Covorul basarabean a devenit parte a patrimoniului universal. De ce sunt importante scoarțele moldovenești

Covoarele de perete țesute în Republica Moldova, așa numitele scoarțe moldovenești, au fost înscrise în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO.

Ornamentele și tehnicile tradiționale de realizare a scoarțelor basarabene din cele mai vechi timpuri au început să dispară o dată cu globalizarea, astfel experții în etnografie din România și Republica Moldova au decis salvgardarea tradiției românești de țesere a covoarelor tradiționale prin decizia UNESCO aprobată la 1 decembrie 2016 în Etiopia.

Povestea „scoarței” din Moldova

Covoarele sunt considerate opere de artă, ele reprezintă o identitate a culturii noastre. Este important de știut că în tradiția noastră avem obiecte țesute numite păretar, ungherar, cordar, grindar, prolog, lăicer, cergă etc, iar în comunicare folosim cuvântul covor pentru a însuma totalitatea acestor țesături groase. Scoarța este cel mai mare covor dintre toate, acoperă peretele din casele țăranilor și reunește cele mai multe ornamente, spune Varvara Buzilă, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Astăzi, meșteșugul scoarțelor este aproape pe cale de dispariție, deoarce e o muncă migăloasă care se face la războiul de țesut și puține femei mai au răbdarea de a deprinde tainele țesutului. „Țesătura trebuie să fie tare, se bate cu pieptenele în războiul vertical de țesut. Culorile se obțin din plante vegetale. Motivele sunt florale, vegetale – pomul vieții, butucul de viță de vie sau picătura de apă. Câmpul central e aerisit, e mult spațiu între figurile geometrice, motivele sunt rare, iar acest mod de organizare a compoziției demonstrează spiritul nostru așezat, echilibrat, care știe rânduiala și locul în univers. Covoarele au pomi mici cât un deget, dar au ramure, crengi și rădăcini. Din tehnici se formează decorul care ocupă locul central al scoarței”, explică Varvara Buzilă elementele definitorii ale covorului basarabean. Etnograful menționează că printre multitudinea de tehnici înscrise în patrimoniul UNESCO se regăsește „găurica”, „triunghiul”, „spărtura” etc. Toate tehnicile au fost inventate de țărănci în timp ce lucrau la războiul de țesut și sunt specifice doar Republicii Moldova și României.

Frumosul covor basarabean

Meșterul popular Ecaterina Popescu a renăscut tehnicile tradiționale de confecționare a covoarelor autentice pierdute în negura vremii. „În trecut erau sate întregi unde femeile țeseau. Odată cu globalizarea, femeile manifestă ignoranță și indiferență, au scos covorul de pe perete și l-au pus jos sau l-au aruncat. Covorul basarabean a dispărut. Împreună cu femeile de la Centrul „Artă Rustică”, am scos motive vechi din literatura de specialitate și le-am dat o viață nouă covoarelor din secolul XVII, XVIII și XIX. La o expoziție am fost întrebată de unde le aduc, Turcia sau Polonia? Atât de mult s-au înstrăinat încât nu-și mai recunosc covorul tradițional”, afirmă Ecaterina Popescu din satul Clișova Nouă, raionul Orhei.

Potrivit meșteriței Popescu, în țara noastră avem covoare basarabene și moldovenești. Cele basarabene sunt făcute din lână naturală, în culori naturale obținute din plante vegetale, cu motive mici în formă geometrică, simple și elegante. În perioada anilor 40-70, atunci când femeile au început să cumpere vopsea din străinătate pe care erau reprezentate flori mari, trandafiri, coșuri cu flori, păsări, animale, cerbi, muzicanți și alte ornamente, colorau lâna în culori stridente, au apărut covoarele moldovenești. „Noi am readus vopsirea lânei cu plante naturale, așa cum se făcea prin secolele XVI-XIX. UNESCO protejează tehnicile vechi, prelucrarea lânei, urzitul, țesutul la război, unde e pus accentul pe motivele autentice, nu pe covoarele cu motive împrumutate. În zona de centru războiul are urzeala pe verticală, iar la sud pe orizontală. Scoarța țesută pe verticală este deasă, dură, poate fi păstrată 200-300 de ani. Lână de oaie trebuie bine spălată, altfel covorul este mâncat de molii, nu se păstrează. Lâna trebuie toarsă în așa fel încât firul să nu formeze cârcei, deoarece covorul nu iese neted. Firele trebuie întinse bine, dacă un fir e slăbit nu obținem calitate înaltă”, ne spune Ecaterina Popescu câteva secrete din procesul țesutului de covoare.

O dată intrat în patrimoniul cultural mondial, alături de colindatul în ceată bărbătească, covorul va fi o atracție pentru turiști și o imagine a țării. Meșterii populari speră că vor transmite meșteșugul mai departe, generațiilor viitoare, iar oamenii vor redescoperi covorul autentic și vor alege să-și decoreze casa cu scoarțe din Moldova. Prețul unui covor se stabilește în funcție de complexitate, cromatică și densitate – un metru pătrat costă aproximativ 2.000 de lei la Centrul „Artă Rustică”.

În anul 1912, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală de la Chișinău a publicat un album cu 25 de covoare tradiționale. Editat într-un tiraj de 1.000 exemplare, albumul este o oază de inspirație pentru femeile din satele Moldovei.

În Republica Moldova, covoare autentice realizează meșterii populari Tatiana Popa din satul Palanca, raionul Călărași și Ecaterina Popescu din satul Clișova Nouă, raionul Orhei. De asemenea, scoarțe se mai fac la Mănăstirea Vărzărești din raionul Nisporeni, în satul Mihăileni din raionul Râșcani, satul Ustia din raionul Glodeni, satul Ignăței din raionul Rezina, satul Tabăra din raionul Orhei, satul Grinăuți din raionul Dondușeni și satul Sofia din raionul Drochia. Fabricile moldovenești de producere a covoarelor folosesc o tehnică automatizată, însă se sincronizează ușor la fondul de idei tradiționale.