Meniu Închide

Dezbatere haotică între Maia Sandu și Igor Dodon: unirea cu România, homosexualii și Plahotniuc

Maia Sandu și Igor Dodon

Dezbaterea directă dintre Maia Sandu și Igor Dodon s-a încheiat cu un scor incert – nici unul dintre participanți nu a reușit să marcheze decisiv. Discuția s-a purtat în jurul unor subiecte de natură să atragă atenția publicului, dar în afara capacităților constituționale ale unui viitor președinte.

Maia Sandu și Igor Dodon
Maia Sandu și Igor Dodon FOTO Sandu Tarlev

Dezbaterea electorală a început cu prezentarea candidaților, iar prima întrebare pentru Maia Sandu și Igor Dodon a fost „Cum veți convinge alegătorii să vă voteze?”. „Așa cum am făcut-o până acum – promovând lupta cu corupția (…) Oamenii își doresc persoane oneste, nu corupte la guvernare și ei înțeleg cine sunt aceștia”, a răspuns liderul PAS. La rândul său, Igor Dodon a mulțumit mai întâi alegătorilor pentru „votul masiv acordat în primul tur”. „Noi suntem pentru statalitate, neutralitate, valorile creștine, împotriva oligarhilor de la guvernare. Sunt ferm convins că țara noastră are un viitor mai bun. Nu trebuie să permitem ca la guvernare să vină acei care au fost alături de oligarhi”.

Întrebări la întrebări

Liderul PSRM, Igor Dodon a vrut să afle dacă fostul ministru al Educației își menține afirmația anterioară precum că în cazul unui referendum pro-unire ar vota „pentru”. Liderul PAS i-a răspuns cu o întrebare: „O țară nu poate fi independentă atâta timp cât pe teritoriu se află o armată străină. Veți cere retragerea armatei a XIV-a din stânga Nistrului?”. Dodon a insistat pe întrebare, dar răspunsul nu a venit din nicio parte. „România nu are o armată pe teritoriul R. Moldova. Vă eschivați de la răspuns…”, a spus liderul PAS.


CITEȘTE AICI REZUMATUL CELEI DE-A DOUA DEZBATERI DINTRE MAIA SANDU ȘI IGOR DODON


Sandu: „Vă asumați minciunile?”; Dodon: „Sunteți pentru unire sau nu?”

Șirul de întrebări reciproce a continuat aproape pe tot parcursul dezbaterii. Astfel, Maia Sandu a acuzat socialiștii că distribuie minciuni, referindu-se la unul din materialele electorale în care se menționează că liderul PAS va aduce migranți din Siria, va sprijini căsătoriile între persoane cu același sex sau că va închide biserici. „Vă asumați minciunile?”, l-a întrebat Maia Sandu pe Dodon. „Sunteți pentru unire sau nu?”, a replicat liderul PSRM.

Întrebarea despre unire și-a găsit până la urmă răspunsul, pe care Maia Sandu l-a mai oferit de fapt la dezbaterile de la care liderul PSRM a lipsit: „Eu respect decizia cetățenilor, Voi respecta ce o să decideți Dvs.”. Dar a venit și replica: „El ne spune că va federaliza țara fără să vă întrebe”.

Cum vor vota homosexualii?

După dezbaterea principiului statalității, liderul PSRM a dorit să afle viziunea Maiei Sandu despre valorle creștin-ortodoxe, dar și despre susținerea minorităților sexuale în cadrul alegerilor. „Să-i întrebăm pe ei (reprezentanții minorităților sexuale – n.n.), dar și pe mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove care mi-a mulțumit într-o scrisoare (o arată la ecran – n.n.) pentru activitățile pe care le-am desfășurat în comun (…)”, a răspuns fostul ministru al Educației. Aceasta i-a replicat lui Dodon însă că dă dovadă de ipocrizie atunci când merge în biserică și-și face poze pentru a le publica pe rețelele de socializare.

Subiectul a determinat-o pe moderatoarea confruntării, Lorena Bogza, să intervină. Astfel, cei doi au fost întrebați dacă cei de orientare sexuală nu pot vota sau votează altfel. Dodon a răspuns că e împotriva înregistrării „acestor minorități” și că va anula legea privind egalitatea de șanse.

