Socialistul Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, s-a lăudat că este singurul din lista electorală care promite protejarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, dacă va câștiga Președinția. Totodată, acesta a criticat „europenii și americanii” că ar dori să distrugă valorile naționale ale Republicii Moldova, prin promovarea educației sexuale în școli.
Candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova continuă să-și prezinte platformele electorale și să distribuie promisiuni alegătorilor. După ce ieri, democratul Marian Lupu s-a declarat singurul candidat proeuropean din actuala cursă electorală, promițând că până în 2020 va depune cererea de aderarea la UE, astăzi Igor Dodon și-a prezentat unul din obiectivele sale. Acesta se referă la „relațiile frățești cu Federația Rusă” și la „protejarea ortodoxiei”.
„Moldova nu are viitor fără Federația Rusă”
De fapt, retorica lui Dodon este cunoscută, iar principiile socialiste sunt greu de identificat în discursul său public, acesta insistând mai mult asupra orientării geopolitice a Republicii Moldova, a statalității și identității etnice moldovenești separată de cea română. Potrivit acestuia, „ca stat, ca moldoveni, suntem sortiți să avem relații bune cu toți – și cu Estul, și cu Vestul”. Acesta recunoaște că Republica Moldova nu poate fi dușman cu UE, nici cu România: „Trebuie să păstrăm cu ei relații”. „Însă fără restabilirea realațiilor bune, strategice cu Federația Rusă, Republica Moldova nu are viitor. Noi de sute de ani am avut relații bune, de sute de ani avem aceeași credință – ortodoxă”, a argumentat liderul PSRM. Anterior, acesta a spus că niciodată nu a fost antiromân, ci antiunionist.
Acesta crede că va reuși să convingă autoritățile de la Moscova să accepte produsele moldovenești pe piața rusă, dar nu a spus cum o va face: „Fiecare are secretul său”. Totodată, bazându-se pe votul migranților moldoveni din Rusia, Dodon a promis că va semna un acord bilateral pentru ca moldovenii care au muncit în Federația Rusă să primească pensie atunci când vor reveni acasă. În campania electorală din anul 2014, Dodon, la fel ca și acum, a anunțat mai multe acțiuni în susținerea moldovenilor sau a producătorilor autohtoni, însă care ulterior s-au dovedit a fi neadevărate. Una din acestea a fost ridicarea interzicerii de călătorie pentru moldoveni, mulți dintre ei fiind însă întorși de la granița cu Rusia.
Mesaj pentru Europa: „Distrugeți acolo familia”
„Un alt element important al platformei electorale, care nu e inclus în niciun program electoral, este păstrarea bisericii noastre, credinței noastre ortodoxe. Aceasta este temelia pe care stă Republica Moldova, este baza statalității”, a declarat Dodon.
Acesta a reiterat mesajul socialiștilor transmis deseori în plenul Parlamentului – de a anula legislația „ce permite înregistrarea minorităților sexuale” și de a scoate din programul școlar obiectul privind educația sexuală. „Sunt împotriva valorile care încearcă să ni le vâre cu de-a sila pe gât europenii și americanii. Nouă nu ne trebuie acest lucru, țineți-l în Europa. Distrugeți acolo familia. Voi face tot posibilul să blocăm și să anulăm aceste lucruri”, a spus Igor Dodon.
Liderul PSRM și-a lansat programul electoral în scuarul de lângă Monumentul Eternitate din Chișinău. „Este un loc istoric. Noi împreună cu Federația Rusă am învins în mai multe războaie, inclusiv în cel de apărare a patriei. Împreună cu prietenii ruși am eliberat acest teritoriu de ocuparea otomană în 1812”, a explicat acesta.
Dodon vrea să-l pună la punct pe Lupu, apoi pe Sandu
Igor Dodon crede că va câștiga alegerile prezidențiale din primul tur: „Dacă va turul doi, indiferent cine – acea care căuta și nu găsea nu știu ce pe la Pro TV sau ăsta care se cere cu mine la dezbateri personale – vor pierde”. Întrebat de ce nu participă la dezbateri, acesta a răspuns că îi va pune la punct pe rând, mai întâi pe Marian Lupu, candidatul PD, apoi pe Maia Sandu, candidatul comun al PPDA, PAS și PLDM. „O să-i vină și lui Maia rândul, lasă să e pregătească. Îi vine rândul. O să-l pun la punct mai întâi pe ăsta mai lung și pe urmă și pe Maia Sandu. Toate la rândul lor”.
