să se implice mai mult sunt părinții. „Ei ar trebui să aibă mai multă grijă de copii lor, să-i îmbrățișeze odată în plus, să le spună că ei sunt importanți și să le acorde atenția cuvenită”, a subliniat Liuba Ceban.
Ea a adăugat că tema referitoare la autorii jocului este una epuizată, deoarece aceștia sunt demult după gratii. În momentul de față, jocul este menținut și promovat de curiozitatea adolescenților. „În spatele jocului stau alți copii care nu au ce face. Nu este vorba de nici o conspirație”, a declarat Liuba Ceban.
În opinia fondatoarei Liniei verzi pentru prevenirea suicidului, pericolul ar putea fi și mai mare, dacă părinții nu vor încerca să fie mai înțelegători, în sensul stabilirii unei relații afective și sănătoase.
Care este rolul societății în prevenirea suicidului?
Sociologul Petru Negura consideră că de cele mai multe ori din astfel de întâmplări tragice se fac spectacole și majoritatea ignoră problemele reale prin care trec adolescenții în momentul de față. „Societatea este cea care trebuie să se implice cel mai mult în prevenirea suicidului și a jocurilor online periculoase, în special” mai susține sociologul.
Întrebat ce ar putea întreprinde personal în vederea normalizării statisticilor existente, acesta a declarat că ar elabora politici și programe de lucru cu tinerii în așa fel încât ei să se simtă utili, să aibă sentimentul ca implicarea lor contează și că orice nu s-ar întâmpla, nu vor fi lăsați de izbeliște.
CITIȚI ȘI: Suicidul, un subiect tabu în raionul Strășeni unde în 2016 s-au înregistrat cele mai multe cazuri
Mediatizăm sau nu jocul suicidal?
Sociologul consideră că este îmbucurător faptul că societatea noastră abordează probleme sensibile, cum ar fi suicidul, dar a accentuat că la noi există o atracție a consumatorilor media pentru știrile violente și tragice din categoria cărora face parte și acest joc. În opinia lui Petru Negura, astfel de știri nu creează neapărat tendințe de repetare a actelor de violență în societate, deci nu există neapărat un efect. Petru Negura a precizat că nu jocul este o problemă, ci mai degrabă problema ar fi tinerii din societatea noastră, întrucât aceștia suferă de neatenție din partea familiilor, nefiind ascultați și îndrumați atunci când au cel mai mult nevoie.
Menționăm că un joc online periculos a dus la faptul ca doi tineri să-și ia viața, caz care a scandalizat opinia publică.