De la homosexuali la oligarhi

Lupta cu oligarhii, dar și participarea la furtul miliardului a fost următorul subiect în confruntarea dintre Maia Sandu și Igor Dodon.

Sandu l-a întrebat pe Dodon pentru ce merite a zburat cu avioanele lui Plahotniuc în deplasările private. „Da dvs. n-ați zburat cu avion privat? Dar la Doha, cu Filat? După care la Bruxelles?.. Stimați cetățeni, dna Sandu s-a urcat în avion, iar deplasarea a fost achitată cash, cu bani furați din BEM”, a replicat socialistul. Informația nu a uimit-o pe liderul PAS, însă aceasta a răspuns că deplasarea la Doha, India, a avut loc în cadrul unei delegații guvernamentale, iar deplasarea a fost achitată de Guvernul de la Chișinău.

La rândul său, comentând informațiile publicate de Rise Moldova, Dodon a spus că a zburat doar odată împreună cu soția la Odesa, la invitația unor prieteni: „A fost o deplasare privată”.

Liderul PSRM a mai acuzat-o pe Maia Sandu că a închis școli în timpul cât a condus Ministerul Educației, că în acea perioadă a crescut numărul suicidurilor în rândul copiilor și că rata de promovare la bacalaureat a fost cea mai mică.

„Închiderea școlilor e o consecință dezastruoasă a politicii lui Dodon pe care a avut-o atunci când era minsitru și care a determinat oamenii să plece din țară, lăsând satele fără oameni”, a răspuns liderul PAS.

Cine este anti-Plahotniuc?

Dodon a mai înterbat-o pe Sandu dacă este gata să confirme că a făcut parte din guvernare alături de oligarhi, fiind susținută chiar de democratul Vlad Plahotniuc, iar recent fostul premier Vlad Filat a declarat că a votat-o în primul tur al alegerilor. „Confirm că încă un penal trebuie să mă voteze și ăsta sunteți Dvs.”, a replicat Sandu.


CITIȚI ȘI: Cine este omul lui Plahotniuc?


Liderul PSRM și-a amintit și despre campania electorală din anul 2014, mențonând că Maia Sandu a fost consultată de experți americani, iar aceștia ar fi fost plătiți din banii Băncii de Economii. „Eu am devenit deputată prin votul oamenilor, acum Dodon își face campanie cu bani din offshore, din Bahamas”, a fost replica liderului PAS.

La dezbaterea electorală, socialistul i-a propus din nou Maiei Sandu să semneze angajamentul anti-Plahotniuc. „Eu nu semnez nici cu Plahotniuc, nici cu Dodon (…) Pentru mine Dodon înseamnă Plahotniuc”, a răspuns liderul PAS. Dodon nu s-a lăsat: „Nu vreți să semnați, aceasta confirmă că Sandu e o piesă din anturajul oligarhilor”.

Despre schimbarea de retorică în discursul său din ultimul timp, în special în ceea ce privește relația cu România și UE, Igor Dodon a declarat că oponenții săi ar vrea să-l discrediteze. Totodată, liderul PSRM confirmă că socialiștii nu vor renunța la gândul de a apropia Republica Moldova de Uniunea Eurasiatică. „Oponenții politici încearcă să vă sperie, cu Europa, România. Președintele Dodon va fi unul al tuturor. Sunt pentru relații bune cu UE, regimul de vize nu va fi anulat, sunt pentru relații bune cu Federația Rusă. Președintele Dodon va fi un echilibru între vest și est. Dar poziția PSRM pentru integrare eurasiatică rămâne în vigoare. După data de 13 eu nu voi fi membru al partidului”, a spus Igor Dodon.


CITIȚI ȘI: Răzgândirile candidaților. Dodon se face frate cu românii, Sandu colaborează cu guvernul


Întrebat de părere are despre faptul că fostul președinte al României Traian Băsescu a obținut cetățenia moldovenească, liderul PSRM a promis că i-o va retrage a doua zi dacă va deveni președinte.

