Dezvoltarea mass-mediei, văzută diferit de către autorități și societatea civilă

La trei ani de la votarea de către Parlament a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, lucrurile s-au mișcat prea puțin în domeniul mass-media. Al doilea raport care monitorizează succesele Guvernului de la Chișinău efectuat de Asociația Presei Independente arată că în realitate viteza de implementare scade. Totuși, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari se arată încrezută că lucrurile merg în direcția corectă. Artur Cozma, membrul al Consiliului Coordonator al Audiovizualului a întrebat, răstindu-se la Pavel Macovei, cu ce contribuie societatea civilă la implementarea Acordului de Asociere în domeniul mass-media.

Aneta Grosu prezintă raportul de monitorizare al API FOTO: privesc.eu

API a prezentat pe 18 septembrie cel de-al doilea raport de monitorizare privind realizarea angajamentelor în domeniul mass-media, asumate de autoritățile Republicii Moldova în Planul de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Concluziile extrase de autorii raportului demonstrează că Guvernul nu a realizat nici una din cele patru acțiuni planificate în perioada de raportare. Totuși, Aneta Gonța, una din autoarea raportului de monitorizare, a spus că guvernarea se poate lăudă cu faptul că a inclus acțiuni neplanificate, dar oportune, astfel încât punctajul oferit de API a ajuns la șase puncte din 12 posibile.

Punctajul oferit guvernării a crescut deoarece a fost creat un Grup de lucru care va lucra la îmbunătățirea legislației mass-media.

Așteptăm propuneri din partea societății civile

Daniela Morari, viceministrul Afacerilor externe și Integrării Europene a amintit în cadrul evenimentului de prezentare a raportului că s-a votat noua structură a Guvernului și acesta este un motiv pentru întârziere. „Acestea sunt noile realități”, a declarat Morari, menționând că guvernarea este în procesul de identificare a instituțiilor care sunt responsabile de implementarea acțiunilor din Planul legat de mass-media. În același context, Daniela Morari a spus că se lucrează la un nou Plan de Acțiuni în care vor fi incluse 11 priorități ce vizează segmentul mass-media și că așteaptă recomandări și propuneri din partea societății civile.

Unul din membrii CCA, Artur Cozma, a criticat raportul celor de la Asociația Presei Independente și a menționat că instituția pe care o reprezintă va veni cu o poziție separată. Cozma a asigurat opinia publică că cele începute vor fi duse la bun sfârșit, dar vrea să știe cu ce contribuie societatea civilă.

„Vă asigură că CCA va realiza toate acțiunile incluse în plan, în pofida lipsei de capacități. Pe măsurări și pe monitorizări avem mai multe acțiuni planificate. Aș vrea să știu care este aportul în implementarea planului de acțiuni a societății civile. Noi am vrea să primim comentarii, sugestii și să vă implicați mai activ în realizarea unor puncte. Noi vom fi atenți la tot ceea ce ne veți spune”, a spus Artur Cozma.

Articolele 130-133 din Acordul de Asociere descriu exact ce ar trebuie să facă autoritățile Republicii Moldova în domeniul mass-media. Analiza experților Asociație Presei Independente arată că instituțiile statului, printre care și Consiliul Coordonator al Audiovizualului rămân codașe la realizarea promisiunilor.


Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *