20
nov.
2019

De ce a luat Dodon toată puterea la Chișinău? O ipoteză

Este puțină înghesuială zilele astea în spațiul public românesc cu explicații despre căderea guvernului Maia Sandu/ instalarea guvernului Igor Dodon (Ion Chicu?).

Înghesuiala asta are o primă explicație efortul blocului ACUM de a-și asigura un monopol în relația cu Bucureștiul. România a făcut de mai multe ori în trecut greșeala asta, de a ”ceda” monopolul relației trans-prutene în favoarea unei singure persoane/ structuri (Iurie Roșca PPCD, Mihai Ghimpu PL, Vlad Filat PLDM, Vlad Plahotniuc PDM). Blocul ACUM Maia Sandu/ Andrei Năstase își dorește monopolul relației cu Bucureștiul și de aici agitația celor din solda/ oastea lor de pe meleagurile dâmbovițene. Interviuri peste interviuri, opinii și editoriale apar în serie, toate parcă solicitate de la un centru de comandă unic.

Povestea vândută la București

Narațiunea care prinde acum rădăcini în spațiul public românesc este una toxică din mai multe motive: este inspirată din partea blocului ACUM, servește exclusiv blocului ACUM și are menirea creării/ întăririi monopolului blocului ACUM pe relația Chișinău-București. În esență această narațiune are următoarele componente:

  1. Maia Sandu a încercat să facă reforme reale în domeniul justiției prin instalarea unui procuror general independent. (Cât de independent ar fi fost orice procuror general în actualul sistem legislativ de la Chișinău și cât de contorsionată a fost tentativa Maiei Sandu – acestea constituie o discuție separată).
  2. România și curentul unionist nu l-au susținut pe Andrei Năstase în cursa pentru Primăria Chișinăului ceea ce a dus la victoria socialistului Ion Ceban.
  3. Igor Dodon a profitat de slăbiciunea blocului ACUM dovedită în alegerile locale și deoarece nu dorea o reformă reală în justiție cu sprijinul PDM ex-Plahotniuc a dat jos guvernul Maia Sandu.

Narațiunea aceasta are șanse de succes în spațiul public românesc. Se creează automat similitudini cu situația politică de la București (o eroare clasică a celor care nu cunosc Republica Moldova!) pentru că așa este mai ușor de înțeles ce se întâmplă acolo. Maia Sandu devine un fel de reformistă/ luptătoare cu corupția gen Monica Macovei, o femeie puțintică la trup și tare în suflet, dedicată dereticării mizeriei din politică. Cum să nu susții așa ceva?

Narațiunea o cotește apoi pe panta geopolitică: Igor Dodon reprezintă interesele Rusiei la Chișinău și acum, după ce a luat toată puterea va aservi Republica Moldova comenzilor de la Moscova. (Igor Dodon deține în acest moment toate pârghiile puterii de la Chișinău, cumva îl depășește în influență pe Vladimir Voronin).

O structură narativă bine închegată care însă deservește exclusiv interesele blocului ACUM, Maia Sandu & Andrei Năstase și care nu reflectă realitatea sau mai bine zis ocultează, lasă deoparte câteva elemente.

Cât îl iubește Moscova pe Dodon?

Cine își mai amintește filmările aruncate astă vară cu discuțiile dintre Plahotniuc și Dodon trebuie să-și amintească și un detaliu important: Dodon îi spunea atunci lui Plahotniuc că este gata să îi tragă pe ruși pe sfoară în schimbul unei înțelegeri. Rubla de la Moscova era bună, însă Dodon nu prea avea rețineri să-i țepuiască pe finanțatori. Și rușii au văzut filmările astea și nu cred că au fost foarte încântați. Sigur, Dodon are multe uși deschise la Moscova, dar nu pe toate. Curentele de influență și interese de la Moscova (de multe ori conflictuale!) nu sunt foarte bine înțelese și prezentate în spațiul public româneasc unde domină o narațiune comodă a unei Rusii monolitice, o tiranie absolutistă fără curente de opinie – ceea ce este profund fals.

Imediat după alungarea lui Plahotniuc la Chișinău a debarcat Renato Usatîi care și-a reluat postul de primar de Bălți. Un Renato Usatîi care nu este cel mai mare prieten al lui Igor Dodon și care este foarte bine împământat la Moscova. Direcția în care va merge Usatîi în politica de la Chișinău rămâne încă misterioasă, dar există o capacitate de creare de surprize, pentru toată lumea. Ce vor prietenii de la Moscova ai lui Usatîi, care nu sunt aceiași cu prietenii lui Dodon? Aș paria că și PDM ex-Plahotniuc și-a păstrat niște fire la Moscova, Dima Diacov poate răspunde la astfel de întrebări. Până și Maia Sandu și Andrei Năstase se înghesuiau la interviuri prin presa rusească. O primă observație: Rusia nu pariază pe un singur cal la Chișinău. România insistă și experții tropăie în favoarea unei idei stupide.