Minutul de final

În minutul său de final, Maia Sandu a atras atenția că „Dodon nu a spus nimic despre problemele sale de integritate. Asemenea oameni nu pot să ne conducă, ei ne divizează. Un președinte cinstit trebuie să poată lupta cu toată mafia și criminalii”, și-a încheiat discursul liderul PAS.

Igor Dodon, la rândul său, a menționat că „un sistem corupt, oligarh, nu poate fi distrus de cel care a fost parte a acestui sistem. Maia Sandu este creatura acestui sistem din ultimii 7 ani. Ei încearcă să vă ducă în eroare. Haideți să fim atenți pe cine votăm (…) Eu sunt tată a trei copii, cetățean al R. Moldova și sunt ferm convins că copiii mei vor trăi într-o țară liberă alături de vecinii ei”.


CITEȘTE AICI REZUMATUL CELEI DE-A DOUA DEZBATERI DINTRE MAIA SANDU ȘI IGOR DODON


Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a refuzat să participe la dezbaterile electorale organizate înaintea primului tur de scrutin. Reprezentanții acestuia au argumentat absența acestuia din platourile televiziunilor prin faptul că are multe întâlniri în afara Capitalei, acestea fiind mai importante pentru a-și transmite mesajul. La rândul său, președintele PAS, Maia Sandu, s-a prezentat la dezbateri de fiecare dată.

15 Comments

  1. Pingback:Știrile dimineții: Igor Dodon ar fi prejudiciat bugetul cu 95 milioane de lei - moldNova

  2. Pingback:Maia Sandu versus Igor Dodon: o remiză cu gust amar - moldNova

  3. Voiculescu Ion

    Dodon nu va schimba nimic atîta timp cît poporul vrea în #UE. Eu în el pericol nu văd, mai tare mă deranjează Maia, care îl poate elibera pe Filat.

  4. Adevarul

    Cine este omul lui Plahotniuc? Luand in consideratie spusele ambelor pai reiese ca ei ambii sunt a lui Plahotniuc, asa ca oameni buni votati pe oricine din ei totdeauna va fi un singur om invingator 😀

  5. Oleg

    Mam zaiubit ei amindoi nu au fata curat in fata poporului si tot se inghimpacu Plahotniuc. Apropo eu as vrea sa ii vad cum sar uita daca iam exclude din cursa.

  6. veaceslav

    Ambii slabi. Doar atac la persoana, nici o solutie pentru tara. Nimic. Nu merita niciunu sa ajunga macar in turul 2, nu sa mai spui de functia de presedinte. Pare rau ca totusi pe unul din ei o sa trebuiasca sa-l vedem pe ecrane 4 ani…

  7. Teodor

    Doi candidati care nu stiu ce vor de la viata. Atacuri, amintiri si nimic altceva. Una ce este bun, macar am aflat ca Maia a semnat pentru Candu ca sa devina spiker si ca tot Maia a calatorit in Qatar din banii furati de la BEM.

  8. Ghenadie

    Eu ma asteptam la altfel de dezbateri, ei nu au vorbit defel despre cum vad dezvoltarea tarii. Ei doar si-au pus intrebari si nimeni nimic nu raspundea. Circ ieftin.

  9. Vova

    Cea mai prosată prestație pa care o poate avea aceștia am vpăzut-o acum! Au aruncat cu zoi unul celuilalt! Defapt sunt șite scîrboși care nu merită votul cetățenilor!

  10. Pingback:INFOGRAFIC Trucuri electorale: Dodon exploatează drama copiilor sinuciși cu cifre inexacte - moldNova

  11. Uncleded

    Dar vreun proiect de tara ceva? Doar s-au certat ca la usa cortului, nu au prezentat nimic. Foarte slabi candidatii, astia schimari nu aduc..

  12. Pingback:A doua dezbatere Maia Sandu - Igor Dodon: lovituri cu garda jos - moldNova

  13. Pingback:A treia dezbatere electorală dintre Maia Sandu și Igor Dodon: Între subiecte concrete și preferințe sexuale - moldNova

  14. Pingback:Promisiuni Maia Sandu: hoții la pușcărie, reforme în justiție, păstrarea direcției europene - moldNova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.