Precizăm că Igor Dodon a fost invitat aseară la dezbaterile electorale de la Pro TV, alături de Marian Lupu (PD) și Maia Sandu (PAS). Primii doi nu au fost prezenți, aceștia delegându-i pe Ion Ceban (PSRM) și Sergiu Sârbu (PD). „Este clar pentru toți. Dodon și Lupu sunt niște lași. Au trimis, în locul lor, la dezbaterea de astăzi (ieri, 17 octombrie – n.n.), doi soldăței care s-au întrecut la spus minciuni. Dacă șefii lor, Dodon și Lupu, se tem de mine și se tem să vorbească în fața propriului popor, cum ar putea să-l reprezinte? Se pare că Dodon și Lupu nu au încă, nu știu ce nu au, dar era bine să aibă”, a scris Maia Sandu pe contul său de Facebook.
Cum un poate un candidat sa spuna asa ceva,biserica trebuie eliminata din politica si nu pusa in prim plan.Dodon are dreptate in privinta relatiilor dintre RM si FR dar daca el crede ca asa se face politica promitind ca va proteja biserica atunci sigur va ramine cu buza umflata,dar cum lumea la noi e prea inaintata in virsta asta il va ajuta.Asa ca domnule Dodon daca vrei sa cistigi alegerile fa alte promisiuni si nu mai implica hotii adica biserica ortodoxa.
Rau vede atunci Dodon odata ce ne vede salvare la Moscova, nu poti sa vezi salvarea alaturi de o tara care nu o duce cu nimic mai bine ca noi, poate chiar sunt intr-o situatie si mai rea ca noi.
Acum e clar de ce Plaha, a zis ca el este un pericol pentru R.Moldova si pentru parcursul europeana, de aceea trebuie sa ne mobilizam si sa votam corect la aceste alegeri.
Dodon vede salvarea lui si nu acea a Moldovei, caci avem citeva decenii bune pina la independenta si citeva dupa in care tot s-a incercat cu Moscova dar rezultatul il vedem de jur imprejur.
Dodon cred ca are unele probleme, chiar daca se crede mari economist el nu intelege sau nu vrea sa o faca deaorece toti stim situatia economica din Rusia si ca ea trebuie mai intai sa se ajute pe ei dar nu pe noi.
Da bleadi 20 de ani de salvare numai cu trenul la zarabotca si gata asta e salvarea? Sau un trai mai decent acasa mai putin dar linga femei si copii nu asa ceva? Sa nu futa mintea Dodon ca Moscova e satula de noi prostii care nu stim ca ne vede doar la genunchi ei.
…se pare ca tot s-a pregatit de si s-a inceput de furat$ si de spalat$ de pe timpul Voronin / Dodon. Acestia 2 trebuie sa fie judecati si ei alaturi de Filat si Platon si Shor (mai jos anii cand s-a pus la cale toata isprava$). Incredibila schema$ (dupa cum ii place la Dodon vorba: scheme de conducere (sau guvernare), mai jos una din schemele la care a fost parte)
http://infoprut.ro/45491-transparency-international-raport-devastator-despre-sistemul-bancar-din-rep-moldova-este-infestat-de-grupuri-de-interese.html
Mai multi politicieni si oameni publici evita sa participe la dezbateri organizate de Lorena Bogza, deoarece Lorena are opinia sa proprie si o promoveaza la emisiunea ei intr-un mod deschis – promoveaza pe participantii discutiei pe care ii simpatizeaza, si ii ineaca in rahat pe acei de care nu-i place, sau viziunea carora nu o imparteste, intervine cind nu trebuie pentru a salva pe acei pe care ii promoveaza cind spun ceva prostii in defavoarea lor insusi. Intrerupe mereu pe invitatii cind spun ceva ce nu o aranjeaza personal, ce nu corespunde viziunii sale. S-a mai imtimplat, am vazut cu totii. Este straniu cum unii au acceptat in general invitatia Lorenei.