O mutare forțată

A doua observație care este și ipoteza din titlu: Igor Dodon nu a avut încotro, a trebuit să ia toată puterea la prima ocazie care i s-a oferit. De ce? Poate că prietenii de la Moscova și-au pierdut răbdarea. Ion Ceban s-a dovedit un lider care a reușit ceva ce nici un alt pro-rus nu a mai reușit: a luat primăria Chișinăului prin vot corect. Dodon a pierdut la alegerile locale din Chișinău până s-a plictisit. Poate că Ion Ceban ar fi un lider mai eficient? Dacă unora de pe la Moscova le-a venit ideea asta: Ion Ceban candidatul socialiștilor la alegerile prezidențiale de la anul?

În așa situație Igor Dodon a fost pus cu spatele la perete și a trebuit să producă o lovitură spectaculoasă care să îi reconfirme poziția de lider suprem în interior și exterior, să arate că el este jupânul – singurul! – pe moșie la Chișinău. Așa că a sacrificat-o pe Maia Sandu în regim de urgență. În perspectiva alegerilor prezidențiale de la anul în mod logic Dodon ar fi trebuit să aibă un alt interes: să o țină pe Maia Sandu agățată în cârligul guvernării și să încurajeze campania anti-guvernamentală din mass-media. Însă Dodon a eliberat-o pe Maia Sandu de responsabilitatea guvernării, a lăsat-o să plece în plină glorie de luptătoare anti-corupție – fundamentele unei campanii de succes pentru următoarele luni.

La schimb Dodon și-a asumat responsabilitatea guvernării, s-a transformat în țintă – toate oalele se vor sparge în capul lui. Mie îmi pare o mutare forțată. Prea se înghesuie Dodon să arate că el conduce tot, dar nici Ion Ceban nu se lasă și arată ce bune relații are cu Moscova (vizita recentă la primărie a ambasadorului rus cu promisiuni de bani și sprijin).

Dacă privim cu atenție, poziția lui Igor Dodon nu este chiar atât de stabilă. Da, are oamenii lui puși în pozițiile de forță cheie de la Chișinău. Lăsăm la o parte faptul că loialitatea nu este așa ușor de găsit între Prut și Nistru. Dar lui Dodon îi lipsește ceva esențial: o majoritate clară în Parlament. Da, PDM a votat pentru demiterea Maiei Sandu – însă nu s-a produs o negociere, o înțelegere asumată cu socialiștii lui Dodon. Guvernul lui Dodon are doar 36 de deputați în Parlament, nu prea poate face multe.

Câteva concluzii

Repet, narațiunea ”Maia Sandu eroina anti-corupției” în paralel cu crearea de false similarități cu Bucureștiul nu folosește înțelegerii evenimentelor de la Chișinău, îi folosește doar Maiei Sandu. (Asta nu înseamnă că Maia Sandu nu ar fi avut intenția de a reforma sistemul juridic din Republica Moldova. Doar că această sarcină ar fi fost pur și simplu imposibil de îndeplinit în lipsa unei majorități parlamentare – ceea ce îi lipsea! Sistemul juridic de la Chișinău, cu profundele lui influențe și rămășițe de factură sovietică este un coșmar, dar și asta e altă discuție. Pe foarte scurt: practic Maia Sandu nu avea nici o șansă pentru o reformă reală, cel mult ar fi reușit să impună în câteva posturi câțiva oameni mai puțin corupți).

Apoi: Igor Dodon nu cred că este atât de puternic pe cât pare sau încearcă să se prezinte. Posibil ca acum să încerce să se plaseze cât mai bine în cursa pentru alegerile prezidențiale de la anul. A riscat foarte mult asumându-și guvernarea practic în nume personal și în lipsa unei majorități parlamentare. Va reuși să își constituie majoritatea parlamentară necesară? Va reuși să lase impresia unei bune guvernări până la alegeri? Va reuși să blocheze ascensiunea politică a lui Ion Ceban? Rămâne să vedem.

Iar pentru România ar fi bine să fie evitată eroarea săvârșită de a tâtea ori în trecut de a pune toate ouăle într-un singur coș la Chișinău. Partenerii care solicită monopolul relației cu Bucureștiul de multe ori au avut prieteșuguri paralele, nu toate în interes românesc.

1 Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *