Deși despre reforma spitalelor se discută de 15 ani, conceptul propus de Ministerul Sănătății a fost lansat cu stângul, fiind lipsit de transparență și criticat de medici sau experți se arată într-un material publicat de EuroPass.
Potrivit sursei citate, documentul a fost prezentat pentru consultări și propuneri cu o zi înainte de anunțul făcut de premierul Pavel Filip privind lansarea reformei. De asemenea, autoritățile nu menționează din ce bani va fi implementată această reformă sau valoarea resurselor financiare care vor fi economisite după ce va fi implementat conceptul. În ceea ce ține de etapa de pilotare a proiectului despre care ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, spunea că este foarte importantă, sursa notează că nu a fost prezentat un studiu actualizat de fezabilitate a reformei și nici argumente privind numărul de spitale. Inițiativa autorităților demonstrează că aplicarea prevederilor se vrea fără a stabili o strategie, ceea ce demonstrează că argumentele sunt populiste.
„Cât face de exemplu faptul că autorii scot din categoria amenințări pentru realizarea reformei pe prim plan nu calitatea serviciilor sau încrederea scăzută a populației în actualul sistem spitalicesc, ci situația geopolitică. În plus nu este deloc clar dacă au fost luate în considerație măcar recomandările și studiile pe domeniu realizate mai recent (spre deosebire de cele din 2013, de exemplu)”, se mai menționează în analiza pe care o puteți citi aici.
CITIȚI ȘI: Ministerul Sănătății pornește reforma spitalelor cu ochii închiși